Ştirea zilei

Oana Badea: „A obliga educatorii și învățătorii să dea bani pe un modul din care nu învață mai nimic ar fi pur si simplu nesimțit”

Alexandra Mates

Publicat

în

„Nu mai puteam să îi salarizăm, ca urmare legea trebuia modificată”, a explicat Ecaterina Andronescu, la mai multe posturi de televiziune, întrebată fiind despre OUG 92/ 18.12.2012 care prevede: ”educatorii și învățătorii încadrați în sistemul național de învățământ au dreptul să își continue activitatea în funcțiile didactice din învățământul preșcolar, respectiv învățământul primar pe care le ocupă, cu condiția absolvirii studiilor universitare de licență, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.

 Explicația sa – un mare neadevăr. Dacă ar fi fost așa, educatorii și învățătorii nu ar mai fi fost plătiți de la intrarea în vigoare a noii legi. Pentru a se înțelege de ce nu s-a întâmplat acest lucru, pun la dispoziția opiniei publice prevederile legislative care vor dovedi cum minciuna devine argument oficial când n-ai curajul să-ți asumi propria decizie.

 Nota de fundamentarea a ordonanței cu pricina vorbește despre ”desființarea funcției didactice de educator și a celei de învățător”. Nu este inutil să amintim faptul că orice prevedere am fi înscris în lege, aceasta nu putea avea caracter retroactiv.  Nu puteam pedepsi educatorii și învățătorii pentru că au făcut școală conform legilor anterioare.

 Tocmai de aceea, în condiții de perfectă legalitate,  am prevăzut următoarele:

  1. În baza art. 361 al (6) LEN s-a emis ordinul MECTS nr. 3.753/2011 care instituie măsuri tranzitorii. La art. 7 se prevede:

Până la finalizarea stagiului practic de către prima serie de absolvenți ai masterului didactic, conform Legii nr. 1/2011, condițiile de ocupare a funcțiilor didactice sunt cele prevăzute de dispozițiile aflate în vigoare la începutul anului școlar 2010 —2011. (Adică cele din vechea lege.)

  1. 2.      Art. 248 al (3) din Legea Educației Naționale care reglementează procedura de echivalare pentru toți educatorii și învățătorii:

„(3) Cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor şi care au dobândit formal, non-formal sau informal competenţe profesionale până la intrarea în vigoare a prezentei legi îndeplinesc condiţia pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, respectiv, profesor antrenor, în baza unei metodologii de recunoaştere şi echivalare elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.”

  1. Ordinul MECTS nr. 5484/ 2011 care prevede:

 ”Art. 1 Prezenta metodologie reglementeaza recunoasterea si echivalarea competentelor profesionale dobandite formal, nonformal sau informal de catre cadrele didactice calificate care ocupa functii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, invatatori/invatatoare, maistru-instructor, antrenor, in vederea ocuparii functiei didactice de profesor pentru invatamantul prescolar, profesor pentru invatamantul primar, profesor de instruire practica, respectiv profesor-antrenor in cluburile sportive scolare, palatele si cluburile copiilor.”

  1. Ordinul MECTS nr. 6563/2011 stabilește calendarul echivalărilor pe parcursul anului 2012 cu finalizarea în noiembrie 2012.

În octombrie 2012  ar fi trebuit emis ordinul de echivalare dar acest lucru nu s-a întâmplat. Începând cu 1 noiembrie 2012 trebuia deja să se realizeze eliberarea atestatelor. Nefiind semnat ordinul de către doamna Andronescu firesc  nu s-a întâmplat acest lucru.

USL nu putea spune în campanie că va obliga 40000 de educatori și învățători să facă facultate. Și-au pus întâi sacii în căruță.

Când ai o lege în vigoare, ai o metodologie perfect legală, aplicată până la etapa ce ține strict de semnătura ministrului (Andronescu) și totul bate pasul pe loc, se poate vorbi, conform prevederilor legale despre un grav abuz în serviciu.

În virtutea funcției deținute la nivelul ministerului, consider că tăcerea ar fi reprezentat un gest de lașitate din partea mea. De asemenea consider oportun să reamintesc faptul că  mecanismuul de echivalare nu este o invenție românească. Comisia Europeană încurajează recunoașterea competențelor  profesionale dobândite în context formal cât și informal sau non – formal iar educația pe tot parcursul vieții este este unul dintre obiectivele asumate oficial de statul român în domeniul educației, pentru agenda Europa 2020. Îmi asum public încă un adevăr: nu există în acest moment nicio facultate care să desfășoare o pregătire psiho – pedagogică de calitatea celei pe care vechile licee pedagogice au făcut-o. A obliga educatorii și învățătorii să dea bani pe un modul din care nu învață mai nimic ar fi pur si simplu nesimțit.

Oana BADEA


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Alba Iulia, două săptămâni sub semnul tragediilor rutiere: Două vieți pierdute și un șir de accidente care ridică din nou problema siguranței în trafic

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia, două săptămâni sub semnul tragediilor rutiere: Două vieți pierdute și un șir de accidente care ridică din nou problema siguranței în trafic Mai multe accidente rutiere grave într-un interval scurt au readus în prim-plan vulnerabilitatea participanților la trafic în Alba Iulia. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte victime au ajuns la spital […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noul director interimar al Direcției Cheltuieli din Primăria Alba Iulia. Maria-Alina Petean preia funcția: ,,Are o experiență îndelungată în domeniul financiar al administrației publice”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noul director interimar al Direcției Cheltuieli din Primăria Alba Iulia. Maria-Alina Petean preia funcția: ,,Are o experiență îndelungată în domeniul financiar al administrației publice” Noul director interimar al Direcției Cheltuieli din cadrul Primăriei Alba Iulia, începând cu data de 1 august 2026, este doamna Maria-Alina Petean, fosta șefă a Serviciului Economic. Despre această numire, Flaviu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Care sunt cele 5 comune din Alba unde alegerile locale depind de doar câteva sute de voturi: Date oficiale actualizate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Care sunt cele 5 comune din Alba unde alegerile locale depind de doar câteva sute de voturi: Date oficiale actualizate Harta electorală a județului Alba scoate în evidență depopularea accentuată a comunităților rurale, în special a celor din zona montană. Datele din Registrul Electoral, actualizate la 31 iulie 2026, arată că în cinci comune numărul […]

Citește mai mult