Rămâi conectat

Ştirea zilei

Politicienii din Alba caută metode inedite de a convinge alegătorii. Afişele postate de candidaţi, între creativitate şi lipsă de imaginaţie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Culori, fotografii şi posturi ciudate, mâini întinse, culori diferite, boxeri şi cavaleri sunt numai câteva dintre ”armele” de campanie folosite de candidaţi. După două săptămâni de campanie, candidaţii şi-au devoalat deja strategiile.

Mircea Hava, candidatul la funcţia de primar al municipiului Alba Iulia are o serie de afişe interesante. Acesta şi-a centrat campania pe realizarile sale şi mai ales pe noua faţă a Cetăţii.” Recomandat de ce a realizat” este sloganul său şi vine la pachet cu o serie de afişe care doresc să întărească acest mesaj. Un afiş atipic este cel în care Mircea Hava apare cu o spadă în mână, încercând să arate că lupta pentru Alba Iulia. Hava a încercat să găsească un „cârlig” şi pentru tineri şi să vorbească în limbajul lor, astfel că pe unul dintre materialele de campanie apare „bătând palma” cu un tânăr şi promite un skate park în Cetate până la toamnă, iar mesajul este „Hava rulzzzz”.

Celălalt candidat considerat cu şanse la obţinerea primăeriei este Călin Potor, din partea USL. Acesta şi-a ales drept slogan ”Alba Iulia, familia mea” şi are un afiş relativ simplu, în care Călin Potor apare fără cravată, încercând să evite posturile clasice şi folosind şi limbajul nonverbal în acest sens.

Ceilalţi candidaţi la primărie, care încearcă să recupereze puncte în competiţia electorală au fost siliţi să abordeze posturi inedite sau chiar şocante, pentru a atrage atenţia asupra lor. Probabil din această cauză, Vasile Crişan, candidatul UNPR apare alături de un cavaler în armură care ”îl recomandă” iar candidatul „Forţei Civice”, Ioan Medrea şi-a pus mănuşile de box şi s-a lăsat fotografiat în poziţie de luptă.

În schimb, candidatul PP-DD la Primăria Alba Iulia, Dorin Şerdean, mizează mai puţin pe propria persoană şi se lasă recomandat de liderul partidului, Dan Diaconescu, astfel că în afişele postate prin oraş aceştia apar împreună strângându-şi mâinile.

Candidatul Ioan Homoştean Milaciu se bazează în campania sa pe ideea de independent, mesaj care de altfel îi domină afişele, dar şi pe renumele numelui său şi pe mesajul „Lege şi ordine”. El a ales culoarea verde

crud care se regăseşte atât în vestimentaţie cât şi pe fundal.

Ion Dumitrel, candidatul PDL la funcţia de preşedinte, şi-a centrat şi el campania pe realizările sale, având ca slogan ”Om bun pentru Alba”. Afişele sale se încadrează cel mai bine în ideea afişelor clasice, bine executate, fără însă să şocheze sau să încerce să îl pună pe candidat în altă postură decât cea pentru care candidează.

Şi Teodor Atanasiu, candidul pentru aceeaşi funcţie din partea USL, are un afiş ”cuminte”, bine echilibrat (cu accent pe imaginea acestuia), care îl scoate în evidenţă foarte bine între celelalte afişe, prin fondul alb şi construcţia elementelor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Spații noi de joacă la grădinițele din Câlnic: Prichindeii, fascinați de căsuțele parca desprinse din povești

Ziarul Unirea

Publicat

în

Spații noi de joacă la grădinițele din Câlnic: Prichindeii, fascinați de căsuțele parca desprinse din povești Grădinițele din comuna Câlnic au fost dotate cu spații noi de joacă, a anunțat primarul Lucian-Tiberiu Bodea. Bucuria prichindeilor a fost pe măsură, aceștia fiind fascinați de căsuțele desprinse parcă din povești. Citește și: FOTO Loc de joacă ”ca în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea