Poezia unui localnic din Cricău, în urma inundațiilor devastatoare: ”Oameni triști și istoviți/ Au văzut cum munca toată/ De-ndată le-a fost luata
Neluțu Ardelean, un localnic din comuna Cricău, județul Alba, a scris, la o săptămână după ce puhoiul de ape a lovit localitatea, a scris o poezie, inspirat chiar de inundațiile devastatoare, îndemnându-i pe localnicii să fie apropiați unii de alții și să se susțină în astfel de momente.
Poezia a primit titlul ”O zi”, fiind vorba de ziua în care mai mulți localnici au rămas fără o parte din agoniseala de o viață.
Redăm, mai jos, poezia:
O ZI
Într-o zi ca orișicare
Am privit cu disperare
Puhoi de ape revărsat
Ce-a lovit întregul sat
Oameni triști și istoviți,
Ce de apă au fost loviți
Au văzut cum munca toată
De-ndată le-a fost luata.
Mult necaz și suferință,
Deznădejde , neputință
Disperare-n încercare
Și lupta fără biruință.
Ce-a rămas în urma lor (apelor) ?
Oameni fără ajutor
Cuprinși de frica , speriați,
Fără haine ne mâncați.
De-i vezi la televizor,
Nu ști ce-i în viața lor
Dar să ști ca ei așteaptă
De la tine ajutor.
Ce poți face fă acum,
Cum face tot omul bun
Fi creștin adevărat
Cu fratele tău întristat.
Chiar și-o vorba-n încercare
Are o valoare mare,
Daca-i spusă cu iubire
Ea rămâne-o amintire.
Cricău
01 / 07 / 2018 NELUȚU ARDELEAN
Peste 400 de gospodării din județul Alba, majoritatea din Bucerdea Vinoasă și Cricău, au fost inundate, pe 22 iunie, în urma ploilor torențiale și a viiturilor, în vreme ce zeci de mașini au fost distruse, iar mai multe drumuri avariate.
Au intervenit sute de forțe, fiind mobilizați și militari.
Potrivit unui comunicat de presă al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Alba, au fost inundate 51 de gospodării din Țelna, 150 de case din Ighiu și Bucerdea, 200 de la Cricău și altele din Alba Iulia, Blaj și Sebeș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Progresul Fărău, victorie în memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani care nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta
Progresul Fărău, victorie în memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani care nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta Momente cu puternică încărcătură emoțională, duminică, 4 octombrie 2026, la Fărău. Echipeirii formației locale de fotbal Progresul i-au cinstit memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani din satul Heria care nu […]
La Primăria Alba Iulia se poate face mai mult decât ne imaginăm: Salariile au crescut retroactiv, înainte ca hotărârea să fie adoptată
La Primăria Alba Iulia se poate face mai mult decât ne imaginăm: Salariile au crescut retroactiv, înainte ca hotărârea să fie adoptată Raportul Curții de Conturi arată cum au fost cheltuiți nelegal bani publici: Telefoane, salarii și deconturi din pix. Unii o duc prea bine în Primăria Alba Iulia, din greșeală! La Primăria Alba Iulia […]
FOTO | Teodor Ognean, din Sâncel, o viață dedicată științei și protecției mediului: ,,Mă plimb pe dealurile Sâncelului și mă gândesc cu nostalgie la traseul pe care l-am parcurs eu în viață”
Teodor Ognean, din Sâncel, o viață dedicată științei și protecției mediului: ,,Mă plimb pe dealurile Sâncelului și mă gândesc cu nostalgie la traseul pe care l-am parcurs eu în viață” După o vreme, la anii senectuții, orice întoarcere acasă, la glie, la Sâncel, este tot mai frumoasă, iar amintirile te năpădesc și le treci prin […]
