Primăria Bucium asfaltează drumul Văleni – Helești – proiect de peste 3 milioane de lei
Primăria Bucium asfaltează drumul Văleni – Helești – proiect de peste 3 milioane de lei
Primăria Bucium vrea să modernizeze un sector de drum comunal între satele Văleni (cu 9 locuitori) și Helești (12 locuitori), printr-un proiect în valoare de 3.050.000 de lei. Potrivit documentației depuse la Agenția pentru Protecția Mediului Alba în vederea obținerii acordului de mediu, este vorba despre un tronson cuprins între km 0+000 metri la km 3+200 metri, deci 3,2 km.
Proiectul presupune asigurarea părții carosabile de 3 metri lățime pentru circulația pe o singură bandă, iar pe sectoare izolate vor fi realizate zone de încrucişare a vehiculelor, asigurându-se lăţimi între 4 – 5,5 m. Pe o suprafață de 9.650 mp va fi beton asfaltic, pe sectoarele cu profil concav în suprafață de 780 mp vor fi montate dale de beton, iar pe drumurile laterale și accese în suprafață de 690 mp va fi turnat tot beton.
Citește și: VIDEO| Detunata Goală, orga de piatră a Apusenilor. Spectacolul stâncos al muntelui format din coloane uriașe de bazalt

Partea carosabilă va fi prevăzută cu acostamente pe ambele părți, late de 0,25 – 0,5 metri, fiecare.
Pentru evacuarea apelor pluviale vor fi realizate șanțuri, rigole și 19 podeţe transversale, dintre care 8 vor fi folosite pentru accese la proprietăți, la care se adaugă 7 podețe tubulare noi. Investiția trebuie finalizată în termen de 16 luni de la data începerii lucrărilor, adică anul viitor, dacă totul merge bine.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
Video | Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației
Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației Municipiul Blaj ar putea avea, din primăvara anului viitor, noi reguli de circulație în mai multe zone ale orașului. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat miercuri, 28 octombrie 2026, că administrația locală pregătește un proiect de hotărâre […]
