Polițistul din Alba care și-ar fi VIOLAT copilul de numai 5 ani, SUSPENDAT de la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte
Polițistul din Alba care și-ar fi VIOLAT copilul de numai 5 ani, SUSPENDAT de la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte
Instituția Prefectului Județului Alba vine cu noi precizări în cazul agentului de poliție încadrat la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Alba, care și-ar fi violat copilul de numai 5 ani.
CITEȘTE ȘI: Cazul minorului de 5 ani din Alba care ar fi fost violat de tatăl polițist: Ce spun reprezentanții Prefecturii și ai DGASPC
„Cu privire la agentul de poliție încadrat la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Alba din cadrul Instituției Prefectului Județul Alba precizăm că, la data de 25.03.2022, în conformitate cu prevederile art 59 din Legea nr. 360/2002 si art 6 si 20 din HG nr 725/2015 a fost declanșată cercetarea prealabilă din punct de vedere disciplinar la nivelul instituției care coordonează și controlează activitatea structurilor de pașapoarte.
Totodată, se vor pune în aplicare prevederile art. 27^25 alin (1), lit. a) din Legea nr 360/2002, conform cărora raportul de serviciu se suspendă de drept în situația în care polițistul este arestat preventiv.
CITEȘTE ȘI: Polițistul din Alba acuzat că și-a violat fiul minor rămâne în AREST: Tribunalul i-a respins contestația
Instituția Prefectului va acorda tot sprijinul necesar pentru bunul mers al anchetei, în măsura în care vor fi solicitate informații/documente din dosarul de personal.
La acest moment, este în desfășurare o anchetă la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.”, au transmis reprezentanții Instituției Prefectului județului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,PSD susține refacerea unei majorități stabile alături de PNL și UDMR”
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,PSD susține refacerea unei majorități stabile alături de PNL și UDMR” Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat vineri că partidul susține refacerea unei majorități stabile împreună cu PNL și UDMR și că este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării. Potrivit lui Grindeanu, o discuţie despre viitorul unei ţări nu se poate […]
Ce este concediul de acomodare: Cine sunt beneficiari în 2026 și cum se calculează indemnizația lunară. Documente necesare
Ce este concediul de acomodare: Cine sunt beneficiari în 2026 și cum se calculează indemnizația lunară. Documente necesare Persoanele care adoptă un copil în România pot beneficia, în condițiile legii, de concediu de acomodare și de o indemnizație lunară calculată în funcție de veniturile pe care le realizat. Perioada de acomodare poate ajunge până la […]
E jale! Economia României, în stagnare: PIB-ul nu a crescut în trimestrul II din 2026, iar consumul populației s-a prăbușit
E jale! Economia României, în stagnare: PIB-ul nu a crescut în trimestrul II din 2026, iar consumul populației s-a prăbușit Economia României a stagnat în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu primele trei luni ale anului, în timp ce datele pentru primul semestru indică o contracție economică. Potrivit datelor provizorii (2) publicate vineri de […]
