Primăria Alba Iulia va economisi 100.000 euro lunar prin ultilizarea energiei verzi
Alba Iulia este primul municipiu din ţară care a câştigat şi implementează un proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial şi Guvernul României privind energiile alternative. Cu un buget de 8,8 milioane lei proiectul „Energie verde pentru Alba Iulia” îşi propune instalarea, până la sfârşitul acestui an, de panouri fotovoltaice care să asigure independenţa energetică a patru instituţii publice subordonate Primăriei – Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” (920 panouri), Căminul pentru Persoane Vârstnice (524 panouri), Centrul de Zi pentru Vârstnici (54 panouri) şi Direcţia Programe (216 panouri). La finalul implementării proiectului vor fi fost montate în total 1714 panouri fotovoltaice, cu o putere instalată cumulată de 257 kW. Economia care se va face este una semnificativă, între 90.000 – 100.000 de euro vor fi salvaţi anual prin reducerea facturilor de curent către furnizorul Electrica. Banii economisiţi vor putea fi utilizaţi astfel la alte proiecte sau evenimente pentru locuitorii oraşului. Un alt câştig ar fi reducerea emisiilor de CO2 în municipiul Alba Iulia cu peste 165 de tone pe an. Proiectul în sine şi beneficiile sale au fost prezentate ieri, în cadrul primului simpozion organizat de Primăria Alba Iulia, elevilor reprezentanţi a trei colegii din municipiu, însoţiţi de profesorii lor – Colegiul „Dorin Pavel”, Colegiul „Dionisie Pop Marţian” şi Colegiul „Horea, Cloşca şi Crişan”. „Nu întâmplător suntem prima localitate din România care accesează şi implementează un proiect privind utilizarea energiilor verzi. Suntem conştienţi că acesta este viitorul şi vrem să demonstrăm că şi noi putem fi în rândul oraşelor europene. În acelaşi timp căutăm să reducem cât mai mult presiunea pe bugetul local cu cheltuielile la utilităţi iar relocarea economiilor spre investiţii tehnico-edilitare, servicii publice sau sociale reprezintă un efort important pe care trebuie să îl facem în actualul context economic, în interesul celor care locuiesc şi îşi desfăşoară activitatea în Alba Iulia”, le-a spus ieri primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, participanţilor la simpozion.
Iniţiativa administraţiei locale privind creşterea calităţii vieţii albaiulienilor nu este una singulară, Primăria Alba Iulia participând în calitate de partener şi în alte două proiecte de acelaşi gen. „Este vorba despre un proiect privind promovarea utilizării bicicletelor în scop turistic şi de agrement, dar şi pentru transportarea unor bunuri (de exemplu produse pentru comerţ stradal – covrigei, îngheţată) şi asigurarea unor servicii (ex. curierat, poştă) în zona istorică a Cetăţii. Al doilea proiect se referă la învăţarea şi preluarea unor modele de succes din alte ţări europene privind anveloparea termică a blocurilor şi a spaţiilor colective de locuit din Alba Iulia”, a adăugat Nicuşor Moldovan, coordonatorul Direcţiei Programe din cadrul Primăriei Alba Iulia. La simpozionul de ieri au mai participat Florin Andronescu, directorul Agenţiei Locale a Energiei Alba (ALEA), Silvia Moldovan – manager de proiect, reprezentanţi ai Direcţiei de Investiţii şi ai Direcţiei Programe de la Primăria Alba Iulia, reprezentanţi ai mass-media. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | „Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia?
„Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia? Dragi părinți, bunici și copii, în perioada 19 – 21 iunie 2026, pe esplanada Muzeul Național al Unirii, are loc cea de-a XVII-a ediție a Târgului de c’Arte Alba Transilvana, un eveniment […]
19 iunie-1 iulie 2026 | „Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea
„Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea Expoziția, inițiată de artista Hani Sasu, propune un dialog vizual între generații și reunește lucrările elevilor clasei a IX-a de la Liceul de Arte „Regina Maria” – secțiile Arte Plastice […]
22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă
22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă […]






