Actualitate

Precizări ale CNCAV referitor la întârzierea sosirii dozelor de la Pfizer. Mâine va începe distribuirea vaccinului la centrele regionale din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a transmis câteva precizări referitor la întârzierea sosirii dozelor de vaccin Pfizer, astfel lotul dozelor va ajunge în România în cursul acestei seri, urmând ca mâine 9 februarie, în jurul orei 10:30 să fie distribuite către centrele regionale din țară.

Petrecerea Divorțaților

Având în vedere întârzierea sosirii dozelor de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, așteptate în cursul acestei dimineți pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca și Timișoara, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) face următoarele precizări:

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, livrarea cantităților de vaccin pregătite pentru țara noastră a fost întârziată, însă s-a identificat soluția optimă pentru ajungerea acestora în România și continuarea în bune condiții a procesului de vaccinare. Astfel, în cursul acestei seri, tranșa alocată pentru București, Constanța, Craiova, Brașov și Iași va ajunge pe Aeroportul din Otopeni.

Mâine dimineață, dozele de vaccin vor pleca din Aeroportul Otopeni către centrele regionale din județele Constanța, Craiova, Brașov și Iasi, respectiv către Centrul Național de Stocare București. Tot mâine, restul dozelor de vaccin va ajunge pe aeroporturile din Cluj- Napoca și Timișoara, în jurul orei 10.30.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | George Simion spune pe Facebook că „urmează” să fie arestat: „Vor scăpa, rând pe rând de noi. L-au arestat pe Călin Georgescu şi vor să-l condamne cu executare. După aceea, urmez eu”

Ioana Oprean

Publicat

în

George Simion spune pe Facebook că „urmează” să fie arestat: „Vor scăpa, rând pe rând de noi. L-au arestat pe Călin Georgescu şi vor să-l condamne cu executare. După aceea, urmez eu” George Simion a anunţat joi, 8 octombrie 2026, pe Facebook, că s-ar pregăti arestarea lui şi că ar exista un plan pentru fărâmiţarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Imagini şocante cu maşinile care vin la verificări publicate de RAR: ,,Vă puteți imagina de ce ar pune cineva buturugi de lemn în locul tampoanelor de suprasarcină”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Imagini şocante cu maşinile care vin la verificări publicate de RAR: ,,Vă puteți imagina de ce ar pune cineva buturugi de lemn în locul tampoanelor de suprasarcină” Registrul Auto Român a explicat de ce, atunci când un șofer se prezintă pentru redobândirea certificatului de înmatriculare, inginerii verifică întreaga mașină și nu doar deficiențele pentru care […]

Citește mai mult

Actualitate

Hoț în serie, condamnat la Judecătoria Sebeș la 12 ani și 2 luni de închisoare: A furat telefoane și ceasuri de peste 57.000 de lei, deși conducea cu permisul suspendat. Antecedente numeroase

Ioana Oprean

Publicat

în

Hoț în serie, condamnat la Judecătoria Sebeș la 12 ani și 2 luni de închisoare: A furat telefoane și ceasuri de peste 57.000 de lei, deși conducea cu permisul suspendat. Antecedente numeroase Un bărbat din Timișoara a primit o pedeapsă rezultantă de 12 ani și 2 luni de închisoare cu executare, într-o sentință penală pronunțată […]

Citește mai mult