Paștele Catolic 2020. Cum va fi celebrată Învierea Domnului în acest an, din cauza pandemiei
Paștele Catolic 2020. Cum va fi celebrată Învierea Domnului în acest an, din cauza pandemiei
Credincioşii catolici sărbătoresc Paştele pe 12 aprilie, dar datorită contextului global nefast în care ne aflăm, mai bine de două miliarde de credincioși vor celebra diferit Învierea Domnului în acest an. Aceștia se vor ruga de acasă, deoarece nici o biserică nu va oficia slujbe cu enoriași.
În Duminica Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos, Papa prezidează Sfânta Liturghie la ora 11.00. La încheierea Sfintei Liturghii, pontiful acordă Binecuvântarea pascală ”Urbi et Orbi”, însoțită ca întotdeauna de darul indulgenței plenare.
Toate celebrările liturgice ale Săptămânii Sfinte la Vatican se vor desfășura, așadar, în bazilica Sfântul Petru și vor fi transmise în direct pe canalul YouTube Vaticannews. Din această cauză, Papa Francisc i-a rugat și îndemnat pe credincioși să rămână acasă și să se roage.
Citește și: MESAJE de PASTE fericit • Texte cu URARI de Paste, FELICITARI de Paste, SMS -uri frumoase, haiose şi amuzante de Sfintele Pasti
Sfântul Părinte a condus, vineri seara, procesiunea Calea Crucii în Piața San Pietro din Vatican. De această dată, ceremonia fusese total diferită, deoarece, de această dată din piață, au lipsit zecile de mii de credincioși catolici.
El a fost însoţit, pentru această ceremonie, de un grup de cinci deţinuţi dintr-o închisoare din Padova şi de un grup de cinci medici şi infirmiere de la Vatican. Ar fi trebuit să aibă loc şi un ritual, spălarea picioarelor, însă nu va mai fi făcut din cauza pandemiei.
Cu câteva ore înainte, Suveranul Pontif intrase în direct, prin telefon, la postul de televiziune italian Rai Uno.
„Medicii, infirmierii, infirmierele, surorile şi preoţii” care au decedat luptând împotriva pandemiei de coronavirus „au murit pe front ca soldaţii care şi-au dat viaţa din dragoste”, a declarat vineri Papa Francisc.
Totodată, preoţii ar fi trebuit să slujească şi uleiurile pentru tot restul anului cu care să miruiască enoriaşii, însă nici acest lucru nu va mai fi făcut decât după pandemie.
„Se pune accentul acum, aşa cum spuneam şi Sfântul Părinte Papa, să celebrăm cu simplitate şi cu creativitate. Putem dărui credincioşilor lumina Învierii lui Hristos din morţi în forma ei spirituală. Adică să-l lăsăm pe Dumnezeu să intre în casele şi în familiile noastre şi să fie El lumina. Noi să primimim lumina, nu să o luăm”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ahiepiscopiei Romano-Catolice, Francisc Doboş.
Tenorul italian Andrea Bocelli va interpreta în duminica Paştelui catolic o suită de cântece religioase, care vor fi difuzate în lumea întreagă în cadrul unui eveniment organizat fără spectatori la Domul din Milano.
Concertul „Bocelli: Music for Hope”, care va avea loc de la ora 19:00, ora locală a Italiei (20:00, ora României), va fi transmis pe YouTube, potrivit cotidianului Corriere della Sera.
„Nu va fi un concert. Va fi mai degrabă o ocazie de a ne ruga împreună: o rugăciune pentru Milano şi pentru lume, în faţa unui eveniment absolut dureros, tragic”, o bună ocazie pentru a difuza slujba de Paşte şi „un mesaj de iubire şi de izbăvire”, a explicat tenorul italian.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]
