Noua Casă 2025: Cine poate accesa programul și care sunt costurile. Condiții pentru a accesa creditul
Noua Casă 2025: Cine poate accesa programul și care sunt costurile. Condiții pentru a accesa creditul
Programul Noua Casă 2025 a început, iar românii pot accesa fonduri pentru achiziționarea de locuințe noi. Iată ce condiții are programul Noua Casă 2025 și ce trebuie să știe cei care vor să îl acceseze.
Plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanțe în valoare de 500 de milioane de lei a fost alocat celor 13 finanțatori înscriși în program, conform anunțului făcut de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM).
Condiții pentru a accesa un credit Noua Casa în 2025
„Programul Noua Casă rămâne un produs de creditare avantajos, atât prin avansul minim solicitat de doar 5%, cât şi prin comisionul de administrare de 0,15%/ anual, calculat la soldul garanţiei.
Programul continuă să beneficieze de condiţii preferenţiale, cu 30% mai reduse decât nivelul pieţei, în ceea ce priveşte nivelul onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare şi a oricăror altor acte care se încheie, cu anumite excepţii prevăzute în mod expres în legislaţia incidentă”, precizează Fondul într-un comunicat citat de Agerpres.

Bănci care participă la Noua Casă 2025
Anul acesta, băncile care s-au înscris în program și cărora FNGCIMM le-a alocat plafoane de garantare sunt:
• Alpha Bank
• BCR
• BRD-GSG
• CEC Bank
• Banca Transilvania
• ING Bank, Raiffeisen Bank
• Libra Intrnet Bank
• EXIM Banca Românească
• Unicredit Bank
• Garanti Bank
• Vista Bank
• Techventures Bank.
Cei care vor să își achiziționeze o locuință prin Programul Noua Casă pot apela la una dintre băncile partenere pentru a își întocmi dosarul de credit și pentru a îl depune că are FNGCIMM pentru a obține garanția de stat.
Orice român poate aplica pentru a obține un credit Noua Casă, dacă la momentul solicitării împrumutului nu deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția o locuință, indiferent de modalitatea în care a fost dobândită aceasta. Totodată, persoana care solicită creditul nu poate deține o locuință obținută prin orice alt mod în afară de program, care are o suprafață utilă mai mică de 50 de metri pătrați.
Iată ce fel de locuințe poți cumpăra cu ajutorul programului Noua Casă:
• locuințe scoase la vânzare cu un preț de cel mult 70.000 de euro, indiferent dacă sunt noi, vechi sau consolidate. Avansul minim obligatoriu este în acest caz de 5%, iar procentul de garantare este de până la 50%;
• locuințe noi, inclusiv cele construite prin programele ANL, cu un preț cuprins între 70.001-140.000 de euro, pentru care documentele de recepție a lucrărilor de construcție au fost semnate cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului. În acest caz avansul minim este de 15%, iar procentul de garantare este de până la 60%;
• locuințe al căror preț depășește plafoanele menționate mai sus, cu condiția achitării diferenței din surse proprii.
Condițiile de acordare a creditului depinde de fiecare bancă în parte, însă condițiile generale includ:
• ai venituri salariale, pensii sau alte tipuri de venituri stabile de minimum 3/6/ luni
• nu deții o locuință singur/ă sau cu soțul/soția sau, dacă deții una, să aibă o suprafață utilă mai mică de 50 mp
• ai posibilitatea depunerii unui avans de minimum 5% din prețul de achiziție a locuinței
Care sunt avantajele programului
Principalul avantaj al programului Noua Casă este avansul de doar 5%. Cei care nu au reușit să strângă bani pentru a își cumpăra o locuință cu un credit ipotecar, cu dobândă mai mică și rate fixe, pot apele la Programul Noua Casă, care presupune un avans de doar 5% din valoarea locuinței.
Având în vedere că prețul unei case în cadrul programului trebuie să fie de maximum 70.000 de euro pentru locuințe vechi sau consolidate, avansul de 5% semnifică 3.500 de euro sau 17.500 de lei.
Prețul casei cumpărate prin Programul Noua Casă poate fi cuprins și între 70.000 și 140.000 de euro, dacă documentele de recepție la terminarea lucrărilor de construcții s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat. Pentru aceste locuințe, avansul minim obligatoriu este de 15%, iar procentul maxim de garantare este de 60%.
Un alt avantaj este comisionul de administrare de 0,15% pe an, calculat la soldul garanției. Programul beneficiază de condiții preferențiale, cu 30%mai reduse decât nivelul pieței, în ceea ce privește nivelul onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și a oricăror altor acte care se încheie.
Avansul necesar și alte costuri pentru cei care se împrumuta
Prin programul Noua Casă se poate cumpăra o singură locuință iar valoarea maximă a creditului este de:
– de 66.500 de euro pentru locuințe al căror preț este de maximum 70.000 de euro, avansul solicitat fiind de 5%.
– de 119.000 euro pentru locuințe al căror preț este de maximum 140.000 euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%.
Dobânda este variabilă, calculată în funcție de Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) la care se adaugă o marjă fixă de cca. 2%.
Cei care accesează programul vor avea calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul și trebuie să dispună de avansul minim obligatoriu pentru locuința dorită. Această sumă va fi blocată într-un depozit colateral, constituit ca garanție pentru acordarea creditului, blocat până ce creditul este rambursat integral. Suma va reprezenta echivalentul a 3 rate de dobândă.
Creditul Noua Casă poate fi obținut fie individual, fie împreună cu soțul/soția, dacă amândoi îndeplinesc condițiile cerute de Program. Dacă unul dintre soți a beneficiat deja sau beneficiază de Program, doar celălalt soț poate accesa un nou credit, cu ajutorul băncii, dacă respectă regula că poți cumpăra o singură locuință prin Noua Casă. În acest caz, soțul/soția va fi doar garant sau coplătitor, nu titular al creditului.
Garantul (soțul sau soția) semnează contractul de garantare și devine coproprietar al locuinței cumpărate și are aceleași drepturi și obligații ca beneficiarul creditului. În plus, toți cei implicați trebuie să îndeplinească și condițiile cerute de banca aleasă.
Toate informațiile despre condițiile de eligibilitate, actele necesare și pașii pentru accesarea Programului Noua Casă se găsesc pe site-ul Fondului Național de Garantare.
De la lansarea Programului Prima Casă, în 2009, și până la finalul lui decembrie 2024, Fondul a acordat 334.048 de garanții, în valoare totală de 31,6 miliarde de lei, susținând credite de peste 64 de miliarde de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
11-12 august 2026 | Cod galben de caniculă în Alba și alte zone din țară: Maxime de 37 de grade și nopți tropicale
11-12 august 2026 | Cod galben de caniculă în Alba și alte zone din țară: Maxime de 37 de grade și nopți tropicale Meteorologii ANM au emis marți dimineața noi avertizări cod galben de caniculă valabile în Alba și alte județe din țară, în intervalul 11 august, ora 10 – 12 august, ora 10. Maximele […]
FOTO | Un nou tronson de pe Autostrada A3 se deschide astăzi: ,,Are o istorie zbuciumată şi este foarte întârziat”. Este primul inaugurat în 2026
Un nou tronson de pe Autostrada A3 se deschide astăzi: ,,Are o istorie zbuciumată şi este foarte întârziat”. Este primul inaugurat în 2026 Asociația Pro Infrastructură afirmă, marți dimineață, 11 august 2026, că lotul Zimbor–Poarta Sălajului al Autostrăzii A3, care urmează să fie inaugurat la ora 16:00, are „o istorie zbuciumată” și a înregistrat întârzieri […]
Cum va fi vremea în România până în 7 septembrie 2026: Căldura persistă, ploile întârzie. Prognoza ANM pe 4 săptămâni actualizată
Cum va fi vremea în România până în 7 septembrie 2026: Căldura persistă, ploile întârzie. Prognoza ANM pe 4 săptămâni actualizată Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat marți, 11 august 2026, prognoza meteo actualizată pentru următoarele 4 săptămâni. Conform meteorologilor, căldura persită, iar ploile întârzie. *Săptămâna 10.08.2026 – 17.08.2026 Valorile termice vor fi mai […]