Ştirea zilei

Noul director al Direcției de Sănătate Publică Alba, ec. Alexandru Sinea, învestit în funcție – FOTO

Ioana Oprean

Publicat

în

Noul director al Direcției de Sănătate Publică Alba, economist Alexandru Dumitru Sinea (29 de ani), a fost învestit în funcție, vineri, el câștigând concursul organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, organizat la sfârșitul lunii mai.

Alexandru Sinea07Nota obținută la concursul organizat de ANFP a fost 8,66.

Prefectul județului Alba, Cornel Murg, prezent la ceremonia de învestire în funcție organizată la sediul DSP Alba, a dat citire ordinului de numire, semnat, în 9 iunie, de ministrul Sănătății, Vlad Vasile Voiculescu.

Noul director al DSP Alba, Alexandru Sinea, a declarat că își dorește să continue munca predecesorilor săi – Cornel Pițu și Horea Timiș –, precizând că intenționează să formeze o echipă unită, iar ușa biroului său va fi ”mereu deschisă pentru orice probleme”.

”Preiau această funcție cu speranța și cu încrederea unei bune colaborări în interiorul instituției, cât și la nivel județean și central, în vederea îndeplinirii atribuțiilor cu maximă responsabilitate, eficiență și seriozitate. Îmi doresc să continui munca foștilor directori, în același mod profesionist și în speranța că voi avea sprijinul colectivului și a celorlalte instituții și autorități cu care DSP colaborează. Îmi propun să îmi concentrez atenția deopotrivă asupra problemelor cu care se confruntă personalul medical, angajați DSP, asigurând un mediu de lucru plăcut, cât și asupra problemelor cetățenilor, a beneficiarilor de servicii medicale. Nu în ultimul rând îmi doresc o activitate transparentă, eficientă, bazată pe respectarea prevederilor legale. Având în vedere faptul că îmi doresc să formăm o echipă, un colectiv sudat, țin să precizez următorul lucru: ușa biroului meu este deschisă pentru toată lumea. Orice nemulțumire, nelămurire, propunere de îmbunătățire a activității, vă rog să mi-o comunicați direct. Vom discuta și împreună vom găsi cele mai bune soluții”, a spus Sinea.

Prefectul județului Alba, Cornel Murg, i-a transmis noului director că a intrat într-un colectiv de ”oameni buni din toate punctele de vedere”.

Murg l-a felicitat pe fostul șef al acestei instituții, Cornel Pițu, care a exercitat această funcție pe o perioadă de un an și două luni, fiind numit interimar, și i-a mulțumit pentru ”colaborarea excelentă” pe care a avut-o cu Instituția Prefectului.

La rândul său, Cornel Pițu, a afirmat că a avut o relație foarte bună cu autoritățile publice ”în principal cu domnul prefect, Cornel Murg” și a mulțumit tuturor colegilor.

”Vreau să vă mulțumesc dumneavoastră, tuturor colegilor minunați, profesioniști, șefi de compartimente, oameni de mare valoare. Fără dumneavoastră nu aș fi reușit să ducem instituția, astfel încât să fie o unitate respectată”, a spus ec. Pițu, care își va continua activitatea la departamentul de Resurse Umane din cadrul acestei instituții.

La ceremonia de învestire au fost prezenți șefi de servicii și compartimente, angajați ai DSP și reprezentanți ai Instituției Prefectului Alba.

Alexandru Sinea a terminat Facultatea de Științe Economice, la Universitatea Babeș –Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept, la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, respectiv un masterat în specializarea Auditul și controlul agenților economici, în Alba Iulia. Acesta este membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), precum și membru al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR). În CV-ul său se mai regăsesc specializări în domeniul formării profesionale și leadership-ului derulate, în SUA, respectiv în Marea Britanie, la Universitatea Oxford.

Ca și activitate profesională, Sinea a lucrat, în perioada 2008 – 2011, la Garda Financiară Alba, el îndeplinind atribuții de îndrumare și control al agenților economici, iar din 2011 până în prezent a activat în mediul privat ocupând diverse funcții de conducere.

[nggallery id=2264]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Consumul de semințe și comercializarea acestora, interzise de Zilele Municipiului Sebeș 2026: Muzica, difuzată în perimetrele manifestărilor doar de organizatori

Ioana Oprean

Publicat

în

Consumul de semințe și comercializarea acestora, interzise de Zilele Municipiului Sebeș 2026: Muzica, difuzată în perimetrele manifestărilor doar de organizatori Pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Sebeș, programată luni, 17 august 2026, se regăsește și un proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind activitățile comerciale desfășurate cu ocazia evenimentului „Armonii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Scandal pe tema transparenței la Lupșa. Profesorul Irimie Popa acuză Primăria: „Informații publice pentru 7.200 de lei”. Reacția primarului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Scandal pe tema transparenței la Lupșa. Profesorul Irimie Popa acuză Primăria: „Informații publice pentru 7.200 de lei”. Reacția primarului Profesorul universitar Irimie Popa, de la UBB Cluj, acuză că unele administrații locale, aflate „sub bagheta” unor primari, duc un adevărat război împotriva transparenței și încearcă să limiteze accesul cetățenilor la informații de interes public. Irimie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Un apeduct vechi de peste un secol urmează să fie demolat la Sebeș: „Monument” industrial la capăt de existență

Ioana Oprean

Publicat

în

Un apeduct vechi de peste un secol urmează să fie demolat la Sebeș: „Monument” industrial la capăt de existență Administrația locală din Sebeș urmează să facă demersurile necesare pentru demolarea unui apeduct degradat din zona Parcului Arini. Construcția, cu o lungime de peste 1,2 kilometri, ar urma să dispară. O procedură de contractare prin licitație […]

Citește mai mult