Numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, în creștere cu 11% în ultima perioadă. Care sunt cele mai căutate profesii
Numărul persoanelor care se află în căutarea unui loc de muncă a crescut cu 11% în ultima perioadă. Pe site-urile de recrutare, cele mai căutate profesii sunt cele din domeniul financiar, transport și inginerie.
În luna august, companiile au înregistrat cu 11% mai multe aplicări la joburi comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai căutate locuri de muncă sunt în contabilitate, transport, inginerie, medical, farmacie şi IT, potrivit unui studiu Best Jobs.
Slujbele din domeniile financiar – contabilitate, transport şi inginerie ocupă primele trei poziţii în topul căutărilor efectuate de către candidaţii români, cu peste 60.000 de căutări în total în luna august. Românii au mai fost interesaţi să se angajeze în domenii precum medical & pharma sau resurse umane, cu peste 15.000 de căutări de joburi pentru fiecare. Surpriza lunii august vine din domeniul IT, unde angajaţii specializaţi au fost mai preocupaţi de perspectiva unui job nou decât cei din domenii precum vânzări sau BPO (Business Process Outsourcing), al căror interes a fost mult mai constant pe parcursul acestui an, potrivit analizei.
În acelaşi timp, top 3 joburi vedetă în luna august au atras o medie de 1.000 de candidaţi fiecare: Vodafone – Technical Project Manager, BCR – Partener Servicii Clienţi şi, din nou, BCR – Partener Clienţi Retail.
Topul companiilor cu cele mai multe aplicări este condus şi în luna august de către Vodafone (2.623 aplicări), Banca Transilvania (2.136 aplicări), Oracle (2.021 aplicări), Regina Maria (1.973 aplicări), Continental Automotive Group România (1.812 aplicări), ENEL (1.733 aplicări), Interbrands (1.525 aplicări), Raiffeisen Bank (1.470 aplicări), First Bank (1.470 aplicări) şi MedLife (1.416 aplicări).
Companiile cu cel mai bun brand de angajator în luna august au fost: Oracle, cu 111 aplicări spontane, A&D Pharma, cu 107 aplicări spontane, Banca Transilvania, cu 103 aplicări spontane, Adidas România, cu 93 aplicări spontane, Continental Automotive Group România, cu 85 aplicări spontane, MedLife, cu 79 aplicări spontane, BCR, cu 78 aplicări spontane, Raiffeisen Bank, cu 74 aplicări spontane, Coca-Cola HBC România, cu 70 aplicări spontane, Vodafone, cu 69 aplicări spontane, şi ENEL, cu 68 aplicări spontane.
sursa: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor
Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis intensificarea informării credincioșilor cu privire la grupările schismatice și eretice care se prezintă drept ortodoxe. Reprezentanții centrelor eparhiale vor atrage atenția asupra riscurilor participării la activitățile acestora și vor sublinia importanța păstrării […]
Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026 Prețurile locuințelor din România continuă să crească, iar achiziția unui apartament sau a unei case presupune un buget tot mai mare. Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro și citate de Agerpres, un apartament costă, în medie, 114.900 de euro, […]
Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme
Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme Călătorii care folosesc ruta Cluj-Napoca – Ocna Mureș trebuie să țină cont de o modificare importantă a programului de seară. Începând de luni, 2 noiembrie 2026, ultima cursă dinspre Cluj va pleca la ora 16:00, față de […]
