Actualitate

Plicul, interzis în spitale. Medicii nu pot ieși din categoria funcționarilor publici

Ioana Oprean

Publicat

în

Miercuri, 3 decembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că orice medic care este angajat într-o unitate a Ministerului Sănătății este funcționar public, respectiv subiect activ al infracțiunii de luare de mită.

Nouă judecători ai ICCJ au fost desemnaţi să dezbată o chestiune de drept privind calitatea de funcţionar public a medicilor din România. În final, ei au hotărât, în unanimitate, că orice medic angajat al unei unităţi ce aparţine Ministerului Sănătăţii are calitatea de funcţionar public.

„Judecătorii au spus că medicul încadrat într-un spital din reţeaua Ministerului Sănătăţii este funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor articolului 175 di Codul penal, alineatul 1 litera B teza a doua, adică funcţie publică de orice natură. Practic, orice medic de la orice spital al MS este funcţionar public şi, în consecinţă, este subiect activ al infracţiunii de luare de mită”, explică surse judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, inclusiv la ICCJ au existat judecători care au dat soluţii de achitare unor astfel de medici, despre care s-a constatat miercuri că au calitate de funcţionari.

Aceleaşi surse spun că astfel se va unifica practica judiciară privind acest aspect.

Judecătorii ICCJ au dezbătut această chestiune ca urmare a unei sesizări de la Curtea de Apel Târgu Mureş, trimisă cu referire strictă la medicii angajaţi ai unităţilor medicale ale Ministerului Sănătăţii, nefăcând referire şi la medicii din spaţiul privat sau angajaţi în egală măsură în domeniul public şi în cel privat. Astfel, explică sursele citate, cei nouă judecători nu s-au putut pronunţa şi cu privire la aceste categorii de medici.

Mai exact, judecătorii instanţei supreme au trebuit să răspundă la următoarea întrebare: „Articolul 175 din Codul penal se interpretează în sensul că medicul chirurg – angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, trimis în judecată sub acuza săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de articolul 289 Cod penal – se încadrează în categoria funcţionarilor publici prevăzută la articolul 175 alineatul 1 litera c) Cod penal, sau în categoria funcţionarilor publici prevăzută la articolul 175 alineatul 2 Cod penal?”.

Articolul 175 alineatul 1 litera c) arată că „funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie (…) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia”.

Cea de-a doua legiferare, existentă la articolul 175 alineatul 2 reglementează faptul că, „de asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”.

În final, completul a stabilit că medicii nu intră în niciuna una dintre cele două categorii, ci în cea reglementată de articolul 175 alineatul 1 litera b teza a adoua, care spune că „funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită o funcţie publică de orice natură”.

Pe de altă parte, în 9 octombrie, președintele Traian Băsescu a promulgat legea de aprobare a Ordonanţei 2/2004, potrivit căreia medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia, după ce Parlamentul a respins cererea de reexaminare prin care se solicita să se revină asupra acestei decizii.

Sursa Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensia anticipată pentru femei în 2026: Trebuie depuse și certificatele de naștere ale copiilor?

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pensia anticipată pentru femei în 2026: Trebuie depuse și certificatele de naștere ale copiilor? Solicitantele unei pensii anticipate nu sunt obligate să depună, odată cu cererea, certificatele de naștere ale copiilor. Totuși, pentru femeile care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare pentru că au născut și crescut copii, depunerea acestor documente este recomandată încă […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | Șofer de 36 de ani din Bistrița-Năsăud, reținut după ce a fost depistat în Alba Iulia conducând cu o alcoolemie record

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer de 36 de ani din Bistrița-Năsăud, reținut după ce a fost depistat în Alba Iulia conducând cu o alcoolemie record Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din localitatea Lechința, județul Bistrița-Năsăud, cercetat […]

Citește mai mult

Actualitate

Ai muncit în mai multe țări europene? Unde trebuie să depui în 2026 cererea pentru pensie și cine îți plătește banii?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai muncit în mai multe țări europene? Unde trebuie să depui în 2026 cererea pentru pensie și cine îți plătește banii? Românii care au lucrat legal în România și în alte state ale Uniunii Europene nu trebuie să depună câte o cerere de pensionare în fiecare țară. Procedura europeană permite depunerea unei singure cereri, însă […]

Citește mai mult