Ştirea zilei

Primarul comunei Ciugud, depistat pozitiv la testul pentru COVID-19: Măsuri pentru siguranță în primărie

Ioana Oprean

Publicat

în

Primarul comunei Ciugud, Gheorghe Dmian, a fost confirmat pozitiv la testul pentru noul coronavirus. Acesta se află carantinat la domiciliu, iar starea sa este bună.

Petrecerea Divorțaților

„De câteva zile domnul primar a luat decizia de a se autoizola și apoi a fost carantinat la domiciliu. Din fericire starea sa de sănătate este bună și, potrivit medicilor, până acum toate premisele sunt că ar fi o formă ușoară.

La nivelul Primăriei Ciugud am luat decizia testării tuturor colegilor, iar niciunul dintre noi nu a fost confirmat pozitiv. Testarea va fi repetată în zilele următoare pentru o siguranță deplină.

Până atunci am decis dezinfectarea totală a primăriei, care a avut loc în această dimineață, și sporirea tuturor măsurilor de protecție. Activitatea Primăriei Ciugud nu este afectată, însă toate activitățile cu publicul se vor desfășura cu și mai multe măsuri sporite de siguranță.

Facem un apel la toți cetățenii să respecte măsurile sanitare impuse pentru prevenirea și combaterea virusului SARS-COV-2 și să poarte masca în toate spațiile publice, indiferent că sunt închise sau deschise”, a declarat pentru ziarulunirea.ro, Dan Lungu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Ciugud.

În Ciugud sunt la acest moment 18 cazuri active de pacienți cu COVID-19 și o incidență de 5.50 la mia de locuitori

La această oră numărul total al cazurilor înregistrate ajunge la 4385 de persoane confirmate pozitiv, 1545 de persoane vindecate și 129 de decese.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers

Ioana Oprean

Publicat

în

Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers Un bărbat care a găsit o borsetă cu 26.000 lei a dat dovadă de spirit civic și a predat-o poliției din Zlatna. Proprietarul o uitase pe plafonul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos Dr. Bogdan Nicolae, medic specialist urolog în cadrul Compartimentului de Urologie al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, a realizat în premieră în cadrul spitalului o adenomectomie bipolară minim invazivă, oferind pacienților cu adenom de prostată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]

Citește mai mult