Ştirea zilei

PETIȚIE online pentru modernizarea drumului „ruşinii”, Turda – Câmpeni, lansată în mediul online, de un profesor universitar din Țara Moților

Ioana Oprean

Publicat

în

Profesorul universitar Irimie Emil Pop, de loc din Ţara Moţilor, a lansat în mediul online o petiţie destinată sosibilizării autorităţilor pentru modernizarea DN75, Turda – Câmpeni. Acesta predă la Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj-Napoca.

Petrecerea Divorțaților

”Drumul care leagă Turda de Câmpeni a ajuns să fie un calvar pe care vi-l putem descrie succint cam aşa: gropi, praguri, şanţuri înfundate, terasamente surpate. Această cale de acces, care leagă Ţara Moţilor de Turda, nu a mai fost reabilitată de dinainte de 1989, cu adevărat. Legătura Ţării Moţilor este necesară nu numai cu Alba-Iulia ci şi cu Turda şi Cluj-Napoca, oraşe în care mulţi dintre noi muncim. Dar, factorilor de decizie din Alba nu le pasă, doar acest drum nu leagă Ţara Moţilor cu capitala de judeţ, celor de la Cluj, nici lor, doar face legătura cu alt judeţ.

Acest drum a fost schilodit de trecerea timpului dar şi de traficul greu rezultat din exploatarea unor resurse din zona noastră, a Ţării Moţilor, lemnul sau agrgatele de nisip şi piatră care au alimentat diverse sectoare de autostrăzi din judeţele Alba sau Cluj. Constatăm acum că, noi, rămaşi fără locuri de muncă, fără resurse, nu putem să valorificăm ceea ce ne-a mai rămas, turismul, drumul, important de acces dinspre Turda şi Cluj -Napoca, devenind locul în care ne stricăm sistematic maşinile. Acest sector de drum naţional, pe raza celor două judeţe, a devenit o batjocură plină de cinism la adresa noastră, a moţilor. Constituie o enormă ruşine pentru o ţară aflată în Uniunea Europeană în anul 2021”, susţine profesorul în petiţia care, până luni la prânz a dunat peste 1.200 de semnături.

Iniţiatorul petiţiei afirmă că, în caz contrar, moţii sunt hotărâţi să treacă la acţiuni de protest. ”Noi nu vom mai accepta cârpeli! Acel drum poate fi reabilitat prin bani europeni, trebuie numai păsare din partea celor care ne conduc!! Înţelegerea noastră se apropie de sfârşit, iar noi ne vom bate pentru drepturile noastre, dacă vom mai fi batjocoriţi! Acesta este strigătul de disperare împotriva nepăsării şi al indolenţei unor autorităţi care pentru noi au făcut prea puţin în ultimii treizeci de ani! Răbdarea noastră a ajuns la sfârşit”, mai afirmă profesorul univeristar, în numele ”moţilor din judeţele Alba şi Cluj”. DN 75 se află într-o stare tehnică deplorabilă, în ultimii 30 de ani fiind derulate doar lucrări de asfaltare şi reparaţii pe suprafeţe mici. Pe teritoriul judeţului Cluj starea căii de rulare este şi mai deteriorată pentru că în această zonă drumul este betonat.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Povestea tânărului din Rwanda care a găsit în Alba Iulia un loc pentru artă: La 26 de ani, Niyigena Theophile transformă experiențele, oamenii și chipurile în adevărate opere de artă

Ioana Oprean

Publicat

în

Povestea tânărului din Rwanda care a găsit în Alba Iulia un loc pentru artă: La 26 de ani, Niyigena Theophile transformă experiențele, oamenii și chipurile în adevărate opere de artă La 26 de ani, Niyigena Theophile a parcurs un drum care leagă două lumi, două culturi și două spații artistice aflate la mii de kilometri […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Târg de Crăciun grandios într-o comună din Alba! Pregătiri pentru cea mai mare destinație de sărbători din județ. Cum va arăta ,,Vatra Crăciunului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Târg de Crăciun grandios într-o comună din Alba! Pregătiri pentru cea mai mare destinație de sărbători din județ. Cum va arăta ,,Vatra Crăciunului” Un adevărat oraș de Crăciun, întins pe aproximativ 20.000 de metri pătrați, cu patinoar, carusel, trenuleț, Satul lui Moș Crăciun, mii de lumini, spectacole și zeci de atracții pentru copii și adulți. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Aurel Voicu, la peste 90 de ani, lucrează cu „calculatorul și internetul” pentru lucrarea de doctorat. Inginerul din Cugir este în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie 1918”

Ioana Oprean

Publicat

în

Aurel Voicu, la peste 90 de ani, lucrează cu „calculatorul și internetul” pentru lucrarea de doctorat. Inginerul din Cugir este în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie 1918” Inginerul Aurel Voicu din Cugir, fost primar și viceprimar al orașului timp de 12 ani, își continuă la mai mult de 90 […]

Citește mai mult