Operaţii gratuite pentru copiii cardiaci
Am primit recent o informaţie de la un român stabilit în Suedia (Goteborg) via DGASPC Alba (deci i-am acordat deplină credibilitate), referitoare la posibilitatea salvării vieţii copiilor cu probleme cardiace. Din mesajul respectiv reiese că în Israel există o clinică specializată în intervenţii chirugicale pe cord, iar pe lângă această clinică funcţionează şi o fundaţie ce strânge fonduri la nivel internaţional pentru susţinerea operaţiilor. Site-ul fundaţiei este www.saveachildsheart.org şi eu unul m-am convins că e ceva cât se poate de serios, deoarece am vizitat acest site şi am găsit numele, fotografiile şi câteva date biografice despre mai mulţi copii din România care aşteaptă acum în Israel să fie operaţi, sau care au fost deja operaţi, din anul 2003 încoace. De asemenea, pe site apar numeroşi copii din Republica Moldova, dar şi din alte ţări sărace din Asia şi Africa. Se pare că fundaţia respectivă strânge bani din întreaga lume pentru a plăti operaţiile pe cord ale copiilor din ţările sărace şi cu sisteme medicale deficitare, şi care provin din familii fără posibilităţi materiale.
Această informaţie a fost difuzată şi pe postul Radio România Cultural (redactori- realizatori Corina Negrea şi Dan Manolache) şi, prin urmare, cei interesaţi pot cere mai multe date despre această fundaţie la redacţia postului. Din câte am aflat noi, prin fundaţia respectivă se asigură costurile pentru operaţia în sine, tratamentul complet pre şi postoperatoriu, precum şi cazarea pentru unul dintre părinţi, respectiv pentru un însoţitor al copilului. Părintele şi copilul plătesc doar biletul de avion dus-întors.
Ioan HĂNŢULESU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”
„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia. Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]
Ce mâncăm în noiembrie? Puterea alimentelor de sezon și secretele unei farfurii sănătoase Dovleacul, varza, sfecla roșie, rădăcinoasele, merele, perele și nucile revin în prim-planul alimentației odată cu instalarea frigului. Dincolo de gustul autentic și de tradițiile culinare, alimentele lunii noiembrie oferă fibre, vitamine, minerale și antioxidanți, devenind aliați importanți ai unei alimentații echilibrate. Este […]
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia pe 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia, duminică, 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet Evenimentul face parte dintr-un amplu turneu național care va ajunge și la Sibiu, Deva, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, aducând în fața publicului farmecul muzicii vieneze și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Alba Iulia va găzdui, duminică, […]
