Politică Administrație

PNL Alba Iulia a oferit daruri cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Ioana Oprean

Publicat

în

Cadouri-PNL.Alba.Iulia-1Anul acesta liberalii din Alba Iulia au demonstrat, din nou, că sunt alături de semenii lor în preajma Sfintelor Sărbători de Paște. În toată săptămâna premergătoare Marii Sărbători a Învierii Domnului, liberalii albaiuieni, conduși de președintele PNL Alba Iulia, Florin Roman, s-au aflat în diverse zone ale orașului și au oferit cadouri de Paște unor familii cu venituri mai mici din urbea apulensă.

Petrecerea Divorțaților

De asemenea, PNL Alba Iulia a sponsorizat concursuri organizate la un post de radio local, câștigătorii primind chiar din partea lui Florin Roman premiile, constând în pachete cu alimente specifice Sărbătorilor Pascale.

„Prin aceste tipuri de acțiuni am dorit să arătăm faptul că noi, liberalii, chiar suntem interesați ca cei care, din diverse motive, au posibilități financiare mai reduse. Am vrut să facem în așa fel încât acești oameni să poată să se bucure de Sărbătorile de Paște. Am vrut să aducem, deci, măcar un strop de bucurie și speranță acestor oameni în preajma Sărbătorilor. Vreau să le mulțumesc pentru implicare colegilor mei, și în special doamnei Delia Mihălțan, vicepreședintă a PNL Alba Iulia, care a avut grijă ca, și anul acesta, Iepurașul să poată veni încărcat de cadouri. De asemenea, îi asigur pe albaiulieni că asemenea acțiuni vor continua și în viitor și vom încerca, în măsura posibilităților, să mărim numărul de beneficiari”, a declarat Florin Roman, președintele PNL Alba Iulia și candidat la alegerile europarlamentare din 25 mai a.c.

Biroul de presă al PNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată

Ioana Oprean

Publicat

în

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]

Citește mai mult