Prime pentru tineri, subvenții pentru mame și grupurile vulnerabile. Proiectul este în dezbatere publică: ,,Șanse reale celor care vor să muncească”
Prime pentru tineri, subvenții pentru mame și grupurile vulnerabile. Proiectul este în dezbatere publică
Un proiect de modificare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.

Ministerul propune un set de 18 măsuri care includ, printre altele, acordarea de prime pentru tinerii aflați la primul loc de muncă, precum și oferirea de subvenții destinate protejării și reintegrării persoanelor vulnerabile, cum ar fi victimele violenței domestice, ale traficului de persoane, dar și mamele care au cel puțin trei copii.
„Am pus în dezbatere publică un proiect prin care modificăm Legea nr. 76/2002 pentru a extinde categoriile de beneficiari şi pentru a încuraja angajatorii să ofere şanse reale celor care vor să muncească, dar au nevoie de sprijin. De aceea, tinerii vor putea beneficia de o primă de stabilitate la primul loc de muncă, mamele cu cel puţin trei copii vor fi sprijinite pentru a se reintegra profesional, iar persoanele vulnerabile, inclusiv victimele traficului sau ale violenţei, vor avea acces la măsuri de ocupare dedicate. Este un pas important spre o societate în care fiecare om contează”, afirmă ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Florin Manole.
Citește și: Salariile la vedere, din 2026: România trebuie să aplice de anul viitor directiva privind transparență salarială
Potrivit Ministerului Muncii, pachetul de măsuri propune introducerea primei de stabilitate pentru „Primul loc de muncă”. Aceasta va fi destinată tinerilor din categoria NEET (persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 30 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională), cu scopul de a-i sprijini să facă primul pas pe piaţa muncii şi să rămână activi profesional, conform StiripeSurse.
Prima va fi acordată lunar, pe o perioadă de 24 de luni de la data angajării: 1.000 de lei pe lună în primul an și 1.250 de lei pe lună în al doilea an, pentru a sprijini stabilitatea la locul de muncă și dezvoltarea profesională. Acest stimulent se adaugă beneficiilor oferite angajatorilor, care pot primi o subvenție de 2.250 de lei lunar pentru angajarea persoanelor înregistrate ca șomeri.
Totodată, pentru a facilita ocuparea locurilor de muncă, angajatorii care angajează mame cu minimum trei copii aflați în întreținere, până la vârsta de 18 ani, pot beneficia de o subvenție de 2.250 de lei lunar, timp de 12 luni, cu obligația de a menține raporturile de muncă sau de serviciu pentru cel puțin 18 luni.
Citește și: Andrei Caramitru: Deficitul sistemului de pensii e acum 2.5% din PIB și va crește din cauza ieșirii la pensie a ,,decrețeilor”. Dacă continuăm cu nebuniile țara nu va mai exista
Pentru a beneficia de aceste măsuri prevăzute de Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, persoanele eligibile trebuie să fie înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă din raza teritorială a domiciliului sau, după caz, a reședinței.
Conform aceleiași surse, proiectul de lege prevede extinderea categoriilor de persoane eligibile pentru măsuri active de ocupare, prin includerea celor din grupuri vulnerabile, majorarea vârstei de eligibilitate pentru subvenționarea angajării de la 45 la 50 de ani și simplificarea procedurilor administrative.
Totodată, măsurile propuse urmăresc sprijinirea angajatorilor care se confruntă cu lipsa forței de muncă și cu dificultăți în atragerea de personal stabil, mai ales în zonele defavorizate. În perioada ianuarie – iunie 2025, angajatorii au declarat 307.881 de locuri de muncă vacante, dintre care 191.403 au fost raportate în mod repetat. Aceste modificări sunt aliniate obiectivelor Programului de Guvernare 2025–2028 și recomandărilor europene privind ocuparea sustenabilă, potrivit Ministerului Muncii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensia minimă în România: Cine nu poate primi indemnizația socială în 2026. Ce condiții trebuie îndeplinite
Pensia minimă în România: Cine nu poate primi indemnizația socială în 2026. Ce condiții trebuie îndeplinite Pensia minimă de 1.281 de lei din România nu se acordă automat tuturor românilor care ajung la vârsta standard de pensionare. În 2026, indemnizația socială pentru pensionari poate completa veniturile doar în cazul persoanelor care îndeplinesc câteva condiții prevăzute […]
Schimbare majoră la examenul de permis auto: Proba practică în poligon ar putea fi reintrodusă în cazul carnetului pentru categorie B, după 26 de ani
Schimbare majoră la examenul de permis auto: Proba practică în poligon ar putea fi reintrodusă în cazul carnetului pentru categorie B, după 26 de ani Proba practică în poligon ar putea fi reintrodusă în cazul carnetului de categorie B. Testul a fost eliminat în anul 2000 şi cuprindea plecarea din rampă, deplasarea în marșarier, parcarea […]
Cum va fi vremea în prima lună de toamnă: Septembrie 2026, cu temperaturi de vară. Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni
Cum va fi vremea în prima lună de toamnă: Septembrie 2026, cu temperaturi de vară. Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni În România, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în vestul şi sud-vestul ţării, în cea mai mare parte a următoarelor patru săptămâni, în timp ce în celelalte regiuni valorile termice vor fi, […]