Politică Administrație

Organizația PES activists a depus, la Parlamentul European, peste 40.000 de semnături pentru aderarea României la Schengen

Ioana Oprean

Publicat

în

Organizaţia PES activists România a depus în această săptămână, la Parlamentul European, peste 40.000 de semnături strânse în cadrul campaniei naţionale #RomaniaCereSchengen.

Semnaturi Schengen01Campania pentru aderarea României la Schengen a fost demarată pentru a sprijini demersurile autorităţilor române de a solicita integrarea ţării noastre în acest spaţiu european de liberă circulaţie la următorul Consiliu de Justiţie şi Afaceri Interne ce va avea loc în luna octombrie.

„Suntem bucuroşi de sprijinul primit peste tot în ţară pentru campania noastră menită să ilustreze încă o dată faptul că România are dreptul de a face parte din spaţiul Schengen. Petiţia noastră a fost semnată de foarte mulţi lideri din mai multe formaţiuni politice, chiar dacă în majoritatea lor vorbim de reprezentanţi ai Partidului Social Democrat, dar şi de un număr impresionant de persoane din toate colţurile lumii. Suntem convinşi că un sprijin primit din partea Comisiei pentru Petiţii din Parlamentul European va ajuta România în obţinerea statutului de membru Schengen”, explică demersul său, secretarul General al PES activists România, Janina Sitaru.

În textul petiţiei, iniţiatorii sublinează faptul că România îndeplineşte de peste 3 ani criteriile pentru aderarea la spaţiul Schengen şi solicită Parlamentului European şi Comisiei Europene sprijinul pentru generarea unui consens politic care să permită integrarea României la această zonă de liberă circulaţie.

„Suntem bucuroşi că am reuşit să adunăm peste 2000 desemnături în judeţul  Alba, Organizaţia PES activists Alba a demonstrat astfel că poate prin echipa sa să explice temele europene cetăţenilor din judeţul nostru şi să-i informeze corect despre mecanismele şi deciziile europene. Ne bucurăm că şi după terminarea campaniei ajung către noi şi alte semnături ceea ce demonstrează sprijinul public pentru aderarea României la Schengen” a adăugat Cristea Bogdan, preşedintele-coordonator judeţean a organizaţiei PES activists Alba.

Inițiativa întărește și susține astfel demersurile oficiale ale Președinției și Guvernului României în direcția dobândirii calității de stat membru Schengen, oferind cauzei României un important suport popular. Petiţia #RomaniaCereSchengen se înscrie în linia activităţilor şi acţiunilor cu caracter european organizate încă din anul 2007 de PES activists România, structură care reuneşte peste 9.000 de membri la nivel naţional.

„Susţin iniţiativa organizaţiei PES activists România de a solicita integrarea ţării noastre în spaţiul Schengen. Autorităţile române au depuse eforturi importante în a asigura securitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene şi au capacitatea de a menţine siguranţa acestei zone de liberă circulaţie. În acest sens, demersul vine să susţină eforturile depuse de instituţiile din România şi decidenţii politici pentru integrarea țării noastre în spaţiul Schengen şi caută să reitereze explicit sprijinul Parlamentului European pentru aderarea României la această zonă europeană de liberă circulaţie”, a completat europarlamentarul Victor Negrescu. (V.N.)

Biroul de Presa PSD


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat | Corneliu Mureșan (PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan(PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie Siegfried Mureșan premier înseamnă, din punctul meu de vedere, doar Ilie cu altă pălărie. O schimbare de nume și de imagine, nu neapărat schimbarea de direcție de care România are nevoie. După lunile de guvernare ale lui Ilie Bolojan, România are nevoie de mai […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii Un județ în care copiii nu au cu ce ajunge la școală, iar oamenii nu au cu ce ajunge la serviciu este un județ care își izolează propriile comunități. Problemele transportului public județean din Alba nu sunt […]

Citește mai mult