Premii pentru meşterii populari ai Centrului de cultură „Augustin Bena” Alba
Anul nou a debutat foarte bine pentru Centrul de cultură „Augustin Bena” Alba, asta pentru că micii meşteri populari s-au întors cu o traistă de premii de la un concurs naţional ce are loc anual, la Focşani, unde CJPCTAM Vrancea a organizat Expoziţia Naţională de Meşteşuguri Tradiţionale, ediţia a V-a. Potrivit directorului adjunct al Centrului de cultură „Augustin Bena” Alba, prof. Daniela Floroian, judeţul nostru a fost reprezentat de cursanţii claselor de meşteşugari din cadrul instituţiei amintite. Iată care este palmaresul lor: lcrestături populare, menţiune – Cosmin Oneţ (Horea); ldogărie mică, premiul II – Andreea Gligor (Vidra); premiul III – Andrei David (Avram Iancu); lceramică-olărit, premiul II – Maria Bianca Filimon (Săsciori); lţesături populare, menţiune – Maria Mădălina Cristea (Biia); premiul II – Roxana Miclea (Bucerdea Vinoasă). Premiile obţinute au constat în bani, diplome de participare şi albume, iar obiectele premiate au rămas în patrimoniul organizatorilor pentru a putea fi expuse în expoziţii naţionale şi internaţionale de profil.
Adriana DURIGĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]