Părintele Vasile Brădilă, din Daia Română, şi-a încununat opera a 17 ani de trudă!
Duminică, 11 iulie 2011, biserica din Daia Română a fost resfinţită de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Irineu, Arhiepiscopul nostru de Alba Iulia. Faptul în sine ar putea părea banal, dar eu zic că merită să consemnăm acest eveniment, din două motive. Mai întâi pentru că el face parte dintre evenimentele populare şi spirituale totodată, ce prilejuiesc noului nostru arhipăstor să ia contact direct cu enoriaşii, şi în acelaşi timp cu reprezentanţii vrednici ai clerului ortodox, cei pe care se va baza în viitor în lucrarea pe care Dumnezeu l-a menit s-o împlinească. Prin urmare, astfel de evenimente publice sunt un fel de întronizări în sufletele oamenilor. Al doilea motiv pentru a consemna evenimentul este faptul că această resfinţire încununează truda de 17 ani a vrednicului slujitor al Bisericii Ortodoxe, părintele Vasile Brădilă. Evenimentul s-a desfăşurat după rânduială, cu slujirea Sfintei Liturghii Arhiereşti, urmată de cuvântul ÎPS Irineu, şi de cuvântul de mulţumire din partea părintelui Brădilă. De menţionat că, pe lângă cei peste 1.000 de credincioşi prezenţi, nu doar localnici, ci şi credincioşi veniţi din localităţile apropiate, din Cut, din Sebeş etc., au fost prezenţi la această manifestare preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, deputatul PDL Alexandru Pereş, deputatul PSD Radu Coclici, şeful ADR, liberalul Simion Creţu, fostul deputat Nicolae Popa şi, desigur, primarul localităţii gazdă, Visarion Hăprian. La încheierea cuvântului rostit de ÎPS Irineu a avut loc ceremonia de înmânare a distincţiei de „iconom stavrofor”, purtător de cruce şi brâu roşu, părintelui Brădilă, precum şi gramata cuvenită. De menţionat că aceste distincţii sunt pur simbolice, ele nefiind însoţite de o creştere a retribuţiei preotului, şi facem această precizare doar pentru eventualitatea că s-ar găsi printre gurile rele ale comunităţii unele care să bârfească despre această distincţie, deşi dăienii s-au arătat şi ei vrednici sprijinitori ai preotului Brădilă, harnici şi respectuoşi. După încheierea ceremoniei, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă frăţească, în jurul unei mese îmbelşugate, graţie sponsorilor ce au dorit astfel să aducă şi ei recunoaşterea lor pentru eforturile părintelui Vasile.
Şi pentru că vorbim despre vrednicia părintelui, trebuie să spunem câteva lucruri despre activitatea sa pastorală, gospodărească şi umanitară. Sosit în parohie pe când avea doar 24 de ani, părintele şi-a suflecat imediat mânecile şi s-a pus pe treabă. Mai întâi în calitate de coliturghisitor, apoi ca preot paroh deplin. Încă din anul 1994, părintele Vasile demarează o serie de lucrări la biserică, o repară şi o tencuieşte pregătind-o pentru pictarea frescăi, instalează centrală termică, extinde şi împrejmuieşte cimitirul, înlocuieşte sobele vechi, instalează geamuri termopan, instalează candelabre noi, pune iconostas nou, din lemn de stejar, şi îl împodobeşte cu icoane, veface toată duşumeaua şi zidul împrejmuitor al lăcaşului, pavează curtea, înlocuieşte acoperişul vechi, amenajează iluminatul exterior etc. Sunt prea multe lucrări realizate de părintele Vasile, iar spaţiul nu ne pemite să le trecem pe toate în revistă. Datorită harului cu care predică şi pildelor pe care le foloseşte în cuvântul său, părintele îi strânge alături de el şi pe cei mai îndărătnici dintre localnici iar comunitatea, în care altădată se insinuase un fir de dihonie, devine o mare familie, dăienii dovedindu-se vrednici şi credincioşi, săritori şi devotaţi. Iar pe lângă activitatea pastorală, părintele Vasile duce şi o activitate umanitară neobosită, fiind alături de copii, bătrâni, bolnavi, sinistraţi… punând umărul alături de fiecare localnic împovărat de crucea necazurilor personale.
Şi, poate cel mai important lucru, părintele Vasile se arată ca un exemplu în propria sa familie, alături de doamna preoteasă şi de cei doi copii, un exemplu demn de urmat. La mulţi ani părinte Vasile, cu sănătate şi bucurie, alături de dăieni! Sfinţia ta eşti o dovadă a faptului că nu numai veşnicia, după cum spunea Lucian Blaga, s-a născut la ţară, ci şi… vrednicia!
Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]