OCNA MUREȘ: 15.000 de lei de la Consiliul Local pentru organizarea festivalului ”Mureș pe marginea ta”
Consiliul Local Ocna Mureș a alocat suma de 15.000 de lei pentru organizarea Festivalului interjudețean de folclor „Mureş pe marginea ta”, ediţia a XXVI-a, în data de 10 noiembrie 2013.
Evenimentul se va desfășura la Casa de Cultură ”Ion Sângerean” și, pe lângă concursul la care vor participa soliști vocali de muzică populară cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani (conform regulamentului), va avea loc un spectacol oferit de Ansamblul artistic profesionist ”Mureșul” din Târgu Mureș și Ansamblul ”Tradiții Uiorene” Ocna Mureș cu recitaluri ale soliștilor Narcisa și Teodor Togorean, Mădălina Paval, Virgil Moga, Diana Popuța, Mihai Chiorean, Oana Ventel. Festivalul se va bucura de prezența cunoscutei soliste Veta Biriș. Acompaniamentul este asigurat de orchestra Centrului Cultural ”Augustin Bena” iar prezentarea evenimentului va fi făcută de Daniela Floroian.
Pentru premierea câștigătorilor sunt puse la dispoziție premii în valoare totală de 3.100 de lei astfel: Marele Trofeu – 1.000 de lei; Premiul I – 600 de lei; Premiul II – 500 de lei; Premiul III – 400 de lei; 3 Menţiuni în valoare de câte 200 de lei.
De asemenea, a fost prevăzută suma de 2.100 de lei pentru plata juriului, respectiv 500 de lei pentru președinte și câte 400 de lei pentru cei 4 membrii.
Alte cheltuieli pentru organizarea festivalului sunt: 1.000 de lei pentru sonorizare; 1.800 de lei pentru taraful ”Augustin Bena” și colaboratori; 300 de lei – premiul pentru laureata festivalului din anul 2012; 500 de lei pentru recitalul Vetei Biriș; 2.500 de lei pentru Ansamblul profesionist ”Mureşul” și soliștii Leontina Pop și Dorina Oprea; 500 de lei pentru prezentatorul festivalului; 700 de lei – cheltuieli cu diplome, afişe, flori etc. și 2.500 de lei – cheltuieli cu masă, cazare și alte cheltuieli ocazionate de acest eveniment (sumă asigurată din sponsorizări).
Potrivit organizatorului principal al Festivalului – Liana Stoica, directorul Casei de Cultură ”Ion Sângerean”, înscrierile la concurs se pot face până în data de 10 noiembrie la telefon: 0258/871217 – Primăria Ocna Mureș sau la telefoanele 0727/876276; 0726/184014. Concurenții sunt așteptați la Casa de Cultură din Ocna Mureș pentru preselecții și repetiții cu orchestra în 10 noiembrie, începând cu ora 9.00.
Deschiderea Festivalului va avea loc la ora 15.00; între 15.30 și 18.30 se desfășoară concursul de interpretare; de la 18.30 este programat spectacolul oferit de ansamblurile artistice și de soliști; la ora 19.30 are loc gala laureaților după care urmează recitalul solistei Veta Biriș. Intrarea este liberă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]
