Penitenciarele, centrele educative și de detenție pot realiza venituri din prestări servicii cu deținuții – Proiect
Ministerul Justiției (MJ) a lansat în dezbatere publică un proiect de lege prin care se vrea ca penitenciarele, centrele educative și centrele de detenție să poată realiza venituri proprii din prestări servicii cu deținuții, dar și din valorificarea produselor obținute din activitatea proprie.
„Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care, odată intrat în vigoare, ar clarifica și simplifica gestionarea surselor de venit din unitățile penitenciare și, implicit, ar îmbunătăți mediul de detenție atât pentru persoanele private de libertate cât și pentru angajații Administrației Naționale a Penitenciarelor care își desfășoară activitatea în legătură directă cu deținuții, obiective asumate în mandatul ministrului Justiției, Tudorel Toader”, informează MJ printr-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, proiectul aduce soluții suplimentare de stimulare a reeducării în mediul penitenciar prin încurajarea activităților ce ar aduce venituri licite persoanelor private de libertate chiar din timpul detenției. Astfel, va fi încurajată o reinserție mai bună la finalul perioadei de executare a pedepselor, scopul urmărit fiind reducerea recidivelor.
„Penitenciarele, centrele educative și centrele de detenție pot realiza venituri proprii din prestări servicii cu persoanele private de libertate în interiorul sau exteriorul locului de deținere, precum serviciile de spălătorie auto, preparare hrană pentru arestații preventiv aflați în arestul poliției, precum și pentru persoanele private de libertate din alte unități ale sistemului administrației penitenciare”, se precizează în comunicat.
Conform MJ, noile măsuri legislative vin să stabilească un cadru de reglementare modern și pentru veniturile obținute din valorificări de bunuri scoase din funcțiune, deșeuri, refacturarea utilităților pentru spațiile închiriate, subvenții pentru agricultură, garanții de participare, garanții de bună execuție, organizarea și funcționarea punctelor de desfacere ale popotelor și bucătăriilor de unitate.
De asemenea, arată sursa amintită, proiectul de lege stabilește și cadrul în care vor putea fi obținute venituri din valorificarea produselor provenite din activitatea proprie, precum produse vegetale, animaliere, preparate din carne/lapte, produse de panificație și patiserie, mic mobilier, articole de tâmplărie, precum și produsele de artă și artizanat confecționate de persoanele private de libertate în cadrul atelierelor ocupaționale.
Ministerul Justiției precizează că veniturile obținute în unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor din munca persoanelor private de libertate sunt neimpozabile din punct de vedere al impozitului pe profit și al taxei pe valoarea adăugată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | Compania de apă din Alba, reprezentată la un concurs național de detecție a pierderilor de apă: Care au fost membrii echipei
Compania de apă din Alba, reprezentată la un concurs național de detecție a pierderilor de apă: Care au fost membrii echipei La fel ca în fiecare an, compania regională SC APA CTTA SA Alba a fost prezentă la Concursul „Detecția Pierderilor de Apă – Vasile Ciomoș” , desfășurat anul acesta la Brăila. Daniel Galdău, Ioan […]
Video | Accident rutier grav pe DN1C, în județul vecin: Trei bărbați încarcerați în urma impactului dintre trei autoturisme
Accident rutier grav pe DN1C, în județul vecin: Trei bărbați încarcerați în urma impactului dintre trei autoturisme Un grav accident rutier s-a produs pe DN1C, în localitatea Livada, județul Cluj, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Cinci persoane primesc îngrijiri medicale, iar trei bărbați au fost încarcerați. Potrivit ISU Cluj, pompierii detașamentului Dej […]
Șoferii care nu au actele la ei ar putea scăpa de amenzi: Polițiștii ar putea verifica documentele electronic
Șoferii care nu au actele la ei ar putea scăpa de amenzi: Polițiștii ar putea verifica documentele electronic Mulţi şoferi se aleg cu o amendă atunci când îi opreşte poliţia şi realizează că și-au uitat actele acasă, însă lucrurile s-ar putea schimba. Un proiect de lege le-ar permite polițiștilor să verifice documentele direct în baza […]
