Rămâi conectat

Politică Administrație

Pentru reducerea costurilor cu iluminatul public, Primăria Alba Iulia va achiziționa energie prin Bursa de Mărfuri

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Primăria Alba Iulia desfăşoara o analiză amplă privitoare la reducerea costurilor cu iluminatul public. Prin măsurile ce le va lua sunt prognozate economii de 35-40%.

Potrivit reprezentantului administrației locale, Mihai Coșer, până de curând s-a dovedit avantajos tariful E1 – iluminat public- reglementat de ANRE ceea ce reprezintă un tarif diferenţiat între orele 22-07 (noapte) si 7 -22 tarif  (zi). Această opţiune de tarifare a permis plata energiei achiziţionate pentru iluminat public la aproximativ 60% din tariful negociat pentru celelalte tipuri de consumatori (semafoare, clădiri, fântâni arteziene, sedii etc).

Prin ordinul 54 din 19.12.2012 al ANRE, noile tarife au fost majorate la tipul de consum E1, la acciza pe consum, certificate verzi, toate purtătoare de TVA, lucru care marchează o creştere reală a tarifului cu aproximativ 24%. În plus, începând din ianuarie 2013 ordinul 30 al ANRE a introdus componenta de plată concurenţiala, care în cazul municipiului Alba Iulia reprezintă 30% din energia activă consumată, respectiv preţul de 0,5111 lei kwh exclusiv TVA.

Conform calendarului propus de eliminare a tarifelor reglementate, anul 2014 va obliga clientul la plata energiei electrice achiziţionate de pe piaţa concurenţială la 100%.

Dacă urmărim evoluţia tarifelor, în decembrie 2011 preţul mediu pe kwh era de 0,3944 lei kwh plus tva.  La doar doi ani distanţă, în ianuarie 2013, preţul mediu a ajuns la  0,49685 lei kwh plus tva pentru iluminatul public, iar pentru statusul de consumator eligibil tariful contractat este de 0,49508 lei la care se mai aplică certificate verzi, accize, contribuţia de cogenerare. Oricine poate înţelege că tarifele au crescut în medie cu peste 20%, bugetul oraşului fiind însă aproximativ acelaşi, iar investiţiile derulate mult mai însemnate.  Toate aceste evidenţe converg spre adoptarea unor măsuri  în mai multe etape: reducerea puterii instalate a sistemului cu aprox 20%, prin păstrarea fluxurilor luminoase la standardele de clasă; reducerea timpului de funcţionare a iluminatului public, dar fără întreruperea acestuia pe timpul nopţii; achiziţionarea de pe Bursa de Mărfuri a energiei necesare funcţionării pentru un an de zile”, precizează Mihai Coșer.

În următoarea şedinţă de Consiliu se va introduce pe ordinea de zi un proiect pentru aprobarea contractului şi împuternicirea primarului pentru semnarea acestuia cu Bursa Română de Mărfuri. În urma contractului autoritatea publica locală nu va plăti pentru înscrierea la bursă. În maxim 2 luni de la primirea certificatului de mebru afiliat al BRM se poate achiziţiona energia de pe piaţa concurenţiala, evident mai ieftin, şi să trecem la noile tarife. Incercăm astfel un contraatac la asaltul preţurilor mari din acest domeniu”, a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din Blaj: Care este termenul de finalizare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din Blaj: Care este termenul de finalizare La Blaj se desfășoară lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din municipiu. Citește și: VIDEO | Lucrări de reamenajare a zonelor verzi din perimetrul a patru blocuri din Blaj: Când vor fi încheiate „Este o lucrare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Florin Roman, atac la conducerea PNL: ”Nu suntem slugi! Deciziile se iau fără dezbatere, doar pentru a hrăni un ego”. Deputatul de Alba nu va participa la Consiliul Național al partidului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florin Roman, atac la conducerea PNL: ”Nu suntem slugi! Deciziile se iau fără dezbatere, doar pentru a hrăni un ego”. Deputatul de Alba nu va participa la Consiliul Național al partidului Florin Roman, deputat PNL de Alba, a lansat duminică, 29 iunie 2025, un atac dur la adresa actualei conduceri a Partidului Național Liberal, anunțând […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Noul UPU Alba Iulia, extins şi modernizat, deschis din toamna 2025: Investiţia se ridică la peste 11,1 milioane lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noul UPU Alba Iulia, extins şi modernizat, deschis din toamna 2025: Investiţia se ridică la peste 11,1 milioane lei A fost aprobată o nouă prelungire, până la data de 30 septembrie 2025, a perioadei de implementare a proiectului „Extindere și Dotare Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia”, finanţat în cadrul Programului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea