Pensia minimă în Ungaria urmează să fie majorată: De la 80 de euro pe lună va ajunge la 330 de euro din 2027
Pensia minimă în Ungaria urmează să fie majorată: De la 80 de euro pe lună va ajunge la 330 de euro din 2027
Guvernul Ungariei a anunțat joi, 27 august, că pensia minimă va fi majorată începând din ianuarie 2027, în cadrul unor măsuri menite să sprijine persoanele vulnerabile.

„Sute de mii dintre compatrioţii noştri seniori îşi fac socoteala la sfârşitul fiecărei luni pentru a vedea dacă pot să plătească pentru medicamente, mâncare, facturi sau lemne de foc. Acest lucru este pur şi simplu inacceptabil. Prin această decizie, cetățenii vor primi un sprijin considerabil, pentru a putea trăi o viață decentă.
Totodată, medicamentele eliberate pe bază de rețetă vor fi scutite de TVA iar în privința lemnelor pentru încălzire, reducem cota de taxare de la 27% la 5%. Pas cu pas, construim o Ungarie care nu uită a cui muncă a creat ceea ce numim astăzi patria noastră”, a transmis prim-ministrul Peter Magyar pe Facebook.
Ce valoarea urmează să aibă pensia în Ungaria
Majorarea anunțată este una subtanțială: de la 80 de euro pe lună, în prezent, la 330 de euro din 2027.
Potrivit datelor statistice, la începutul anului 2026, în Ungaria, dintr-o populaţie de 9,7 milioane de locuitori, aproape 2,3 milioane de cetățeni primeau pensie. Dintre aceștia, peste 240.000 primesc pensii mai mici de 330 de euro pe lună.
Potrivit datelor statistice, la începutul anului 2026, în Ungaria, dintr-o populaţie de 9,7 milioane de locuitori, aproape 2,3 milioane de cetățeni primeau pensie. Dintre aceștia, peste 240.000 primesc pensii mai mici de 330 de euro pe lună.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România, sub presiunea uriașă a deficitului. Expert: „De unde vin banii pentru obligațiile statului până la final de an?”
România, sub presiunea uriașă a deficitului. Expert: „De unde vin banii pentru obligațiile statului până la final de an?” România intră în ultimul trimestru al anului 2026 cu presiuni tot mai mari asupra bugetului, pe fondul dobânzilor în creștere, al întârzierilor în atragerea fondurilor europene și al riscului ca veniturile estimate să nu se concretizeze […]
Femeile însărcinate din România vor avea dreptul la un însoțitor în timpul nașterii. Când pot fi restrânse aceste drepturi
Femeile însărcinate din România vor avea dreptul la un însoțitor în timpul nașterii. Când pot fi restrânse aceste drepturi Un proiect de lege care reglementează pentru femeile însărcinate dreptul la însoţitor şi dreptul la intimitate în cursul travaliului şi naşterii a fost adoptat miercuri de Plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege instituie obligaţia pentru unităţile […]
PSD a decis să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu: Lista celor 11 miniștri PSD în viitorul Executiv
PSD a decis să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu: Lista celor 11 miniștri PSD în viitorul Executiv Conducerea partidului PSD a decis miercuri, 14 octombrie, să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, potrivit informațiilor obținute de Mediafax din surse politice. În ședința conducerii partidului de la Vila Lac […]
