Rămâi conectat

Ştirea zilei

POSTURI ÎN ADMINISTRAȚIE: Instituțiile din Alba care fac ANGAJĂRI. Condiţiile de înscriere la CONCURS și calendarul examenelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Mai multe instituții din Alba organizează concursuri pentru posturi vacante, în perioada următoare. Candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind studii sau vechime în muncă sau alte cerinţe.

Posturi vacante la data de 20 ianuarie 2018 şi condiţii de participare la concurs:

*Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice, de conducere vacante, de şef serviciu la Achiziţii, Patrimoniu, Tehnic şi Administrativ.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite eu diplomă de licenţă sau echivalentă;
– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de cel puţin 2 ani;
– studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

– 07 februarie 2018, ora 16.00: data limită pentru depunerea dosarelor;
– 20 februarie 2018, ora 11.00: proba scrisă;
– data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Alba, din Alba Iulia, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, telefon: 0258/818.266, interior 115 sau mobil 0755/069.660.

*Primăria Municipiului Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției de execuție contractuale, vacante, de șofer la Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia – Serviciul public Administrarea patrimoniului local – Biroul deservire generală.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

– studii medii;
– vechime în specialitate necesară – minimum 3 ani;
– permis de conducere categoria B.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

– 02 februarie 2018, ora 15:00: data limită pentru depunerea dosarelor;
– 12 februarie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
– data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, et. 2 din str. Calea Moţilor nr. 5A, telefon: 0372/586.473.

*Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de medic specialist la Cabinet medical şcolar.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv Studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicină, membru al Colegiului Medicilor din România,
– autorizaţie de liberă practică sau certificat de membru al Colegiului Medicilor, vizat pentru anul în curs.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

– 01 februarie 2018, data limită de depunere a dosarelor;
– 09 februarie 2018, ora 10.00 proba scrisă;
– 13 februarie 2018, ora 14.00 proba interviu.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Blaj din Blaj, Piața 1848 nr. 16, Județul Alba, telefon 0258/710.110.

*Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Unirea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de îngrijitor cu 0,5 normă.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

– nivelul studiilor: medii;
– nu necesită vechime.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

– 31 februarie 2018, ora 14:00: data limită pentru depunerea dosarelor;
– 13 februarie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
– 13 februarie 2018, ora 12:00: proba practică;
– 13 februarie 2018, ora 14:00: proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu“, Unirea, cu sediul în comuna Unirea, str. Avram Iancu nr. 69. judeţul Alba, telefon 0258/876.108.

*Primăria Oraşului Abrud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă de consilier, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Compartimentului Administraţie publică locală, registratura, arhivă, din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Oraşului Abrud.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

– nivelul studiilor – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice sau administrative;
– vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului – 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

– 15 februarie 2018, ora 11:00: proba scrisă;
– data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Primăria Oraşului Abrud cu sediul în Abrud, Piaţa Eroilor nr. 1, judeţul Alba, telefon 0258780519.

*Serviciul Public de Interes Local Administraţia Patrimoniului Local Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuție vacante de referent, clasa III, grad profesional superior, din cadrul Serviciului Economic, Tehnic, Investiţii – Compartiment – Casierie, Încasări Venituri.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

– studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

– 05 februarie 2018, ora 14:00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
– 15 februarie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
– data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Serviciului Public de Interes Local Administraţia Patrimoniului Local Aiud, din str.Tribun Tudoran nr.9, județul Alba, telefon 0258/861.593 interior 13.

*Liceul Tehnologic „Ştefan Manciulea” din Blaj, judeţul Alba organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție, temporar vacante de administrator patrimoniu cu 0,5 normă.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

– nivelul studiilor – medii cu diplomă de bacalaureat/studii superioare;
– vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului:
– la studii medii – 3 ani vechime,
– la studii superioare – nu se solicită.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

– 29 ianuarie 2018, ora 16.00: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
– 06 februarie 2018, ora 09.00: proba scrisă;
– 07 februarie 2018, ora 09.00: proba interviu.

Relații suplimentare se obțin la sediul Liceului Tehnologic „Ştefan Manciulea” din Blaj, Piaţa 1848 nr. 3, judeţul Alba, telefon: 0723/549.624.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Șoferiță de 21 de ani, din Vidra, prinsă la volan cu permisul suspendat: Polițiștii i-au făcut dosar penal

Ziarul Unirea

Publicat

în

Șoferiță de 21 de ani, din Vidra, prinsă la volan cu permisul suspendat: Polițiștii i-au făcut dosar penal O șoferiță de 21 de ani, din Vidra, a fost prinsă la volan cu permisul suspendat. Polițiștii din Câmpeni i-au făcut dosar penal. Citește și: Tânăr din Abrud, prins de polițiști MORT DE BEAT la volan: Avea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea