Primăria Alba Iulia: S-a semnat contractul de execuţie a skatepark-ului din Cetatea Alba Carolina
”În curând, Cetatea Alba Carolina va miza pe un nou element de atractivitate prin construirea unui ansamblu urban de tip skatepark. Albaiulienii şi turiştii, în principal iubitorii sporturilor pe role, skateboard sau biciclete vor avea un spaţiu special amenajat, ca răspuns al unei nevoie exprimate în repetate rânduri către administraţia locală”, spun reprezentanții administrației locale.
Câştigătorul licitaţiei organizată pentru amenajarea acestui obiectiv situat pe contragarda bastionului Sfânta Elisabeta este – General Game, din Sântimbru, aparținând lui Mircea Sabău-Tătar.
Contractul semnat cu această companie prevede lucrări de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie în valoare determinată de 2.814.136,15 lei (cu TVA) raportat la o valoare estimată iniţial de proiectant în studiul de fezabilitate de 3.302.653 lei.
Parcursul procedurilor de achiziţie a înregistrat şi o contestaţie formulată de asocierea formată din SC Sport Play Systems SRL din Turda şi SC Lăncrăjan Franchini Gheorghe Corneliu SRL, la 01.08.2014. În urma studierii argumentelor prezentate, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a emis o rezoluţie de respingere considerând că nefondată contestaţia.
Suprafaţa platformei propusă pentru amenajare este de 1868 mp, înglobând diverse structuri prefabricate, alei, gradene placate cu piatră, jardiniere, zone verzi, sistem de iluminat şi mobilier urban. Obiectivul de bază (skatepark-ul) se va desfăşura pe o suprafaţă variat accidentată, terasata, cu plan înclinat având în dotare rampe şi balustrade specifice pentru sportul cu role, skateboard sau bmx. Faţă de cota accesului pietonal din latura de est a Cetăţii se vor înregistra diferenţe de nivel de la – 1,20m până la – 2,50m.
“Într-o situaţie de dorit, fără atâtea poticniri şi contestaţii am fi fost azi într-o stare avansată de construire a skatepark-ului. Sperăm că vremea să ne permită să executăm în următoarea perioadă lucrări ce se vor desfăşura sub cota actuală de călcare cu tot ce implică asta. O să anunţăm periodic tot ceea ce este previzibil, dar şi situaţiile fortuite. Cele 5 luni estimate pentru finalizare înseamnă eficientă, dar şi eficientă poate fi supusă de condiţiile meteo. Sunt sigur că la final comunitatea iubitorilor acestor sporturi va regăsi un loc civilizat şi extrem de plăcut, la standarde comparabile cu ceea ce ei cunosc, atât prin amplasarea într-un loc unic, dar şi prin complexitatea traseelor”, a declarat primarul Mircea Hava.
În decurs de o săptămână se va emite ordinul de începere a lucrărilor şi se va trece la abordarea proiectării efective a skatepark-ului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Ultimii meșteri șindrilari din Apuseni, pe cale de dispariție. Petru Popa din Albac duce mai departe o meserie moștenită de la părinți și bunici
O meserie din generație în generație, pe cale de dispariție: Petru Popa din comuna Albac, unul dintre ultimii meșteri șindrilari din județul Alba În satul Bărăști, comuna Albac, se mai găsesc și astăzi câteva familii care păstrează vie tradiția în meseria de șindrilar. Printre acești meșteri se numără și Petru Popa, un localnic care a […]
VIDEO | Jidvei, Toscana României: Recoltă spectaculoasă de struguri în cea mai mare podgorie din România. Struguri „impecabili” și 10 hectare lăsate pentru vinul de gheață
Jidvei, Toscana României: Recoltă spectaculoasă de struguri în cea mai mare podgorie din România. Struguri „impecabili” și 10 hectare lăsate pentru vinul de gheață Compania Jidvei a încheiat recoltarea strugurilor, după o toamnă pe care directorul tehnic Marin Cucură o consideră fără precedent în cei 28 de ani petrecuți la cel mai mare producător de […]
Video | Transapuseana, preferată în special de turiști străini. Peisajele de toamnă și mâncarea tradițională, atracții pentru oameni din Polonia sau Israel: ,,Sunt de toate felurile”
Transapuseana, preferată în special de turiști străini. Peisajele de toamnă și mâncarea tradițională, atracții pentru oameni din Polonia sau Israel: ,,Sunt de toate felurile”Răsfoiește Răsfoiește reviziile Peisajele spectaculoase și culorile de toamnă formează combinația perfectă pentru turiștii care vor să descopere Transapuseana, șoseaua care traversează Munții Apuseni. Ziariștii de la ziarulunirea.ro au discutat cu Ioana […]
