Sport

Patru observatori din Alba, pe lista admișilor la examenul FRF pentru delegat de joc

Dan HENEGAR

Publicat

în

Patru observatori din Alba vor participa la concursul organizat de FRF pentru obținerea calității de delegat de joc pentru sezoanele 2023/2024 și 2024/2025. Este vorba despre Mihai Țîra și Cosmin Chirilă (Alba Iulia), Cătălin Pașcanu (Cugir) și Virgil Lup (Aiud), care vor fi testați marți, 27 iunie. În fapt, vor fi 5 reprezentanți ai Albei, întrucât la examen a fost admis și Ioan Paul (fostul președinte al CS Ocna Mureș), care vrea să debuteze ca observator.

Cristian Petropulos, președintele AJF Alba, are deja dreptul de a superviza partidele fotbalistice din competițiile FRF, urmând să fie supus doar unei verificări.

Petrecerea Divorțaților

Dacă vor trece peste acest examen, cei 4 vor putea oficia la meciurile disputate sub patronajul FRF, cele din Liga 2, Liga 3, campionatele de juniori sau fotbal feminin.

Sunt 159 de dosare admise, pentru 100 de locuri, și alte 10 dosare au fost respinse, pentru că nu au îndeplinit cerințele

În data de 27 iunie 2023, Federația Română de Fotbal organizează concursul pentru obținerea calității de delegat de joc pentru sezoanele 2023/24 și 2024/25.

Conform informațiilor FRF, examenul urmează să aibă loc la Centrul Național de Fotbal Buftea, la stadion, începând cu ora 11:00. Candidații sunt rugați să se prezinte la locație la ora 10:00 cu un act de identitate. Examenul va consta într-un test grilă care va conține un număr de 30 de întrebări, fiecare cu trei variante de răspuns, dintre care una corectă. Cele 30 de întrebări sunt împărțite în trei secțiuni, după cum urmează: 10 întrebări din Regulamentul de organizare a activității fotbalistice, 10 întrebări din Regulamentul Disciplinar și 10 întrebări din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare la data de 01.06.2023.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

14 noiembrie 2026 | România – Polonia, duel decisiv pentru tricolori în Liga Naţiunilor: Partida se joacă în această seară, pe Arena Naţională: Ce post TV transmite meciul

Ioana Oprean

Publicat

în

România – Polonia, duel decisiv pentru tricolori în Liga Naţiunilor: Partida se joacă în această seară, pe Arena Naţională: Ce post TV transmite meciul Naţionala României întâlneşte reprezentativa Poloniei, astăzi, sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, într-o partidă contând pentru etapa a cincea a Grupei B4 din Liga Naţiunilor. Tricolorii […]

Citește mai mult

Sport

Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3)! Coșmar pentru „roș-albaștri”! Vitinha: „Nu-și au rostul cuvintele!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3), în etapa 13 din Liga 3! Coșmar pentru „roș-albaștri”, al doilea eșec la rând!!! Metalurgistul Cugir a suferit cea mai drastică înfrângere stagională în fața fanilor, 0-3 (0-3) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după un prim act de coșmar al elevilor lui Vitinha. „A […]

Citește mai mult

Sport

Live video: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3, la pauză! în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, pe „Arena Cugir”   Metalurgistul Cugir (locul 8, 13 puncte) – CSC Ghiroda și Giarmata Vii (locul 6, 19 puncte, vineri, ora 14.00, „Arena Cugir” (în tur, 3-3). La pauză oaspeții conduc cu 3-0, goluri înscrise de […]

Citește mai mult