Postul de director al DGASPC Alba, scos la concurs după 4 luni de interimat. Salariul este de aproape 14.000 de lei brut
Funcția de conducere a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba (DGASPC), remunerată cu aproape 14.000 de lei brut lunar, a fost scoasă la concurs. Locul a rămas vacant după ce fostul director, Sorin Valerian Chirilă, care a condus instituția timp de 15 ani, a fost obligat să se retragă ca urmare a împlinirii vârstei legale de pensionare.
El a fost eliberat din funcție prin vot al consilierilor județeni în ședința din 13 iunie 2018, ocazie cu care au decis totodată preluarea conducerii DGASPC, pe bază de delegație, de către directorul adjunct al instituției, Valentin Frăcea.
Anunțul de concurs a fost afișat pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP) în data de 19 octombrie. Potrivit acestuia, dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Agenţiei, în perioada 19 octombrie – 7 noiembrie 2018, inclusiv, iar data de susținere a probei scrise este 20 noiembrie 2018.
”Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare: lstudii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în unul dintre următoarele domenii: asistenţă socială sau sociologie, psihologie sau ştiinţe ale educaţiei, drept, ştiinţe administrative, sănătate, economie sau management, finanţe, contabilitate (pot participa la concursul organizat pentru ocuparea postului şi absolvenţi cu diplomă de licenţă ai învăţământului universitar de lungă durată în alte domenii decât cele prevăzute mai sus, cu condiţia să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice); studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 7 ani”, se arată în anunțul de recrutare.
Postul de conducere al DGASPC, cea mai ”grea” instituție din subordinea CJ Alba, cu peste 1000 de angajați și mii de beneficiari în tot județul, este remunerat cu 13.775 de lei brut lunar. La concurs este de așteptat să se înscrie actualul director interimar, Valentin Frăcea.
Pentru acest post și-ar putea arăta de asemenea interesul și Maria Mihaela Albu, fost prefect de Alba, în prezent jurist în cadrul Instituției Prefectului Alba și chiar fostul director Sorin Chirilă, care a contestat vehement schimbarea sa din funcție la momentul producerii.
El ar putea beneficia de prevederile unei legi care dă dreptul persoanelor care ocupă funcții de conducere să rămână pe post încă 3 ani după împlinirea vârstei de pensionare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
CONDAMNARE în dosarul militarului mort prin electrocutare în Gara Alba Iulia: Decizie la Tribunalul Militar Cluj-Napoca
CONDAMNARE în dosarul militarului mort prin electrocutare în Gara Alba Iulia: Decizie la Tribunalul Militar Cluj-Napoca Trbunalul Militar Cluj-Napoca s-a pronunțat, joi, 30 aprilie 2026, în dosarul militarului mort prin electrocutare în Gara Alba Iulia. O persoană (N.F.D.), fără antecedente penale, a fost condamnată la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Executarea […]
Creștere EXPLOZIVĂ a ratei șomajului în România în martie 2026 România a înregistrat o rată a șomajului de 6,1%, în luna martie a acestui an, în creștere cu 0,1 puncte procentuale față de cea din februarie, cu un nivel în continuare ridicat în rândul tinerilor (15-24 de ani), de 28,2%, arată datele publicate, joi, 30 […]
1 Mai 2026 | După 6 ani, salvele de tun vor răsuna din nou în Alba Iulia: Spectacol istoric special al Gărzii Cetății Alba Carolina
După 6 ani, salvele de tun vor răsuna din nou în Alba Iulia: Spectacol istoric special al Gărzii Cetății Alba Carolina După 6 ani, salvele de tun vor răsuna din nou în Alba Iulia. Ceremonialul schimbului de gardă revine, de la 1 mai, în Cetatea Alba Carolina, într-o formulă spectaculoasă, care promite să ducă reprezentațiile […]