Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile”
Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile”
Preţul motorinei din România ar putea urca în următoarele două săptămâni până la aproximativ 9,78 lei pe litru, deoarece scumpirile recente ale petrolului şi ale motorinei pe pieţele internaţionale nu s-au reflectat încă pe deplin în preţurile de la pompă, conform unei analize realizate de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI), citată de Agerpres.
Potrivit analizei amintite, preţurile carburanţilor din benzinării nu reacţionează imediat la evoluţiile de pe piaţa petrolieră, deoarece lanţul logistic – de la achiziţia ţiţeiului până la rafinare, transport şi distribuţie – introduce un decalaj de timp.

„Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile. Dacă petrolul s-a ieftinit astăzi, efectul nu se vede imediat în benzinării, deoarece motorina vândută acum a fost produsă sau importată la preţuri stabilite anterior”, explică Dumitru Chisăliţă, președintele Asociației Energia Inteligentă în analiza publicată joi, 12 martie 2026.
Potrivit acestuia, problema nu este preţul actual, ci evoluţia viitoare. Dacă mecanismul de transmitere a costurilor din lanţul petrolier rămâne acelaşi, cotaţiile mai ridicate ale motorinei şi petrolului din ultimele săptămâni urmează să fie reflectate în preţurile finale din România.
Pe baza unei formule care corelează cotaţia motorinei pe piaţa ARA (Amsterdam–Rotterdam–Antwerp), preţul petrolului Brent şi structura fiscală din România, specialiştii AEI estimează că motorina ar putea ajunge teoretic la aproape 9,8 lei pe litru, în absenţa unor eventuale înţelegeri între stat şi companiile petroliere. Un astfel de nivel ar reprezenta o creştere de peste un leu şi ar apropia preţul de pragul psihologic de 10 lei pe litru.
Analiza subliniază că preţul plătit astăzi de şoferi reflectă piaţa petrolieră de acum câteva săptămâni. De exemplu, motorina vândută în prezent provine în mare parte din produse importate în urmă cu aproximativ două săptămâni, când cotaţia pe piaţa europeană ARA era în jur de 739 de dolari pe tonă. În cazul carburantului produs în rafinării, ţiţeiul folosit a fost achiziţionat chiar mai devreme, cu un decalaj de aproximativ patru săptămâni, când petrolul Brent se tranzacţiona în jurul valorii de 67,95 dolari pe baril.
Introduse într-un model de calcul care include acciza, TVA, costurile logistice şi marja comercială, aceste valori conduc la o estimare apropiată de realitatea din piaţă. Astfel, pentru data de 12 martie 2026, specialiştii AEI calculează un preţ teoretic al motorinei de aproximativ 8,81 lei pe litru, nivel care se regăseşte, cu mici variaţii regionale, în benzinăriile din România.
În ultimele zile, cotaţiile internaţionale ale petrolului au început să scadă, ceea ce îi face pe mulţi consumatori să se aştepte la ieftiniri rapide şi la pompă. În realitate, explică autorii analizei, motorina continuă să se scumpească tocmai din cauza decalajului din lanţul petrolier.
Acest mecanism creează adesea percepţia că scumpirile se transmit mai rapid decât ieftinirile. În realitate, spun specialiştii, ajustările apar şi în sens descendent, însă cu acelaşi decalaj de câteva săptămâni.
Dacă trendul de scădere al petrolului se va menţine, efectele ar putea începe să se vadă şi în preţurile carburanţilor din România, dar abia după ce stocurile produse sau importate la costuri mai mari vor fi epuizate. Până atunci, preţurile afişate în benzinării reflectă, în esenţă, evoluţiile pieţei petroliere din trecutul recent.
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Actualitate
Codul rutier 2026 | Se schimbă locul examenului pentru redobândirea permisului de conducere: De când se aplică modificarea
Se schimbă locul examenului pentru redobândirea permisului de conducere: De când se aplică modificarea Începând cu 1 iulie 2026, testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, pentru conducătorii auto cărora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce nu va mai fi susținut la Serviciul Rutier. Testarea va fi susținută la sediul oricărui serviciu […]
PENSII 2026 | Data plății pensiilor, schimbată în luna iulie: Când își vor primi pensionarii banii
Data plății pensiilor, schimbată în luna iulie 2026: Când își vor primi pensionarii banii Pensionarii din România care își primesc pensia prin virament bancar vor beneficia de o modificare a calendarului de plată în luna iulie 2026. Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), în această lună, banii ar putea fi virați mai devreme decât […]
Solicitare oficială de înlăturare a bustului lui Octavian Goga din Alba Iulia. Ioan-Aurel Pop, fost președinte al Academiei Române: „Oare crede cineva că dacă sunt distruse statuile poetului se va șterge imaginea lui din mințile românilor?”
Solicitare oficială de înlăturare a bustului lui Octavian Goga din Alba Iulia. Ioan-Aurel Pop, fost președinte al Academiei Române: „Oare crede cineva că dacă sunt distruse statuile poetului se va șterge imaginea lui din mințile românilor?” Recent a fost depusă o solicitare oficială de îndepărtare a bustului lui Octavian Goga din Alba Iulia de către […]









