Actualitate

PRIMA DATĂ CU AVIONUL?! TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII CÂND CĂLĂTOREȘTI DE LA AEROPORTUL INTERNAȚIONAL SIBIU

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII CÂND CĂLĂTOREȘTI DE LA AEROPORTUL INTERNAȚIONAL SIBIU

Din dorința de a fi alături de cei dragi, de a pleca într-o binemeritată vacanță sau în interes de serviciu, mii de persoane călătoresc de la Aeroportul Internațional Sibiu.

În continuare, vă prezentăm un scurt ghid cu pașii pe care trebuie să-i urmați dacă treceți pragul aeroportului din Sibiu astfel încât experiența dumneavoastră ca pasager să fie una de neuitat și fără emoții.
Pentru că zborul cu avionul este una dintre cele mai plăcute, mai rapide și mai sigure modalități de transport, vă invităm să călătoriți direct de la Aeroportul Internațional Sibiu spre destinațiile favorite.

Orientarea în aeroportul sibian nu este dificilă, întrucât acesta este un aeroport compact și prietenos. Unul dintre aspectele foarte importante este timpul de prezentare la aeroport, iar pentru a evita situația pierderii zborului, sfatul nostru este să vă prezentați cu 2 ore înainte de ora stabilită pentru decolare, în vederea efectuării tuturor formalităților necesare, respectiv: înregistrare, control de frontieră, controlul de securitate și, nu în ultimul rând, controlul corporal și cel al bagajului de mână.

Din momentul în care ați ajuns la aeroport prima formalitate necesară a fi efectuată înaintea zborului este cea de înregistrare a pasagerilor – check-in-ul, la ghișeul companiei aeriene din cadrul aeroportului, în cazul în care acesta nu a fost efectuat online. În incinta terminalului de pasageri, tabela ce indică zborurile programate, respectiv ghișeele unde se face înregistrarea pasagerilor este poziționată în proximitatea Biroului de Informații.

În cazul în care optați pentru varianta înregistrării online și aveți bagaj de cală, acesta trebuie predat la ghișeul de check-in către reprezentanții companiei aeriene alături de care călătoriți.
Actele de identitate pe care trebuie să le prezentați atât la momentul efectuării controlului de frontieră, cât și la cel de înregistrare – check-in – sunt fie pașaportul cu o eventuală viză pentru țara de destinație, fie cartea de identitate pentru destinații în interiorul Uniunii Europene.
Controlului de securitate sunt supuse atât persoanele care urmează să călătorească, cât și bagajele acestora.
După ce ați efectuat toate controalele mai sus menționate, intrați în zona de îmbarcare, unde vă puteți bucura de o cafea sau puteți achiziționa suveniruri pentru cei dragi până la momentul în care un reprezentant al companiei aeriene vă va invita să vă îmbarcați în aeronavă.

În momentul în care reprezentantul companiei aeriene anunță îmbarcarea, trebuie vă îndreptați spre poarta indicată de acesta, unde din nou prezentați actul de identitate și cartea de îmbarcare, după care sunteți preluați și direcționați spre urcarea la bordul aeronavei.
Vă reamintim că de la Aeroportul Internațional Sibiu se poate călători direct spre orașe din Italia – Milano, Spania – Madrid, Germania – Dortmund, Memmingen, München, Nürnberg și Stuttgart, Austria – Viena, Marea Britanie – Londra și Turcia – Antalya, în sezonul de vară.
Pentru informații cât mai detaliate, puteți accesa website-ul aeroportului www.sibiuairport.ro sau puteți contacta telefonic personalul aeroportului ce vă stă cu plăcere la dispoziție.

Bine de știut!
Dimensiunile și greutatea admisă pentru bagaje diferă de la o companie la alta, în acest sens înainte de prezentarea la aeroport, puteți consulta toate aceste detalii pe website-ul companiei aeriene.
Lăsarea bagajelor nesupravegheate este strict interzisă!

Vă recomandăm ca îmbrăcămintea în timpul zborului să fie una lejeră, de preferință fără bijuterii, curea sau pantofi si haine cu aplicații metalice, pentru facilitarea controlului de securitate.
În cazul în care aveți întrebări suplimentare referitoare la zborul dumneavoastră, vă puteți adresa personalului de la Biroul de Informații.

Acordați atenție tuturor anunțurilor și informațiilor difuzate prin sistemul de sonorizare al aeroportului!
Imediat ce ajungeți la aeroport, informați-vă cu privire la zborul dumneavoastră, întrucât pot apărea informații de ultimă oră.
La Aeroportul Internațional Sibiu beneficiați de Wi-fi gratuit!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Calendar ortodox IUNIE 2026: Rusaliile, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cele mai importante sărbători ale lunii

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar ortodox IUNIE 2026: Rusaliile, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cele mai importante sărbători ale lunii Ne pregătim de intrarea în luna iunie 2026, prima lună de vară, dar şi o lună care vine cu numeroase sărbători religioase importante ca Rusaliile, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, dar și Sfinții Apostoli Petru […]

Citește mai mult

Actualitate

1-2 iunie 2026 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor Hidrologii au emis o avertizare Cod Galben de inundații valabilă în intervalul 1 iunie 2026, ora 12:00 – 2 iunie 2026, ora 12:00, pentru mai multe bazine hidrografice din România, pe fondul precipitațiilor prognozate și al condițiilor hidrometeorologice favorabile producerii […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: România a plătit, în primele 4 luni din 2026, dobânzi în valoare de 23,6 miliarde de lei. O creștere cu 16% față de 2025

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: România a plătit, în primele 4 luni din 2026, dobânzi în valoare de 23,6 miliarde de lei. O creștere cu 16% față de 2025 Economistul Radu Georgescu avertizează că economia globală intră într-o perioadă tensionată, marcată de creșterea dobânzilor și de presiuni în ceea ce privește inflația tot mai mari. Potrivit economistului, […]

Citește mai mult