Rămâi conectat

Editorial

Previziuni catastrofice

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Mare dezamăgire pentru amatorii de scenarii apocaliptice despre sfârşitul lumii! „Obiectul astronomic excepţional” descoperit de NASA în apropierea Terrei nu a fost, aşa cum s-au aşteptat, vreo cometă sau un asteroid pe o traiectorie care să-l aducă în coliziune cu Planeta Albastră, ci o „banală” gaură neagră. E drept că una aflată în vecinătatea Terrei (în termeni cosmici), la doar 59 de milioane de ani lumină. Nici faptul că este cea mai tânără gaură neagră, 30 de ani, şi nici acela că studierea ei poate desluşi multe din tainele Universului, n-au mai impresionat prea multă lume dinafara cercurilor ştiinţifice. Pentru că ne-am lămurit că întâlnirea cu asteroidul ucigaş s-a amânat, ne-am reîntors privirea spre exploziile solare care vor atinge maximul în 2012 sau 2013.
Dar de ce să căutăm, noi românii, catastrofa în afara graniţelor ţării? N-am putea identifica la noi gaura în care s-a scurs împumutul de la FMI? Şi eventual s-o astupăm? Optimismul guvernanţilor, care afirmau că România va ieşi din criza economică pentru că s-a înregistrat o uşoară creştere a producţiei în prima jumătate a anului, a fost spulberat de ultimele date statistice care arată că în ultimele trei luni am revenit pe scădere. Comparativ cu perioada similară a anului trecut Produsul Intern Brut a scăzut cu 2,3 la sută, ceea ce ne situează printre puţinele ţări din Uniunea Europeană care nu au depăşit vârful crizei. E drept că Grecia stă mult mai rău decât noi, iar pentru Irlanda, altă oaie neagră, datele nu sunt încă disponibile. Prea puţină consolare aduce însă aceasta şomerilor al căror număr real creşte, deşi în statistici scade, bugetarilor care pot doar visa frumos că le vor reveni salariile la nivelul  dinainte de reducerea cu 25 de procente, pensionarilor, sau tuturor celor care lucrează în economia reală (atâta câtă mai există) care nu pot spera la o revenire a consumului. Nici previziunile pentru anul 2011 nu sunt optimiste, aşa că, pe cale de consecinţă, pentru noi şi anul 2012 va fi tot unul foarte greu dar nu din pricina exploziilor solare, sau a sfârşitului timpului (previziunea maya), sau pentru că aşa se deduce din catrenele lui Nostradamus. Nu trebuie să fii cine ştie ce vizionar ca să-ţi dai seama de asta.
Putem adăuga la lista lucrurilor neplăcute (ca să mă exprim delicat) şi ameninţarea la adresa democraţiei, ameninţare ce vine din comportamentul Coaliţiei de la Putere care doreşte să deţină toate pârghiile puterii, fără a fi controlată de nimeni şi de nimic. Poate că asta vi se pare o ameninţare oarecum teoretică şi abstractă, dar nu este una de ignorat, de ea depinzând multe dintre libertăţile şi drepturile de care ne bucurăm acum şi pe care le considerăm deja un dat. Dacă vrem să le păstrăm trebuie să le apărăm.
Dar pe noi cine ne apără? De politicieni populişti tari în vorbe, slabi în fapte trebuie să ne apărăm singuri, acum mă refer la apărarea împotriva răufăcătorilor. Cazul de la Piatra Neamţ ţine acum capul de afiş. Mai spectaculos şi mai îngrijorător decât împuşcăturile în plină zi (am mai văzut de-astea) este plânsul şefului IPJ Neamţ, Aurelian Şoric, la aflarea demiterii, dar şi mai gogonată atitudinea  şefilor de post din judeţ care au ameninţat că-şi vor depune şi ei demisiile dacă mai marele IPJ Neamţ va fi mazilit. Sunt acestea câteva semne ale dezagregării sociale. Vi se pare aceasta o ameninţare?
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea