Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Editorial

Planul B

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

    Între serialele de succes difuzate de canalul AXN, un loc de top ocupă fără îndoială „The practice” („Cabinetul de avocatură”). Recunosc că mă număr printre fanii lui foarte dedicaţi, mai ales datorită felului în care scenariul captează particularităţile sistemului judiciar american, sistem ce reprezintă principalul pilon al celei mai avansate democraţii din lume. Eroii filmului sunt avocaţii unei mici firme de profil din Boston, al cărei succes are la bază atât profesionalismul specialiştilor ei cât şi identificarea acestora cu cauzele clienţilor, nu doar în situaţiile în care îi consideră pe aceştia nevinovaţi, ci şi în altele, mai puţin convenabile din punct de vedere moral. Astfel, ei îşi asumă toate riscurile, inclusiv pe acela al excluderii din breaslă, pentru a pune în aplicare machiavellicul „scopul scuză mijloacele”. Unul dintre aceste mijloace, care i-a făcut de altfel faimoşi pe utilizatori, fiind catalogat drept intolerabil de către adversarii lor dinăuntrul şi dinafara instanţelor de judecată, este aşa-zisul plan B. Conform acestuia, când apărarea nu prea are şanse de câştig, din pricina lipsei ori a inconsistenţei probelor, avocaţii măsluiesc jocul, îndreptându-şi tirul înspre cu totul alte persoane decât clienţii lor, unele dintre ele inocente, pe care le desfiinţează prezentându-le drept potenţiali infractori sau delincvenţi-surogat, numai buni de pus în vitrină ca ţinte. Scopul este evident acela de a semăna în rândurile juraţilor „îndoiala rezonabilă” de natură să le salveze clienţii vizaţi de procurori. Cu alte cuvinte, seamănă confuzie, în mod deliberat, şi manipulează juraţii într-un stil pe cât de agresiv, pe atât de persuasiv, până când aceia ajung să nu mai poată discerne între vinovăţie şi nevinovăţie.
De ce am simţit nevoia să fac această introducere poate prea lungă? Pentru că mi se pare de-a dreptul izbitoare asemănarea dintre strategiile partidelor autohtone, care au început de ceva timp campania electorală, chiar dacă se acuză reciproc de furtul startului, cu planul „B” al „Cabinetului de avocatură”.
Un exemplu-şcoală în acest sens a oferit subiectul vedetă al acestor zile, respectiv înfruntarea dintre premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi jurnalistul  Mihai Gâdea în cadrul emisiunii „Sinteza zilei” de pe Antena 3, difuzată marţi seara. Diferenţa de calibru dintre cei doi (mă refer în special la inteligenţă şi cultură) l-a făcut pe Mihai Gâdea să dea cam prost, el fiind astfel pedepsit pentru felul inchizitorial în care i-a tratat adesea pe unii dintre interlocutorii invitaţi în emisiunea citată. Dar, ca şi cum această pedeapsă nu ar fi fost suficientă, o serie întreagă de politicieni, dar mai ales de jurnalişti şi analişti din tabăra (solda) puterii au reacţionat orgasmic, într-o euforie de nedescris, pe care au ţinut s-o împărtăşească publicului fidel.
Admiţând, aşadar, superioritatea lui MRU în raport cu Gâdea, pe mine domnul premier nu m-a prea entuziasmat, întrucât a ocolit, ce-i drept foarte diplomatic, în stil SIE, dacă vreţi, majoritatea răspunsurilor la întrebări importante, chinuitoare pentru mulţi dintre telespectatori. Şi când spun asta mă refer la „reîntregirea salariilor”, la reducerea CAS, sau la situaţia UMF Târgu Mureş. La aceste capitole, ceaţă totală! Singurul lucru clar pe care l-a spus MRU s-a referit la o convorbire telefonică avută cu Victor Ponta, ca să nu mai doarmă Crin Antonescu aşa de liniştit cum obişnuieşte, potrivit propriei declaraţii, citate ieri de cea mai mare parte a presei.

Maria Lucia MUNTEANU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea