Societate

Pentru un mariaj de poveste vizitaţi expoziţia „O nuntă perfectă”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Fiecare dintre noi îşi doreşte ca ziua nunţii să fie cel mai frumos şi memorabil moment din viaţă, nu numai pentru noi ci şi pentru invitaţi. În general reprezentantele sexului frumos sunt cele care visează cu ochii deschişi la acest moment. Citim mereu în reviste despre nunţile vedetelor şi furăm idei. De ceva vreme şi la noi au început să fie organizate târguri care au în prim plan nunta şi al căror scop este tocmai oferirea oportunităţii de a alege cele mai bune servicii în organizarea unui astfel de eveniment. Domnişoarele de la noi din judeţ care şi-au propus să devină în anul 2011 mirese sunt aşteptate la prima ediţie a târgului „O nuntă perfectă”. Manifestarea se desfăşoară pe parcursul a trei zile, respectiv 26, 27 şi 28 noiembrie, la restaurantul Nettuno din municipiul Alba Iulia. Organizatorii, restaurantul Nettuno, în colaborare cu Gardenia Lore şi salonul de înfrumuseţare Studio Cara. În cadrul târgului vor avea loc parade de rochii de mireasă, coafuri şi make-up, precum şi alte manifestări care vin în sprijinul tinerilor ce urmează să se căsătorească, iar pe data de 28 noiembrie, începând cu ora 15.00, invitată special va fi fotomodelul Loredana Chivu. Aşadar nu vă rămâne decât să spuneţi „DA” şi să vizitaţi târgul „O nuntă perfectă”. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Ştirea Ta

Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia.  Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]

Citește mai mult

Societate

Ce mâncăm în noiembrie? Puterea alimentelor de sezon și secretele unei farfurii sănătoase

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce mâncăm în noiembrie? Puterea alimentelor de sezon și secretele unei farfurii sănătoase Dovleacul, varza, sfecla roșie, rădăcinoasele, merele, perele și nucile revin în prim-planul alimentației odată cu instalarea frigului. Dincolo de gustul autentic și de tradițiile culinare, alimentele lunii noiembrie oferă fibre, vitamine, minerale și antioxidanți, devenind aliați importanți ai unei alimentații echilibrate. Este […]

Citește mai mult

Sănătatea și natură

Regal Vienez ajunge la Alba Iulia pe 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet

Dan HENEGAR

Publicat

în

Regal Vienez ajunge la Alba Iulia, duminică, 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet Evenimentul face parte dintr-un amplu turneu național care va ajunge și la Sibiu, Deva, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, aducând în fața publicului farmecul muzicii vieneze și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Alba Iulia va găzdui, duminică, […]

Citește mai mult