Ziarul Unirea

OFICIAL| Viorel Rașcovici, NUMIT de Guvern în funcția de subprefect al județului Alba din partea USR-PLUS. Tânăr pensionar special, cu o facultate la o „fabrică de diplome”

Viorel Rașcovici, din partea Alianței USR-PLUS Alba, a fost numit de către Guvern astăzi pentru a ocupa funcția de subprefect al județului. Astfel, cei de la USR au primit prefecții din 9 județe și subprefecți în 21 de județe.

Alba, subprefect – Viorel Rașcovici

ELIT

Absolvent al Școlii Militare de Subofițeri activi Câmpina, dar și al Facultății de Drept – Academia de Tehnoeconomie și Cooperare Româno-Americană București, a urmat numeroase cursuri de specializare, printre care poliție judiciară, ordine-publică mediu urban, psihologie judiciară, drepturile omului și rezolvarea conflictelor. A fost polițist cu funcție de conducere în IPJ Alba, iar din octombrie 2020 este consilier local USR PLUS Comuna Cergău, Alba.

”USR contribuie la eforturile Guvernului în teritoriu pentru atingerea obiectivelor propuse în programul de guvernare și pentru ca Revoluția bunei guvernări să continue. Biroul Național USR a finalizat lista de propuneri de numiri pentru funcțiile de prefect și subprefect.

CITEȘTE ȘI: USR Alba, o nouă ”propunere cu cântec” pentru funcția de subprefect. După un fost condamnat penal, un fost polițist cu o facultate neautorizată

Biroul Național USR susține următoarele propuneri de numiri pentru funcțiile de prefect și subprefect:

ADEZIUNE PLUS ALBA

Bacău, prefect – Leonard Ioan Bulai

Este avocat definitiv, membru al Baroului Bacău din ianuarie 2009, cu specializare în Drept civil, contencios administrativ și fiscal, contracte civile și comerciale, Dreptul muncii și insolvență. Din decembrie 2012, este managing partner la Societatea Civilă de Avocați „Achim & Bulai”. Ca implicare civică, este membru în Comitetul Crucii Roșii Bacău din 2015.

Covasna, subprefect – Dulanyi-Balogh Szilard

Absolvent de Drept la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, și-a început activitatea profesională ca jurist la Consiliul Județean Covasna, după care s-a mutat în mediul privat, la o societate profesională din domeniul administrare și lichidare judiciară.

Brăila, prefect – Nicușor Ciocan

Absolvent de Automatică la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, respectiv Științe Economice la Universitatea „Danubius” Galați și posesor al unui master în Administrarea Afacerilor Internaționale, lucrează de peste 12 ani în domeniul fondurilor europene, atât în administrația centrală, cât și în cea locală. Este manager de proiect în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est și vicepreședinte al USR Brăila.

Galați, prefect – Gabriel Aurelian Panaitescu

De profesie inginer, cu un master în Energetica și protecția mediului la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, are o experiență îndelungată în administrația publică, deținând anterior funcțiile de inspector guvernamental, comisar șef la Garda de Mediu Galați, prefect, respectiv subprefect de Galați.

Maramureș, prefect – Vlad Emanuel Duruș

Licențiat în Drept la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, deține un master în Științe Penale și Criminalistică și a fost deputat USR în legislatura 2016-2020, fiind vicepreședinte al Camerei Deputaților și membru în Comisia juridică a Camerei. Din anul 2015, este avocat în cadrul Baroului Maramureș.

Mureș, subprefect – Ana Lucia Hang

Licențiată în Economia Comerțului și Turismului, este președintele USR Mureș și de aproape trei decenii activează ca antreprenor. Are la activ cursuri de formare în Management de proiect, respectiv Inspector Protecția Muncii, dar și un curs de perfecționare în Competențe antreprenoriale.

Olt, subprefect – Fănel Bădici

Licențiat în Științe economice, a făcut performanță în echipa de management a unui grup de firme cu capital românesc. A intrat în politică, în USR, după alegerile parlamentare din 2016, dornic să pună umărul la proiectul de modernizare a României.

Giurgiu, subprefect – Ionuț Alexandru Ciprian

Absolvent de Cibernetică, Academia de Științe Economice București, are o experiență de peste 20 de ani în cercetare de marketing și management de proiecte în cadrul unor companii multinaționale. Este președintele USR Giurgiu, iar pe lista sa de priorități se află educația, agricultura și dezvoltarea județului Giurgiu.

Prahova, subprefect – Felix Bulearcă

Inginer petrolist de profesie, a studiat Relații Publice și Comunicare la Institutul de Studii pentru Ordine Publică București înainte de a urma o carieră militară, ca ofițer de pompieri, carieră finalizată în anul 2016, cu trecerea în rezervă cu gradul de colonel. A fost consultant în domeniul situațiilor de urgență, iar din octombrie 2020 este consilier județean USR PLUS.

Sibiu, subprefect – Theodoru Laurențiu

De profesie inginer Electronică și Telecomunicații – Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iași, a urmat cursuri post-universitare de management, de fiabilitate și mentenanță a sistemelor tehnice la București și Geneva. Timp de 30 de ani, a fost implicat în domeniul privat al telecomunicațiilor, iar în 2017 a intrat în corpul profesional al evaluatorilor autorizați.

Argeș, prefect – Emilia Mateescu

Absolventă de Științe Economice, Juridice și Administrative, specializarea Administrație publică, are un master în Drept la Universitatea București și urmează studii de doctorat la Universitatea din Craiova. Din mai 2011, este executor judecătoresc, iar în 2018 a devenit membră USR.

Ialomița, prefect – Mihai Andrei Tănăsescu

A studiat Relații Internaționale și a absolvit Școala Națională de Studii Politice și Administrative, este antreprenor și președintele USR Ialomița. Ca prefect, își propune să fie liantul între instituțiile statului, comunitate, mediul de afaceri și societatea civilă, cu aplicarea principiului integrității și corectitudinii.

Satu Mare, subprefect – Lavinia Anamaria Kiss

Este absolventă de Științe Economice în cadrul Universității „Vasile Goldiș” Arad, specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune, are un master în Audit și expertiză contabilă. Are o experiență de 13 ani în domeniul bancar, din care mai bine de 9 ani în management, acumulând experiență în coordonarea de echipe și implementarea proiectelor.

Brașov, subprefect – Ioan Codruț Bucur

Este economist, cu o carieră în vânzări și management de peste 20 de ani, iar în urmă cu șapte ani, a devenit antreprenor. S-a implicat civic în Asociația Reactiv Brașov și a devenit membru USR în septembrie 2017. Din octombrie 2020, este consilier județean USR PLUS, membru în Comisia 1 de Buget-Finanțe a CJ Brașov.

Hunedoara, subprefect – Oana Andreea Biriș

Licențiată în Filologie a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, a obținut definitivatul în învățământ în 2008 și a fost profesor de limba engleză la mai multe școli generale și licee din Deva, înainte de a pleca în Italia și a obține atestatul de operator socio-sanitar. Este membru al USR din decembrie 2017, iar în prezent conduce filiala USR Deva.

Gorj, prefect – Corneliu Răducan Morega

După studii de inginerie, s-a îndreptat spre arhitectură, devenind în decembrie 2015 arhitect cu drept de semnătură. De peste 20 de ani, lucrează în mediul privat, ajungând să conducă unul dintre cele mai mari cabinete de arhitectură din Târgu-Jiu. În politică, s-a implicat în 2020.

Arad, subprefect – Vasile Valer Cătană

Licențiat în Administrație publică la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, are certificat de atestare ca expert în achiziții publice și timp de 27 de ani a activat în mediul privat, în domenii precum consultanță financiară, HORECA și transportul rutier de mărfuri paletizate. Din octombrie 2020, este consilier județean USR PLUS.

Suceava, prefect – Iulian Cimpoeșu

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe – Muzeologie din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, a urmat cursuri postuniversitare de Bazele conservării științifice, după care a absolvit ca șef de promoție Facultatea de Drept și Științe Administrative – Administrație Publică a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Din 1994, este expert conservare bunuri de patrimoniu la Muzeul Bucovinei, Suceava.

Călărași, subprefect – Ștefan Georgică

Absolvent al Facultății de Management din cadrul Academiei de Studii Economice București, are un masterat în Managementul Sectorului Public și un curs de Managementul Administrației Publice la Institutul Național de Administrație. Lucrează de peste 20 de ani în cadrul ANAF Călărași, în prezent ocupând funcția de șef Administrație adjunct – Colectare.

Bihor, subprefect – Daniel Cristian Palaghianu

Licențiat al Institutului Militar de Intendență și Finanțe „Gh. Lazăr” Sibiu, a intrat în 2002 în Corpul experților contabili și contabililor autorizați din România. A petrecut trei ani în structurile MapN și are peste 20 de ani de experiență atât în administrație, cât și în sectorul privat, acolo unde a activat în poziții de top-management.

Iași, subprefect – Ștefan Tanasă

Este absolvent al Facultății de Inginerie Energetică din cadrul Universității „Gh. Asachi” Iași și a absolvit două mastere, unul în cadrul Universității „Al.I. Cuza”, Facultatea de Drept – Specializarea Criminalistică, celălalt în cadrul Universității „Gh. Asachi”, Facultatea de Inginerie Energetică în Managementul Energiei și Mediu. S-a implicat civic în Fundația Comunitară Iași – Swimathon, iar din octombrie 2020 este consilier județean USR PLUS.

Caraș Severin, subprefect – Andrei George Plujar

După licența la Facultatea de Management în Producție și Transporturi din cadrul Universității Politehnica din Timișoara, și-a extins cunoștințele cu un MBA în Administrarea afacerilor. Din 2015, conduce o firmă de plasare forță de muncă, iar din iunie 2017 este președintele USR Caraș Severin.

Neamț, subprefect – Florin Zaharia

Este inginer transporturi maritime, absolvent al Institutului de Marină „Mircea Cel Bătrân” Constanța, iar din 2014 este comandant de cursă lungă. Are o experiență de peste 20 de ani în cadrul unei companii străine, este vicepreședinte al USR Neamț, iar în octombrie 2020 a fost ales consilier județean USR PLUS.

Constanța, subprefect – Mihai Vîlcu

Licențiat în informatică economică, este antreprenor în agricultură și, din octombrie 2020, consilier local în comuna Ghindărești. Vorbește engleză, italiană și rusă, a urmat mai multe cursuri de comunicare politică, marketing politic și de pregătire în administrație publică locală.

Teleorman, subprefect – Sergiu Iordan

Pasionat de științele exacte, a absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnica București, specializarea Radionavigație. În timpul stagiului militar, a urmat cursuri intensive de Drept penal și Drept procesual penal și a fost avansat în grad de ofițer MAI, iar din 1996 s-a dedicat antreprenoriatului. Este președintele USR Teleorman.

Bistrița-Năsăud, subprefect – Lorand Toth

Este absolvent al Facultății de Construcții din cadrul Universității Tehnice Cluj Napoca, specializarea Instalații pentru construcții civile și industriale, și a absolvit un master în Ingineria, dreptul și economia dezvoltării durabile la aceeași universitate. Are o carieră de peste 13 ani în mediul privat ca inginer șef și manager de proiect și este președintele USR Bistrița-Năsăud.

Timiș, prefect – Zoltan Nemeth

Avocat de peste 10 ani, absolvent al unui master în Drept și doctorand în Drept comercial la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității de Vest Timișoara, a făcut parte din primul Consiliu Local al Tinerilor Timișoara. Este membru fondator al USR Timiș, în prezent vicepreședinte al USR Timiș, iar din octombrie 2020 este consilier județean USR PLUS.

Ilfov, subprefect – Dumitru Văduva

Avocat pledant, definitiv din 2002, specializat în Drept civil, Drept comercial, Drept administrativ, Drept fiscal, Dreptul mediului și Dreptul muncii, este președintele USR Dobroiești, iar din octombrie 2020 este consilier local USR PLUS.

Mehedinți, subprefect – Claudiu Chiriac

Este licențiat în Științe Juridice și în Management Financiar Contabil și timp de peste 10 ani a lucrat în companii naționale și multinaționale. Din martie 2017, este președinte USR Mehedinți, iar din 2014, este implicat și în Asociaţia de Turism Montan şi Ecologie SPEO-ALPIN MH.

Sursa: stiripesurse.ro

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

DOCUMENT| Orașul Abrud SCAPĂ de restricții. Incidența de infectare a scăzut sub 1,5/1000 de locuitori

Datorită scăderii incidenței cazurilor de coronavirus sub 1.5 la mie, orașul Abrud scapă de restricțiile impuse prevenirii răspândirii noului coronavirus,… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

VIDEO| PERCHEZIȚII în Alba și alte județe din țară într-un dosar cu acuzaţii de fals de monedă: Cum opera gruparea infracţională

Ofițerii BCCO Piteşti au efectuat marţi, 12 ianuarie, mai multe percheziţii domiciliare, în judeţele Alba, Sibiu, Arad şi Bacău, într-un… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

DOCUMENT| Comuna Stremț în scenariul ROȘU, Ocna Mureș, Cetatea de Baltă și Sântimbru în scenariul GALBEN. Măsuri pentru următoarele 14 zile stabilite de CJSU Alba

În urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a dispus menținerea în scenariul roșu a localității Stremț și în… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

OFICIAL| 3.697 cazuri noi de coronavirus în România. Bilanțul total ajunge la 676.968 de îmbolnăviri

Marți, 12 ianuarie 2021, Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității noul bilanț al pandemiei de COVID-19 în România. Până… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

OFICIAL: Starea de alertă, PRELUNGITĂ cu încă 30 de zile: Măsurile și restricțiile care vor trebui respectate

Prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, începând de miercuri, 13 ianuarie a fost aprobată de către Guvernul… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Alba Iulia REVINE la SCENARIUL ROȘU. Incidența de infectare a ajuns la 3 cazuri/1000 de locuitori

Deși carantinarea Municipiului Alba Iulia a „dat roade” în ceea ce privește scăderea numărului de persoane infectate, orașul nostru a… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro