Curier Județean

Opt șoferi petrecăreți ”trași pe dreapta”, în weekend, de polițiștii din Alba – Unul dintre ei a ”înverzit fiola” de două ori, în aceeași noapte

Ioana Oprean

Publicat

în

Opt șoferi din Alba au fost depistați și sancționați de polițiștii din Alba, în weekend, pentru conducere sub influența alcoolului. Unul dintre aceștia, în vârstă de 65 de ani, a fost depistat băut la volan, în trafic, de două ori în aceeași noapte. Un altul a vrut să scape declarându-și o identitate falsă:

Petrecerea Divorțaților

*La data de 27.05.2017, în jurul orei 23.40, poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos l-au depistat pe un bărbat de 65 de ani, din comuna Şelimbăr, judeţul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localităţii Şard, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto a fost întocmit dosar penal, pentru conducere sub influenţa alcoolului, iar permisul de conducere i-a fost reţinut, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie. În ciuda acestui fapt, bărbatul a continuat să conducă autoturismul, iar în aceeaşi noapte, în jurul orei 2.45, a fost oprit, din nou, de poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos. De această dată, aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit un nou dosar penal, pentru conducere cu permisul suspendat.

*La data de 28.05.2017, în jurul orei 18.30, poliţiştii de ordine publică din Blaj l-au depistat pe un bărbat de 32 de ani, din comuna Valea Lungă, în timp ce conducea un autoturism, având permisul de conducere suspendat. Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti, conducătorul auto a încercat să-i inducă în eroare, declinându-şi o identitate falsă, respectiv pe cea a fratelui său. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere cu permisul suspendat şi fals privind identitatea.

*La data de 27.05.2017,în jurul orei 03.30, poliţiştii Serviciului Rutier Alba l-au depista pe un tânăr de 20 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe B-dul 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, fiind sub influenţa alcoolului. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

*La data de 26.05.2017, în jurul orei 17.40, poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, l-au depistat pe un bărbat de 52 de ani, din comuna Cergău Mare, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism, prin comună, fiind sub influenţa alcoolului. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

*La data de 27.05.2017, în jurul orei 00.35, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş au oprit, pentru control, pe strada Principală din Draşov, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din Sebeş. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Sebeş unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

*La data de 28.05.2017, în jurul orei 3.00, poliţiştii Serviciului Rutier, în timp ce acţionau pe strada Septimius Severus din Alba Iulia, au oprit, pentru control, un autoturism condus de o tânără de 25 de ani, din Alba Iulia. În urm atestării conducătoarei auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de   0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătoarea auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

*La data de 28.05.2017, în jurul orei 1.30, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş în timp ce acţionau pe DN 67C, pe raza comunei Şugag, l-au depistat pe un bărbat de 48 de ani, din comuna Şibot, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influenţa alcoolului. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de  0.76 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Sebeş unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

*La data de 28.05.2017, în jurul orei 7.00, pe strada Ion Creangă din municipiul Aiud, poliţiştii rutieri din municipiu l-au depistat pe un bărbat de 43 de ani, din municipiul Blaj, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa alcoolului. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,54 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Aiud unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

La Universitatea din Alba Iulia, taxele de studii pentru anii superiori, majorate: Noile tarife, actualizate cu rata inflației

Ioana Oprean

Publicat

în

La Universitatea din Alba Iulia, taxele de studii pentru anii superiori, majorate: Noile tarife, actualizate cu rata inflației Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a adoptat, vineri, 25 septembrie 2026, o hotărâre privind recalcularea taxelor de studii pentru anul universitar 2026-2027. Măsura vizează studenții din anii superiori, înscriși la programele de licență, masterat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Platforma eARM a Poliției Române: Cererile pentru procurarea armelor și prelungirea permisului pot fi depuse online. Cum funcționează

Bogdan Ilea

Publicat

în

Platforma eARM a Poliției Române: Cererile pentru procurarea armelor și prelungirea permisului pot fi depuse online. Cum funcționează sistemul Începând cu anul 2024, Inspectoratul General al Poliției Române a implementat eARM (Evidența Armelor și Munițiilor) – o platformă electronică modernă care simplifică și eficientizează considerabil interacțiunea dintre cetățean și autorități în domeniul regimului armelor. Ce […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Corul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, moment artistic în cadrul Festivalului “Armoniile copilăriei”, într-o adevărată sărbătoare dedicată muzicii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul Alba Iulia, moment artistic în cadrul Festivalului “Armoniile copilăriei”, într-o adevărată sărbătoare dedicată muzicii Corul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a susținut un moment artistic în cadrul celei de-a VI-a ediții a Festivalului „Armoniile copilăriei”, desfășurat în perioada 25-26 septembrie, la Casa de Cultură a Studenților din […]

Citește mai mult