Ştirea zilei

„Primarul din Aiud a pierdut intenţionat o investiţie de 3,4 milioane lei”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sorin Bumb, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba îl acuză pe primarul municipiului Aiud, Horaţiu Josan, că a ratat intenţionat o investiţie în valoare de 3,4 milioane de lei finanţată de Ministerul Dezvoltării. Bumb spune că edilul, în loc să întocmească documente pentru întreaga lungime a unui drum comunal din apropiere de Aiud, a făcut acte doar pentru o porţiune din acesta. „Noi (Consiliul Judeţean -n.red.) am propus spre asfaltare prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii întreg drumul comunal DC 10 Ciumbrud – Păgida – Gâmbaş care are o lungime de 8,5 km. Primarul din Aiud nu a reuşit, în câteva luni de rugăminţi, să facă studiul de fezabilitate decât pentru 2,81 km şi s-au pierdut aproape 6 km de drum care puteau fi asfaltaţi, care puteau fi prinşi în acest proiect şi finanţaţi”, a acuzat Sorin Bumb în cadrul conferinţei PDL Alba de săptămâna trecută. Potrivit vicepreşedintelui CJ Alba, costul mediu al asfaltării unui kilometru de drum comunal este de circa 600.000 lei, ceea ce înseamnă că la Aiud s-au pierdut, prin nerealizarea documentaţiei pentru toată lungimea drumului, mai mult de 3,4 milioane lei. „Aşa cum alţi primari de comună au reuşit să întocmească studii de fezabilitate pentru drumuri, putea şi domnul primar din Aiud. Era doar o chestiune de voinţă”, a mai spus Bumb. „Sunt probleme deosebite la administraţia publică a municipiului Aiud. Cred că Aiudul nu are primar pentru că alţi primari din oraşe cu bugete similare fac lucruri extraordinare, iar domnul Horaţiu Josan ajunge să se laude cu introducerea apei în Măgina. Ştim bine că studiul de fezabilitate este doar prima fază a unui proiect. Până la punerea lui în practică şi până la realizarea efectivă a proiectului este o cale lungă. Poate ne spune domnul primar şi sursa de finanţare. La fel s-a lăudat anul trecut cu introducerea apei potabile în Gâmbaş, lucrare care s-a făcut pe Hotărârea de Guvern 577 şi a fost demersul Consiliului Judeţean Alba. Primarul din Aiud nu are absolut nicio contribuţie la introducerea apei în Gâmbaş. Domnul Josan este la al treilea mandat şi în Aiud nu se întâmplă absolut nimic”, a mai adăugat Sorin Bumb. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]

Citește mai mult