Politică Administrație

Primarul PSD din Alba, „demis“ după ce a piedut procesul cu ANI, repus în funcţie

Ioana Oprean

Publicat

în

Dănuţ Bârzan, fostul primar al comunei Lupşa, demis din funcţie după ce a pierdut procesul cu Agenţia Naţională de Integritate pentru ”conflict de interese”, a revenit în funcţie.

Dănuţ Bârzan a preluat, marţi, 11 decembrie, funcţia de primar după ce a obţinut la Tribunalul Alba suspendarea ordinului emis de prefect prin care s-a constatat încetarea mandatului de primar. Decizia Tribunalului a fost pronunţată în 7 decembrie 2018.

”Admite cererea formulată de partea reclamantă Bârzan Dănuţ-Vasile, în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului – prin Prefectul Judeţului Alba şi în consecinţă: În temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendă până la data soluţionării acţiunii de fond, ce face obiectul dosarului nr. 2661/107/2018, executarea Ordinului nr. 368/24.10.2018, privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a acestuia, a mandatului reclamantului, de primar al Comunei Lupşa, Ordin emis de Prefectul Judeţului Alba”, se precizează în dispoziţia hotărârii instanţei de judecată.

În document se mai susţine că, în ipoteza admiterii acţiunii de fond ce face obiectul dosarului iniţiat pentru anularea oridinului, ”măsura suspendării executării Ordinului nr.3 68/24.10.2018 se prelungeşte de drept, până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond antemenţionate, chiar dacă partea reclamantă nu a solicitat suspendarea executării actelor administrative respective, în temeiul art. 15 alin.1 din Legea nr. 554/2004”.

Hotărârea instanţei poate fi contestată cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare. În dosarul în care se va judeca cererea de anulare a ordinului de prefect nu a fost stabilit, încă, un prim termen de judecată de către Tribunal.

Dănuţ Bârzan a fost ”demis” de la conducerea primăriei în 24 octombrie 2018, prefectul emiţând atunci ordinul care a constatat încetarea mandatului înainte de termen după ce Curtea de Apel a respins cererea de suspendarea executării sentinţei definitive pronunţată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 17 septembrie 2018. Curtea de Apel va lua în discuţie cererea de revizuire în 23 ianuarie 2018. Primarul din Lupşa a iniţiat un alt dosar, la ÎCCJ, prin care doreşte anularea hotărârii definitive a acestei instanţe.

Cauza cu obiect ”contestaţie în anulare” are termen de judecată la instanţa supremă în data de 10 aprilie 2019. De asemenea, Judecătoria Cîmpeni a stabilit termen de pronunţare în dosarul penal în care Dănuţ Bârzan este judecat pentru comiterea infracţiunii de ”conflict de interese” pentru 19 decembrie 2018.

Toate aceste probleme ale primarului PSD au apărut după ce Agenţia Naţională de Integritate a descoperit că acesta a emis, la data de 7 februarie 2013, dispoziţia privind încadrarea soţiei sale pe perioadă determinată pe postul de referent în cadrul Primăriei şi a primit venituri salariale în cuantum de 24.031 lei, încălcând astfel legislaţia cu privire la regimul incompatibilităţilor şi conflictelor de interese. În perioada cât Dănuţ Bârzan a lipsit de la conducerea Primăriei Lupşa, atribuţiile acestuia au fost preluate de viceprimarul Radu Penciu.

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Marius Hațegan: Țineți minte: viitor de AUR țara noastră n-are! La fel cum nu are nici de PSD!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Țineți minte: viitor de AUR țara noastră n-are! La fel cum nu are nici de PSD! Cum vi se pare decizia majorității parlamentare PSD și AUR de a demite Guvernul României? Personal, găsesc că este cea mai înaltă culme a iresponsabilității. Iar autorii acestei “lovituri” către Palatul Victoria au obligația morală de a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 1,8 milioane de lei pentru extinderea rețelei de apă potabilă și canalizare menajeră pe o stradă din cartierul Arex din Alba Iulia: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 1,8 milioane de lei pentru extinderea rețelei de apă potabilă și canalizare menajeră pe o stradă din cartierul Arex din Alba Iulia: În ce stadiu este proiectul În ședința ordinară de miercuri, 29 aprilie 2026 a Consiliului Local Alba Iulia va intra la vot un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza SF […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Adrian Bara, Deputat PSD de Alba: Pacienții corecți nu trebuie să sufere din cauza abuzurilor privind concediile medicale

Ioana Oprean

Publicat

în

Adrian Bara, Deputat PSD de Alba: Pacienții corecți nu trebuie să sufere din cauza abuzurilor privind concediile medicale Camera Deputaților a adoptat, recent, o modificare legislativă care prevede plata primei zile de concediu medical pentru mai multe categorii de pacienți vulnerabili. Măsura vizează pacienții oncologici, bolnavii cronici, persoanele incluse în programele naționale de sănătate, precum […]

Citește mai mult