Omagiu adus generalului Vasile Barbu, comandant adjunct al Gărzii Naţionale de la Alba Iulia
În data de 29 noiembrie 2011, la orele 12.00, la Sala Unirii, din Alba Iulia, în prezenţa unui public numeros de aproximativ 200 de persoane şi a reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Judeţului Alba, Consiliului Judeţean Alba, Primăriei Municipiului Alba Iulia, Muzeului Naţional al Unirii, Inspectoratului de Jandarmi al judeţului Alba, comandantul Colegiului Militar „Mihai Viteazul” şi al Garnizoanei Alba Iulia, Parohiilor ortodoxe din Teiuş şi Stremţ, Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel şi ASTRA Sibiu, a avut loc lansarea volumului „Autobiografia generalului Vasile Barbu, fost comandant adjunct al Gărzilor Naţionale de la Alba Iulia”, din 1 Decembrie 1918, realizat de Gabriela Mircea şi Cristian Florin Bota.
La eveniment au luat cuvântul directorul general al Muzeului Naţional al Unirii, dr. Gabriel Rustoiu, doamna Elena Anghel, consilier Consiliul Judeţean Alba, subprefectul Judeţului Alba, domnul Tudoraşcu Raul, viceprimarul municipiului Alba Iulia, domnul Ioan Bogăţan, nepoata generalului Vasile Barbu, doamna Mariana Peteu, din partea Jandarmeriei Alba a trimis salutul inspectorul şef, colonel Herţa Ioan Onac, de către domnul maior Jurcoveţ Cosmin – ofiţer Informare, Relaţii Publice şi Relaţii cu Publicul în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Avram Iancu” Alba, colonelul Marcel Domşa, comandantul Colegiului Militar „Mihai Viteazul” şi al Garnizoanei Alba Iulia, autorii – dr. Gabriela Mircea – Muzeul Naţional al Unirii şi Cristian Florin Bota – preşedintele Despărţământului Astra „Timotei Cipariu” Blaj, prof. Silvia Pop, preşedintele Astrei Sibiu, prof. univ. dr. Dumitru Acu, colonel în rezervă Iulius Mureşan, primarul comunei Vinţu de Jos, profesor Alexandru Danciu.
Tipărirea în premieră editorială a Autobiografiei militare a generalului Vasile Barbu, fiu al Judeţului Alba (născut la Geoagiu de Sus), referitoare la cariera sa militară din anii 1908-1942, însoţită de consideraţii istorice, are semnificaţii deosebite. Actul editorial de faţă pune în lumină contribuţia generalului Vasile Barbu (1889-1978) la realizarea României Mari, în calitate de membru al Gărzii Naţionale de la Sibiu (trimis ca reprezentat special al acesteia la Alba Iulia), de comandant adjunct al Gărzilor Naţionale prezente la Alba Iulia, în ziua istorică amintită, cum de altfel a fost implicat în acţiunea de constituire a unei Jandarmerii române în zona de graniţă a Aradului precum şi la constituirea Corpului de Moţi Horea, în 1919, din nou în calitatea de adjunct al lui Florian Medrea. Prezentul volum reprezintă un omagiu, care se cuvenea a fi adus unui veritabil erou al istoriei noastre contemporane.
Volumul a fost editat sub egida Instituţiei Prefectului Judeţului Alba, a Consiliului Judeţean Alba, a Primăriei şi Consiliului local al Municipiului Alba Iulia, precum şi a Muzeului Naţional al Unirii, fiind finanţat de către Guvernul României, în contextul manifestaţiilor dedicate Zilei Naţionale a României.
Manifestarea s-a încheiat cu un scurt recital de colinde susţinut de doamna Cornelia Goţia. (F.B.)
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | „Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia?
„Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia? Dragi părinți, bunici și copii, în perioada 19 – 21 iunie 2026, pe esplanada Muzeul Național al Unirii, are loc cea de-a XVII-a ediție a Târgului de c’Arte Alba Transilvana, un eveniment […]
19 iunie-1 iulie 2026 | „Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea
„Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea Expoziția, inițiată de artista Hani Sasu, propune un dialog vizual între generații și reunește lucrările elevilor clasei a IX-a de la Liceul de Arte „Regina Maria” – secțiile Arte Plastice […]
22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă
22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă […]








