Rămâi conectat

Societate

„Nepotul nostru, sănătos, a fost transformat în copil cu handicap grav…!”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Am primit, recent, o sesizare din partea a doi blăjeni, Viorica şi Florin Moldovan, soţ şi soţie, părinţi şi bunici greu încercaţi de soartă, care şi-au exprimat revolta faţă de prestaţia Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba. Cu alte cuvinte, dânşii acuză acest serviciu de abuz şi de fals intelectual, în ceea ce-l priveşte pe nepotul lor, Andrei M., în vârstă de 2 ani şi jumătate, fapte pentru care au şi depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Fiica decedată, nepotul… „handicapat”!
Fiica soţilor Moldovan, căsătorită cu Gheorghe M., a decedat anul trecut, lăsând în lacrimi atât părinţii cât şi soţul. Copilul, Andrei, este, probabil, încă prea mic pentru a conştientiza pierderea pe care a suferit-o la o vârstă atât de fragedă. Deduc că, după dispariţia fiicei, Gabriela, între soţii Moldovan, în calitate de bunici, şi ginerele lor, Gheorghe M., a existat o dispută în instanţă în ceea ce priveşte încredinţarea minorului spre creştere şi îngrijire. Deduc aceasta din textul plângerii penale, unde cei doi bunici precizează: „ni s-a acordat de către Judecătoria Blaj şi posibilitatea de a întreţine legături personale cu minorul la sfârşit de săptămână”. Deci, între socri şi ginere a existat o dispută, tranşată în instanţă în favoarea ginerelui (tatăl copilului), care a primit custodia copilului.
Sigur că astfel de traume familiale majore duc la dezechilibre şi rupturi în relaţiile dintre cei rămaşi în viaţă, dar copilul, nevinovat şi neştiutor (părerea mea) nu trebuie să sufere de pe urma încleştării dintre cei ce şi-l dispută. Pe de altă parte, ar fi inadmisibil ca tatăl, căruia minorul i-a fost încredinţat, să-l transforme pe micuţ în… „handicapat”.
Bonă din banii statului, sau handicap real?
Cei doi bunici bănuiesc că tatăl copilului, ginerele lor, ar fi uzat de influenţa sa (financiară şi politică) pentru a-l transforma pe micuţul Andrei în copil cu dizabilităţi grave. De ce? Pentru că el este singur, ocupat cu ceva afaceri, şi, fireşte, nu poate aloca suficient timp fiului său. În aceste condiţii (şi neînţelegându-se prea bine cu socrii săi) cică ar fi influenţat serviciul de expertiză al DGASPC Alba (în fond, în România orice e posibil) pentru a acorda pentru o perioadă de un an de zile gradul de handicap grav minorului, ceea ce înseamnă în primul rând un asistent personal plătit de stat. Un fel de bonă, plătită din buzunarul public, nu din buzunarul său (deşi bunicii spun că omul are destulă disponibilitate financiară cât să plătească el însuşi o bonă copilului). Sigur că la acest avantaj al „bonei plătite din bani publici” se adaugă şi alte avantaje, precum alocaţie de stat majorată, un buget personal complementar pentru minor, călătorii gratuite interurban sau feroviar etc.
Noi nu afirmăm că acest lucru este real, dar, considerăm, ipotetic, că este posibil aşa ceva, având în vedere relaţiile dintre socri şi ginere.
Dar ar fi trist să fie aşa şi un copil sănătos (doar, poate, un pic marcat de lipsa mamei) să fie transformat în minor cu handicap grav…
Bunicii sunt decişi să lupte până la capăt!
După cum spuneam, soţii Moldovan au depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, acuzând de fals intelectual serviciul de expertiză al DGASPC Alba, precum şi pe ginerele lor. Şi iată un fragment din argumentaţia celor doi bunici, aşa cum apare el în plângerea respectivă: „în mod cert, minorul nu are handicap grav, aspect cunoscut şi de medicii de la Tg. Mureş, care au recomandat doar să i se acorde suficientă atenţie minorului, pentru o bună dezvoltare a acestuia, deoarece a suferit din cauza decesului mamei”. În consecinţă, bunicii au solicitat actele medicale ale nepotului lor, dar au fost refuzaţi de DGASPC, care s-a eschivat, în limitele legii, desigur, deoarece, chipurile, documentele respective conţin „date cu caracter personal” ce nu pot fi comunicate decât reprezentantului legal al minorului, respectiv… la solicitarea instanţei. Iar bunicii au făcut şi acest lucru: au cerut prin instanţă documentele medicale şi reevaluarea stării de sănătate a copilului.
Ce va decide instanţa, nu ştim, şi nu e treaba noastră. Noi am prezentat faptele, respectiv încleştarea dintre cei ce-şi dispută custodia minorului. Oricum ar fi, dincolo de încrâncenarea celor două „părţi”, rămâne acest copil nefericit, care, pe lângă pierderea pe care a suferit-o, mai devine şi obiect de dispută. Desigur, dacă el este sănătos iar instanţa (în urma expertizelor dispuse) va constata acest lucru, atunci cei ce l-au transformat îm „handicapat” vor trebui pedepsiţi exemplar…

Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

„JOIA REA” din Săptămâna Luminată. Ce este interzis să faci astăzi în JOIA ALBĂ

Ziarul Unirea

Publicat

în

„JOIA REA” din Săptămâna Luminată. Ce este interzis să faci astăzi în JOIA ALBĂ Joia Albă sau Joia Rea, așa cum mai este denumită, este una dintre cele mai importante zile de după Paști. Potrivit tradiției se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Joia din Săptămâna Luminată este temută în popor. Citește și: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea