Plenul Camerei Deputaților a aprobat mărirea salariilor primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene
Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți, 25 aprilie, OUG 9/2017, cu două amendamente prin care se măresc soldele și salariile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene.
Cele două amendamente la ordonanță au fost aprobate luni și de Comisiile pentru buget și pentru muncă ale Camerei Deputaților.
„Am dat raport Ordonanței 9/2017. În primul rând, sunt doleanțele celor din sistemul de apărare și ordine publică, siguranță națională, precum și din sistemul penitenciar, care se află la Ministerul Justiției. În urma aplicărilor succesive a măririlor de salarii minime, ei au rămas cu solda de bază undeva la 700 de lei, ceea ce era anormal. Am adus-o, începând cu luna aprilie, la nivelul salariului minim, astfel încât și polițiștii, și cei din armată să beneficieze de măririle salariale promise. De asemenea, în urma unui amendament și cu sprijinul doamnei ministru al Muncii, am adoptat și mărirea salariilor primarilor și viceprimarilor, președinților și vicepreședinților consiliilor județene cu 30%, începând cu luna aprilie, până când legea salarizării va intra în linie dreaptă”, a declarat președintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaților, Adrian Solomon, citat de Agerpres.
Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a precizat că a susținut majorarea salariilor primarilor, iar această măsură nu grevează în niciun fel bugetul de stat, pentru că aceste majorări de salarii se fac din bugetele locale.
„Amendamentul mai operează timp de o lună pentru că după aceea, intrând în vigoare legea salarizării unitare, primarii vor intra pe alte grile de salarizare mult mai mari decât sunt în prezent”, a menționat Vasilescu.
Amendamentul cu privire la mărirea salariilor primarilor aparține deputatului PNL Corneliu Olar, fost primar cu cinci mandate.
OUG 9/2017 are ca obiect de reglementare măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative.
Camera Deputaților este for decizional pentru acest proiect.
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Primul tunel forat construit pe o autostradă din România, finalizat pe Sibiu – Pitești: Când se deschide circulația
Primul tunel forat construit pe o autostradă din România, finalizat pe Sibiu – Pitești: Când se deschide circulația Constructorii au finalizat lucrările pe Secțiunea 4, Curtea de Argeș – Tigveni, pe Autostrada Sibiu – Pitești. Anunțul a fost făcut de Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Sectorul are o lungime de 9,86 kilometri […]
Economie pentru a limita criza prețurilor: Apel făcut de UE pentru toate statele membre Uniunea Europeană traversează o perioadă dificilă pe piața energiei, după ce războiul din Iran a provocat perturbări ale piețelor de petrol și gaze. Comisarul european pentru Energie, Dan Jorgensen, le-a cerut miniștrilor de resort din statele membre să analizeze posibile măsuri […]
Avertismentul unui cunoscut economist: ,,Economia se prăbușește. Nu am văzut indicatori economici atât de proști ca acum”
Avertismentul unui cunoscut economist: ,,Economia se prăbușește. Nu am văzut indicatori economici atât de proști ca acum” Economistul Radu Georgescu a publicat duminică, 27 septembrie 2026, un mesaj pe o rețea de socializare în care atrage atenția asupra deteriorării mai multor indicatori economici ai României, de la producția industrială și consum până la industria auto […]