Nave comerciale din Marea Neagră, ATACATE de către Rusia. S-a scufundat un vas cargo sub pavilion panamez
Rusia pare să fi pus stăpânire pe apele teritoriale Ucrainene și acum controlează zona estică a Mării Negre. Astfel, marina rusă nu permite nici accesul în porturile ucrainene dar totodată nu acceptă ca nicio navă comercială să iasă din zona supusă blocadei. Mai mult, gradul de alertă a crescut după ce tiruri ale forțelor ruse au lovit trei nave comerciale sub pavilion panamez.
Rusia atacă nave comerciale din Marea Neagră
Incidente grave în Marea Neagră, după ce o navă comercială sub pavilion panamez a fost scufundată de rachete rusești, iar alte două vase sunt avariate. Autoritatea maritimă din Panama afirmă că trei nave sub pavilion panamez au fost lovite de marina rusă în Marea Neagră de la începutul invaziei ruse în Ucraina.
O navă s-a scufundat, a precizat autoritatea maritimă într-un comunicat, dar nu au fost raportate victime. Celelalte două rămân pe linia de plutire cu avarii. Împreună, acestea au aproximativ 150 de membri ai echipajului de diferite naționalități, cărora nu li s-a permis să plece, a declarat Noriel Arauz, director al autorității maritime.
„Știm că am avut trei nave care au fost atacate de rachete rusești, dar tot echipajul este în siguranță, am avut pagube materiale”, a declarat Noriel Arauz.
Panama are cel mai mare registru de nave sub pavilion din lume, depășind 8.000 de nave. În prezent, zece nave sub pavilion panamez, transportând în special cereale, şi echipajelor lor sunt blocaţi în Marea Neagră.
Activitate navală sporită a Rusiei în Marea Neagră
Potrivit SUA, are loc o activitate navală rusă crescută în nordul Mării Negre, a declarat un înalt oficial american al apărării, citat de CNN. Totodată, nave ruse de război din Marea Neagră au bombardat zona de coastă, în apropierea oraşului Odesa, a anunţat armata ucraineană. Satele Lebedivka, Sanjeika, Zatoka şi Bilenke – situate la 30 de kilometri de oraşul portuar Odesa au fost bombardate în ultimele 24 de ore.
Odesa este al treilea cel mai important oraş ucrainean şi este considerat de către Rusia o ţintă-cheie în invazia Ucrainei. Un asalt cu amfibii ar putea avea loc în curând, în vederea unei cuceriri a oraşului, iar o intensificare a bombardamentelor în zona de coastă alimentează temeri cu privire la iminenţa unui astfel de atac. Cu toate acestea, este regretabil că Rusia atacă nave comerciale din Marea Neagră și totodată nu le permite să părăsească zona.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027”
Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscurilor economice cu care s-ar putea confrunta România în primul trimestru din 2027, pe fondul evoluțiilor negative din piața muncii, al scăderii salariului mediu net și al […]
Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS
Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS Românii care au nevoie de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027 trebuie să depună cererile la primărie până la data de 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin începând din această lună, informează Agenția Națională […]
Adaos comercial plafonat la toate alimentele? Ce spune ministrul Finanțelor despre propunere
Adaos comercial plafonat la toate alimentele? Ce spune ministrul Finanțelor despre propunere Propunerea ministrului Agriculturii, Florin Barbu, de extindere a plafonării adaosului comercial la toate produsele alimentare din magazine a ajuns în atenția Guvernului. Măsura ar putea schimba regulile de comercializare pentru întregul sector alimentar, însă aplicarea sa depinde de o analiză economică și bugetară. […]

