Actualitate

Noi criterii pentru încadrarea în gradele de invaliditate. Hotărârea, adoptată de către Guvern

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Noi criterii pentru încadrarea în gradele de invaliditate. Hotărârea, adoptată de către Guvern

Guvernul a aprobat, în cursul zilei de luni, printr-o hotărâre, noi criterii și norme de diagnostic clinic, funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se poate face încadrarea în gradele I, II și III de invaliditate, care să le înlocuiască pe cele stabilite prin HG nr. 155/2011.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit unui comunicat al Executivului, pe baza noilor norme şi criterii medicale se urmăreşte să se realizeze o evaluare complexă, obiectivă şi actualizată a stării de sănătate a persoanei, cu proceduri de diagnostic recomandate de ghidurile de practică medicală naţionale şi internaţionale, fiind avizate şi de Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, precizează sursa citată de Agerpres, acestea au fost elaborate astfel încât să corespundă recomandărilor Clasificării Internaţionale a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii, OMS – 2007 de a se utiliza, în mod complementar, ambele ramuri ale clasificărilor internaţionale OMS (CIM – Clasificarea Internaţională a Maladiilor – CIM 10 şi CIF) şi se bazează pe definiţii, scale şi metode de diagnostic standardizate, aplicate la nivel internaţional.

„Pe baza noilor criterii, în evaluarea pacientului se urmăreşte eliminarea subiectivităţii si reducerea baremelor medicale impuse, ceea ce conduce la un plus de viziune medicală, manifestată printr-o mai mare libertate a judecăţii medicale şi printr-o evaluare orientată pe persoană şi pe afecţiunile prezentate de aceasta”, se arată în comunicat.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în perioada 2024-2025: Restituirea, propusă în trei tranșe, până în 2028. Proiect

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în perioada 2024-2025: Restituirea, propusă în trei tranșe, până în 2028. Proiect Pensionarii cărora li s-a reținut impozit progresiv în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 ianuarie 2025 ar putea beneficia de restituirea unei părți din sumele plătite. Potrivit unui proiect de lege înregistrat la Senat pe 19 […]

Citește mai mult

Actualitate

România a investit 3,3 miliarde de lei în peste 450 de săli de sport: De ce rămân multe dintre ele folosite doar pentru orele de educație fizică

Ioana Oprean

Publicat

în

România a investit 3,3 miliarde de lei în peste 450 de săli de sport: De ce rămân multe dintre ele folosite doar pentru orele de educație fizică România a alocat aproximativ 3,3 miliarde de lei pentru construirea a peste 450 de săli de sport în perioada 2014–2026, prin programe derulate cu sprijinul Companiei Naționale de […]

Citește mai mult

Actualitate

Prins pe autostrada A1 Sebeș-Deva-Nădlac cu 161 km/h! Amendă de 3.460 de lei și permis suspendat pentru 90 de zile

Ioana Oprean

Publicat

în

Prins pe autostrada A1 Sebeș-Deva-Nădlac cu 161 km/h! Amendă de 3.460 de lei și permis suspendat pentru 90 de zile Viteză mult peste limita legală pe autostrada A1! Un șofer a fost depistat de polițiști circulând cu 161 km/h pe un tronson unde limita maximă admisă era de 100 km/h. Bărbatul a fost amendat cu […]

Citește mai mult