Rămâi conectat

Ştirea zilei

Pensionarii şi elevii din Alba Iulia ar putea rămâne fără gratuităţi din cauza disputei juridice pentru subvenţiile la transportul de călători

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prefectura Alba a contestat în instanţa de contencios administrativ două hotărâri emise de Consiliul Local Alba Iulia cu impact major asupra serviciului de transport public din oraş. Pensionarii şi elevii ar putea rămâne fără gratuităţi, iar conducerea Primăriei susţine că este o interpretare excesivă a legii.

Este vorba despre 2 hotărâri privind contribuţia municipiului Alba Iulia la Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local. Prima hotărâre prevedea majorarea contribuţiei aferente anului 2018 cu suma de 1.400.000 de lei, în timp ce a doua hotărâre adoptată se referă la contribuţia pe care administraţia locală a achită în anul 2019, în sumă totală de 18.204.000 lei. Banii reprezintă subvenţia plătită de municipiul Alba Iulia pentru transportul public de călători.

Contestarea hotărârilor în justiţie suspendă automat aplicarea acestora şi pune Primăria în imposibilitatea să mai aloce banii pentru subvenţii.

În cazul hotărârii nr. 384, majorarea contribuţiei a fost determinată, potrivit raportului de specialitate, de necesitatea acoperirii diferenţelor dintre costurile înregistrate de operatorul de transport rutier şi sumele efectiv încasate ca urmare a vânzării legitimaţiilor de călătorie individuale şi subvenţii pentru facilităţi acordate pensionarilor, persoanelor cu dizabilităţi, veteranilor sau şomerilor. O argumentaţie similară a fost cuprinsă în raport şi în cazul hotărârii nr. 505/2018, care se referă la subvenţia alocată în 2019. Proiectul a fost votat în şedinţa Consiliului local din 18 decembrie 2019 de către un număr de 17 consilieri locali.

*Acuzaţii de interpretare excesivă a legii

Conducerea Primăriei Alba Iulia consideră că reprezentanţii Instituţiei Prefectului au interpretat legea ”excesiv şi în defavoarea albaiulienilor”. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, eroarea semnalată prin această acţiune nu constă în motive de fond, ci se conturează pe neîndeplinirea cvorumului de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie, fiind adoptată cu o majoritate de 13 voturi. Această problemă a fost ridicată de către Prefectură după aprobarea, în septembrie 2018, a hotărârii nr. 343/2018, prin care s-a prelungit contractul de delegare de gestiune a serviciului, încheiat în 2012 între Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local şi SC STP SA Alba Iulia.

Ca urmare a plângerii prealabile prin care s-a solicitat revocarea hotărârii din spetembrie 2018, Consiliul Local Alba Iulia a adoptat hotărârârea nr. 436, prin care s-a modificat şi s-a completat hotărârea 343. În acţiunea Instituţiei Prefectului se susţine, în schimb, că hotărârea 343/2018 trebuia revocată integral şi suspusă din nou la vot pentru a se obţine majoritatea de două treimi, respectiv votul a 14 consilieri şi nu, doar, modificată. S-a considerat că prin contractul de delegare s-au cedat societăţii de transport şi bunuri din patrimoniul municipiului Alba Iulia, astfel încât ar fi fost nevoie de votul unei majorităţi de două treimi dintre consilieri. În plus, s-a invocat şi hotărârea din 2012 prin care s-a aprobat delegarea serviciului către STP, când s-a votat, de asemenea, cu o majoritate de două treimi.

Concluzia acţiunii Instituţiei Prefectului este faptul că cele două hotărâri adoptate de Consiliul local pentru plata subvenţiilor au la bază o altă hotărâre (343/2018, modificată prin 436/2018) care este suspendată de drept prin faptul că a fost contestată, de asemenea, în instanţa de contencios administrativ. De menţionat, însă, că la data adoptării hotărârilor 384 (30 octombrie 2018) şi 505 (18 decembrie 2018), hotărârile nr. 343 şi 436 nu erau suspendate de drept pentru că nu era încă înregistrată acţiunea la Tribunalul Alba. Instituţia Prefectului a depus acţiunea pentru anularea hotărârii nr. 343/2018 în 10 ianuarie 2019, iar pentru anularea hotărârii 436/2018 – în 11 februarie 2019. Al doilea dosar a fost conexat cu primul, pentru că în esenţă este vorba despre o hotărâre modificată, şi are ca termen de judecată data de 23 mai 2019.

*Gratuităţile la transportul local, în pericol

Reprezentanţii Primăriei Alba Iulia susţin că prin atacarea în contencios administrativ a hotărârii nr. 505/2018, prin care s-a aprobat contribuţia municipiului Alba Iulia la AIDA TL, pe anul 2019, administraţia publică poate întâmpina dificultăţi în respectarea angajamentelor contractuale, determinând prin aceasta suportarea de prejudicii ulterioare, cu impact asupra bugetului local.

”Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia a respectat legislaţia în domeniu, precum şi hotărârile Adunării Generale ale AIDA TL, asociaţie care exercită în numele unităţilor administrative din componenţă atribuţiile prevăzute de lege, în speţă transportul public local de persoane. În opinia noastră, Prefectura Alba confirmă o interpretare excesivă a legislaţiei, periclitând prin aceste măsuri asigurarea serviciului public de transport de persoane”, se precizează într-un comunicat de presă al administraţiei locale.

Aceste cheltuieli sunt plătite de către Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate aprobat prin Hotărârea nr. 260/2012 şi nr. 343/2018 a Consiliului Local Alba Iulia. Prefectura Alba a contestat în justiţie şi hotărârea nr. 343/2018 prin care s-a prelungit contractului de delegare de gestiune a serviciului încheiat în 2012 între Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local şi SC STP SA Alba Iulia. Dosarul se află în faza de judecată pe fond, tot la Tribunalul Alba. Consiliul local a modificat hotărârea, la solicitarea Instituţiei Prefectului, iar o decizie va fi luată de către judecător în 23 mai 2019.

Alături de municipiul Alba Iulia, din AIDA-TL mai fac parte alte şapte comune care sunt deservite de către societatea STP şi care vor plăti, la rândul lor, următoarele contribuţii pentru anul 2019: Ciugud – 174.920 de lei; Sântimbru – 146.250 de lei; Ighiu – 169.870 de lei; Galda de Jos – 168.965 de lei; Cricău – 64.900 de lei; Întregalde – 53.000 lei; Mihalţ – 241.950 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie” Marcel Ciolacu a declarat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Programul de funcționare a supermarketurilor din România nu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea