Politică Administrație

Noi NU VOTĂM „PREŞEDINŢI”! România are REGE!! Filiala Alba, la cel de-al doilea congres al ANRM, desfăşurat la Buşteni

Ioana Oprean

Publicat

în

anrm albaÎntr-un spirit de înaltă ţinută patriotică, într-un romanism care a emoţionat profund în multe momente auditoriul, în perioada 26-28 septembrie 2014, la Buşteni, s-a desfăşurat al doilea congres al Asociaţiei Alianţa Naţională Pentru Restaurarea Monarhiei. Doamna Marilena Rotaru, cunoscuta realizatoare a emisiunii Ora Regelui, care se difuzează în fiecare sâmbătă la ora 13.00 pe TVR 2 şi copreşedinte al asociaţiei, a condus toate întâlnirile care s-au desfăşurat pe parcursul a 3 zile.

Petrecerea Divorțaților

În prezenţa a peste 200 de delegaţi din toată ţara, Filiala Alba a fost recunoscută ca fiind una din primele 3 filiale ale ţării ca şi număr de membri, cât şi a consistenţei manifestărilor organizate pe parcursul unui an, iar ca urmare a acestui fapt a primit un post de vice-preşedinte în comitetul naţional, în persoana d-lui ing. Radu Urcan. Cei 4 copreşedinţi albaiulieni, Radu Călin, Cristian Gruita, Mircea Trifu şi profesorul Nicolae Afrapt au fost însoţiţi de aproximativ 20 de colegi din tot judeţul, cât şi de preşedinţii filialelor Blaj şi Cugir, respectiv Marcel Filip şi Liviu Voiculeanu.

A fost ascultat cu mare emoţie mesajul copreşedintelui din Aiud,  al d-lui Radu Călin, căruia ANRM Alba îi doreşte  pe această cale însănătoşire grabnică. Cel mai înălţător moment a fost în ultima zi a congresului, când a fost adusă la cunoştinţa celor prezenţi înfiinţarea Consiliului de Onoare al ANRM şi au fost enumerate personalităţile de marcă ce s-au alăturat lui. Începând cu D-na Doina Cornea, actorii Dorel Vişan, Carmen Tănase, Victor Rebenciuc şi multe alte personalităţi de marca ale României din mediul cultural, medical sau ştiinţific fac acum parte din acest consiliu.

Lucrările congresului s-au încheiat prin desfăşurarea unui drapel de circa 100 de metri în centrul oraşului Sinaia, de unde ANRM-iştii au tranşat şi problema alegerilor prezidenţiale cu toţii afirmând la unison…NOI NU VOTĂM PREŞEDINŢI. România are REGE!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult