Precizări ale Federaţiei „Omenia” privind înfiinţarea economatelor pentru pensionari
Federaţia Naţională „Omenia” a transmis o adresă Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor aflate în subordine, în legătură cu înfiinţarea de la 1 octombrie a.c. a magazinelor economat pentru vârstnici. Preşedintele Federaţiei, Gheorghe Chioaru, face cunoscut faptul că reprezentanţii guvernului au purtat discuţii cu preşedinţii celor patru organizaţii ale pensionarilor reprezentate la nivel naţional faţă de introducerea Coşului de solidaritate pentru pensionari. „Prin acest program, spune Chioaru, veţi primi produsele de bază (ulei, zahăr, mălai, făină, orez) la preţuri cu 20-30% mai mici decât cele de pe piaţă”. Pentru ajutorarea pensionarilor el cere preşedinţilor CARP să se implice în această acţiune prin punctele de desfacere existente sau să le înfiinţeze dacă acestea nu există. Conducerea Federaţiei acordă şi un termen, 17 august a.c., prin care CARP-urile pot să comunice posibilităţile existente de desfacere a produselor, punctele de distribuţie ce pot fi organizate dacă există mijloace de transport proprii şi dacă se pot achiziţiona până la 1 octombrie 2011. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă
22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă […]
FOTO | Elevii militari din Alba, locul III la concursul de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Au parcurs trei probe, una teoretică și două probe practice
Elevii militari din Alba, locul III la concursul de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Au parcurs trei probe, una teoretică și două probe practice Echipa Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia s-a clasat pe Locul III la faza județeană a Concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Elevul […]
FOTO | Concursul ,,Micii Pietoni”, ediția XXII, la Grădinița nr. 11 din Alba Iulia: Diplome, medalii, „permise de pieton” și premii generoase pentru cele 17 echipaje din județ
Concursul ,,Micii Pietoni”, ediția XXII, la Grădinița nr. 11 din Alba Iulia: Diplome, medalii, „permise de pieton” și premii generoase pentru cele 17 echipaje din județ Grădinița cu Program Prelungit Nr. 11 Alba Iulia a găzduit astăzi cea de-a XXII-a ediție a concursului pentru preșcolari „Micii pietoni”. Organizatorii evenimentului sunt Grădinița cu Program Prelungit Nr. […]
