PAOK Salonic – Volei Alba Blaj 1-3, în optimile de finală ale Cupei CEV | Pas important spre calificare
Volei Alba Blaj a făcut un pas important spre sferturile de finală ale Cupei CEV, învingând în Grecia, scor 3-1 (25-22, 22-25, 25-18, 26-24), pe PAOK Thessaloniki, o formație debutantă în acest sezon în cupele europene.
A fost a 14-a victorie din tot atâtea posibile în acest sezon, în 4 competiții diferite, sub comanda antrenorului Stevan Ljubičić, partida de la Salonic fiind una echilibrată. După ce a câștigat Cupa Greciei în 2021, PAOK, condusă de antrenorul Takis Floros, la prima campanie europeană, a reușit să elimine în turul precedent campioana Belgiei, Asterix Avo Beveren, după o dublă victorie, 3-0 în deplasare și 3-2 la Salonic.
N-a fost un meci simplu pentru vicecampioana României, ce a avut de întâmpinat o replică dârză, combatantele având, fiecare, perioadele în care au deținut controlul. Formația din Grecia s-a ținut scai de oponente, impulsionată de ambiția fostei echipiere a Blajului, Milagros Collar, cea mai bună realizatoare a gazdelor, cu 20 de puncte (secondată de Juliette Marie Fidon Lebleu, cu 16). Și Olga Strantzali a făcut un meci mare împotriva conaționalelor, voleibalista din Grecia reușind 19 puncte, fiind depășită în topul realizatoarelor doar de Victoriia Rusu – cu 26 (MVP-ul confruntării).
În puține momente ale contruntării echipa din “Mica Romă” a avut avantaj confortabil, în rest lupta lângă fileu s-a purtat “la baionetă”. PAOK a început mai bine meciul, a condus cu 3-0, dar Blajul a egalat la “5” și s-a distanțat la 8-5 și 10-6. S-a restabilit egalitatea la “10”, mergându-se cap la cap până la 14-14 și 18-18, oaspetele fiind mereu la conducere cu un avans fragil (21-20, 22-21, 23-22), dar au avut nervii mai tari și cu două puncte la rând au închis primul set: 25-22. Și în al doilea parțial PAOK a condus cu 4-0, iar oaspetele au egalat la “5”, scenariu fiind unul similar cu setul inagural până la un moment dat, cu egalități multiple până la 11-11, când PAOK a luat un avans ce s-a dovedit decisiv: 15-11, întrucât blăjencele nu au mai putut remonta. Trupa din Salonic a menținut avansul, 17-13, 18-14, 20-16, 23-18, egalând situația, cu toate că Blajul a anulat primele două minge de set. Și al treilea set s-a disputat sub semnul echilibrului, un scenariu deja consacrat, cu avantaj ușor al oaspetelor. Ultima egalitate s-a înregistrat la “17”, și de aici Blajul a luat frâiele autoritar și a realizat două serii a câte 4 puncte consecutive și a preluat iar avantajul pe tabelă. Setul al 4-lea a fost la fel de spectaculos, echipa din Alba părea că s-a desprins (15-11), însă a fost egalată. Iar de aici încolo, s-a jucat pe muchie de cuțit, cu Blajul având avantaj minim. Cu ultimele resurse, PAOK a încercat să reziste, a egalat din nou, 23-23 și 24-24, dar în cele din urmă s-a predat, după două ore de joc.
Volei Alba Blaj: Gergana Dimitrova – 8 puncte, Nađa Ninković – 10, Daiana Roman – 5, Olga Strantzali – 19, Victoriia Russu – 26, Slađana Mirković – 6, Milica Ivković – libero; au mai intrat Andreea Ispas – libero, Andra Artin, Iarina Axinte, Jovana Cirković – un punct; nu au jucat Ștefania Cheluță, Noemi Moldovan, absente din motive medicale Jovana Kocić și Sorina Miclăuș.
Meciul retur dintre Volei Alba Blaj și PAOK Salonic se va desfășura marți, 14 decembrie, de la ora 19.00, în Sala Sporturilor din Târgu Mureș. Echipa calificată va întâlni, la primăvară, în sferturile celei de-a doua întreceri contientale ca importanță învingătoarea dintre Volero Le Cannet (Franța) și VK UP Olomouc (Cehia), cunoștințe mai veci ale grupării din Alba.
Sursa foto: Volei Alba Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
La Under 19, victorii clare pentru CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, care se mențin pe podium!
La Under 19, victorii clare pentru CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, care se mențin pe podiumul Seriei 10! Rezultate diametral opuse pentru conjudețene în ultimele dispute din cadrul campionatelor organizate de FRF: la Under 19, victorii pentru CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, în dublele interne, la Under 17, eșecuri pentru reprezentantele […]
Video: Nicolae Stanciu, gol în thrillerul din semifinala FA Cup, pierdută dramatic de Dalian, 3-4, cu Yunan, echipa românilor Burcă și Ioniță
Albaiulianul Nicolae Stanciu, gol în semifinala nebună din FA Cup, pierdută dramatic de Dalian, 3-4, cu Yunan, echipa românilor Burcă și Ioniță Duelul românilor, în semifinală FA Cup, în China, Yunnan Yukun – Dalian Yingbo, Burcă și Ioniță versus Nicolae Stanciu a fost unul senzațional, încheiat 4-3, după 2-0 și 2-3, cu reușita semnată de […]
Student Sport Alba Iulia, victorie la Under 15, egal la Under 17 și eșec la senioare, Liga 2, fotbal feminin Student Sport Alba Iulia, formație care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a înregistrat o victorie la Under 15 (5-3 cu ACS Roma Florin Pădurean), o remiză la Under 17 (1-1 cu Alma Sibiu) și […]
