Patronatele din transporturile rutiere amenință din nou cu proteste naționale dacă se majorează tariful RCA
Patronatele din transportul rutier au solicitat, marți, Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) să respecte protocolul semnat pe 15 septembrie, care prevede înghețarea primei de asigurări şi să nu încarce RCA cu cheltuieli administrative, amenințând că în caz contrar „vor fi reluate protestele naţionale”.
Astfel, UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM au solicitat ASF să nu încarce preţul RCA cu cheltuieli administrative de 40%, în condiţiile în care cadrul legislativ european este mult mai restrictiv cu aceste costuri.
”Din informaţiile ultimelor luni, cheltuielile administrative în cazul firmelor de asigurare care vând RCA în România se situează începând de la 17% până la maximum 40%, valoarea înregistrată de un asigurător care plăteşte chirie de 500.000 de euro pe lună unei firme din acelaşi grup. Astfel, acest cost se reflectă direct în preţul asigurărilor RCA plătit atât de transportatorii rutieri, cât şi de orice asigurat RCA, persoană fizică”, anunţă UNTRR pe site-ul său.
Drept urmare a discuţiilor avute de transportatori cu conducerea ASF, în data de 15 septembrie s-a semnat un protocal în care s-au stabilit elementele care vor fi luate în considerare la calculul tarifelor de referinţă pentru poliţele RCA. Printre acestea se numără frecvenţa şi dauna medie pe categorii de vehicule, pe perioada anterioară conform datelor statistice publicate la nivel de piaţă (raportul Milliman), actualizate la 30 iunie 2016; daunele întâmplate şi neavizate precum si trendul acestora; încărcarea pentru cheltuieli administrative, achiziţie, taxe etc., de maxim 25%; încărcarea pentru aplicarea sistemului bonus/malus şi profit societate de asigurări.
Astfel, tariful maxim a fost estimat la aproximativ 7.500 lei/an pentru autoutilitare de peste 16 tone cu o marjă suficient de mare astfel încât acest tarif să asigure chiar profit pentru asiguratori, urmând ca pentru transparență și corectitudinea calculelor, în grupurile de lucru să fie cooptați și reprezentanți ai patronatelor din transporturi.
”Patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM – consideră că fără asigurarea informării privind datele statistice actualizate și transparenței obligatorii în această situație critică de către ASF, vor exista suspiciuni majore privitoare la corectitudinea calculului și stabilirii tarifelor maximale.
Întrucât ASF nu a respectat condițiile minime obligatorii de transparență și corectitudine, nu a cooptat în grupul de lucru reprezentanții transportatorilor pentru calculul tarifelor maximale ce vor fi aplicate pe perioada de plafonare și nici nu a publicat valorile și datele care vor fi luate în calculul tarifelor RCA, solicităm Guvernului României să nu adopte Hotărârea de Guvern privind valorile la care vor fi plafonate tarifele de primă maxime RCA până când ASF nu va asigura aceste condiții.
Dacă ASF nu înțelege să asigure condițiile minime obligatorii de informare, transparentă și corectitudine în calculul tarifelor RCA maximale, aplicate pe perioada de plafonare conform OUG 54/2016 atât pentru autovehiculele din transportul comercial cât și pentru autovehiculele persoanelor fizice, patronatele din transporturile rutiere avertizează că vor relua în cel mai scurt timp protestele la nivel național”, se mai arată în comunicatul UNTRR.
Sursa: Știri de Cluj
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari
Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din România a ajuns la 12.003 în luna septembrie, cu opt persoane mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 7.934 […]
Foto | Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații
Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații Prof. univ. dr. Ioan Bocșa a adus la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj frumusețea și profunzimea colindului tradițional românesc, într-un workshop dedicat rădăcinilor identității noastre culturale. Evenimentul, desfășurat vineri, 23 octombrie 2026, în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale […]
Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă
Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă Proprietarii de terenuri extravilane din România trebuie să verifice regimul urbanistic al parcelei înainte să înceapă proiectarea unei locuințe. Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, la 25 august 2026, schimbă cadrul legislativ, dar […]
