Curier Județean

Peste 200 de jandarmi vor fi pe teren în minivacanța de Crăciun: Recomandări pentru sărbătorile de iarnă

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Peste 200 de jandarmi vor fi pe teren în minivacanța de Crăciun: Recomandări pentru sărbătorile de iarnă

Pe timpul minivacanței de Crăciun,  jandarmii vor asigura  măsuri suplimentare de ordine și siguranță publică în zonele de  competență.

În aceste zile de sărbătoare vrem să ne asigurăm că veți petrece în siguranță, sens în care, pe toată raza județului Alba, aproximativ 240 de  jandarmi vor fi prezenți pentru buna desfășurare a manifestărilor cultural-artistice și religioase, sprijiniți de efective din cadrul altor structuri de ordine și siguranță publică.

CITEȘTE ȘI: MESAJE de CRACIUN 2022. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi

Având în vedere că pe parcursul acestor zile, zonele centrale ale orașelor vor fi tranzitate de un număr mare de persoane,  jandarmii vor fi prezenți în târgurile de Crăciun, proximitatea marilor magazine și piețe, pentru a preveni orice fel de situație care ar putea tulbura liniștea publică.

De altfel, jandarmii montani din cadrul Jandarmeriei Alba sunt pregătiţi să intervină pentru ajutarea celor aflaţi în dificultate în zona montană a judeţului. Recomandăm turiștilor prezenți în zonele montane să se informeze asupra vremii și să se echipeze corespunzător.

Pentru a avea parte de o minivacanță în siguranță, vă recomandăm următoarele:

-Nu folosiți materiale pirotehnice, deoarece acestea pot afecta sănătatea dumneavoastră și pe cea a celor din jur;

-Supravegheați copiii, pentru a evita situațiile de rătăcire și pentru prevenirea eventualelor accidente;


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Accident rutier pe autostrada A10 Sebeș-Turda: BMW ,,șifonat” după ce ,,a jucat bowling” cu conurile de circulație de pe carosabil. Motivul, afară era ceață

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier pe autostrada A10 Sebeș-Turda: BMW ,,șifonat” după ce ,,a jucat bowling” cu conurile de circulație de pe carosabil. Motivul, afară era ceață Un accident rutier cu pagube materiale a avut loc sâmbătă dimineața, în jurul orei 8.00, pe autostrada A10 Sebeș-Turda.  Incidentul a avut loc la primele ore ale dimineții, pe autostrada A10 […]

Citește mai mult

Curier Județean

19-20 septembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

19-20 septembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 19-20 septembrie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, doar dacă este absolut […]

Citește mai mult

Curier Județean

19 septembrie 2026 | Cod galben de ceață în Alba: Vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. Localitățile vizate

Ioana Oprean

Publicat

în

19 septembrie 2026 | Cod galben de ceață în Alba: Vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. Localitățile vizate Meteorologii ANM au emis sâmbătă dimineața o atenționare cod galben de ceață, valabilă în mai multe localități din Alba. Se vor semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și […]

Citește mai mult