Actualitate

Peste 150.000 de persoane au intrat în România, în ultimele 24 de ore. Peste 10.000 sunt cetățeni ucraineni

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 150.000 de persoane au intrat în România, în ultimele 24 de ore. Peste 10.000 sunt cetățeni ucraineni

Peste 150.000 de persoane au intrat în România, în cursul zilei de duminică dintre care peste 11.000 de cetățeni ucraineni, în scădere cu 9,6% comparativ cu ziua precedentă, anunță Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 303.650 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 73.300 mijloace de transport.

De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 1.603.182 de cetăţeni ucraineni.

‘În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat 62 fapte ilegale (28 infracţiuni şi 34 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 14.375 lei’, arată sursa citată.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

6 octombrie 2026 | Autostrada A1 Sibiu-Sebeș: Restricții de circulație. În ce zonă se fac lucrări

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada A1 Sibiu-Sebeș: Restricții de circulație. În ce zonă se fac lucrări Și marți, 6 octombrie 2026, sunt restricții de circulație pe Autostrada A1 Sibiu-Sebeș. Se fac lucrări între kilometrii 275 și 276+400 de metri, între Apoldu de Jos și Săliște (județul Sibiu), până la ora 16.00. Concret, se execută lucrări de reparații carosabil pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în România până în 2 noiembrie 2026: Temperaturi peste normal. Prognoza meteo pe 4 săptămâni actualizată

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în România până în 2 noiembrie 2026: Temperaturi peste normal. Prognoza meteo pe 4 săptămâni actualizată România va avea parte de o perioadă mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă a anului. Potrivit prognozei meteorologice, temperaturile se vor menține peste valorile normale în următoarele patru săptămâni, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

WhatsApp, noi controale parentale dedicate adolescenților: Pot primi notificări despre grupuri și impune limite pentru Meta AI, fără a avea acces la conversațiile private

Ioana Oprean

Publicat

în

WhatsApp, noi controale parentale dedicate adolescenților: Pot primi notificări despre grupuri și impune limite pentru Meta AI, fără a avea acces la conversațiile private WhatsApp va lansa un nou set de funcții parentale dedicate adolescenților, prin care părinții vor putea să stabilească anumite limite privind modul în care copiii lor folosesc aplicația, dar fără a […]

Citește mai mult