Rămâi conectat

Ştirea zilei

Municipiul Alba Iulia, ”dator VÂNDUT”. 144 milioane de lei credite de plată pentru ”urmașii și urmașii urmașilor voștri !

Unirea Ziarul

Publicat

în

Alba Iulia a intrat în 2021 cu datorii municipale de peste 144.000.000 de lei • Cu cât s-a împrumutat UAT Alba Iulia şi pentru ce?

Din 2005 și până astăzi, municipiul Alba Iulia s-a împrumutat cu diverse ocazii și în mai multe rânduri, pentru a duce la bun sfârșit variate proiecte de dezvoltare a orașului, pornind de la reabilitarea Cetății Alba Carolina și mai recentele cofinanțări pentru proiectele cu finanțare europeană, dar unde, pentru unele obiective, avem cotă parte consistentă.

Iată mai jos situația creditelor derulate de Municipiul Alba Iulia, din 2005 și până astăzi, cu scadența fie peste 4 ani, fie prin 2030:

Citește și: De luni, 18 ianuarie, PARCĂRI cu PLATĂ la Alba Iulia: Prețul la abonamente, zone și tarife

1.În 2005 s-au emis obligațiuni municipale de la BCR, cu valoarea inițială de 24.500.000 lei. Până acum am achitat 18.063.000 de lei și mai avem de dat 6.437.000 de lei, până în 2025, la care se adaugă dobânzi de 15.621.193,2 de lei și un comision de 311.390,07 de lei.

Elit - Gustul Desăvârșit

2.În 2007 s-au emis alte obligațiuni municipale, la BT Capital Partners, în valoare de 32.000.000 de lei. Până acum am achitat 19.571.200 de lei și mai avem de dat 12.428.800 de lei, până în 2027, la care se adaugă 11.923.200 de lei dobânzi și 299.117,78 de lei comision.

3.În 2010 s-a luat un credit de investiții de 42.000.000 de lei, de la Unicredit Bank, din care am înapoiat 22.909.017,84 de lei și mai avem de dat 19.090.982,16 de lei, până în 2025, cu o dobândă de 11.714.257,51 de lei și un comision de 646.977,94 de lei.

4.În 2016 s-a mutat de la CEC la BRD un credit de 21.147.366,02 de lei, din care am tras 20.392.102,94 de lei, am achitat 6.797.367,52 lei și mai avem de dat, până în 2028, 13.594.735,42 de lei, plus dobânzi de 1.990.466,09 de lei dar măcar nu avem de dat comision.

5.Anul trecut s-a deschis cea mai recentă datorie, o linie de credit de 50.000.000 de lei la Banca Transilvania, scadența începând din 2022 până în 2030. Până acum am tras 6.151.743,86 de lei, la care se adaugă dobânzi de 15.558 de lei.

Citește și: GHIDUL CETĂŢII Alba Carolina. 24 de obiective pe care turiştii nu ar trebui să le rateze

În total, din 2005 și până astăzi am „absorbit” 125.043.846,8 lei, din care avem de dat înapoi 57.703.261,44, asta dacă nu mai tragem ceva din linia de credit proaspăt deschisă, la care se adaugă 42.422.161,14 lei, dobânzi și comisioane. Adică peste 100.200.000 de lei (circa 20.800.000 de euro!).

*Ce-am făcut de banii aceștia și ce proiecte sunt acum în implementare

1. Din primele obligațiuni emise în 2005, în valoare de 24.500.000 lei s-au făcut, printre altele: fântâna arteziană din parc (1.200.000 de lei), aproape la fel de costisitoare cât extinderea rețelei de canalizare în zona Lalelelor, N. Grigorescu, Pinului (1.020.000 lei) sau extinderea rețelelor de apă în Bărăbanț (1.400.000 de lei). De restul, până la 24.500.000 de lei, s-a modernizat strada Lalelelor, s-au băgat apa și canalul pe strada Craivei și pe Dealul Furcilor, s-a extins rețeaua de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu și s-a introdus alimentarea cu apă în Oarda de Sus. De reabilitări au beneficiat și străzile T. Vladimirescu, Scărișoara și Calea Labului, s-a înlocuit, reabilitat sau extins rețeaua de canalizare în zona Platoul Romanilor, Liceul Metalurgic, strada București, Mureșului, Doinei, Bulevardul Încoronării și s-a extins rețeaua de apă pe Lalelelor și Carpenului. În aceeași bani s-a extins prin mansardare Liceul de Arte și s-a refuncționalizat zona locuințelor colective de la Platoul Romanilor, zona Macului, Cloșca, 1 Decembrie 1918 și Gladiolelor.

2. De 32.000.000 de lei, cât valorează a doua sesiune de obligațiuni municipale, s-au finalizat cu succes, potrivit acelorași surse din Primăria Alba Iulia, următoarele investiții: refuncționalizare urbană Piața Iuliu Maniu și Parcul Centru Civic Alba Iulia, s-au reabilitat și modernizat străzi din Ampoi III, Lumea Nouă, Cartierul Cloșca, zona Schit și străzile Nazareth Illit, Cabanei, Regina Maria, Moldovei, Ceferiștilor, Olteniei, Marcus Aurelius, Octavian Goga. Tot în banii aceștia s-a reabilitat rețeaua de canalizare pe strada Regina Maria, Andrei Mureșanu, Gheorghe Doja, Vasile Alecsandri și s-a refuncționalizat zona de locuințe colective de pe Transilvaniei – Cloșca, plus reabilitarea rețelei de iluminat pe Bulevardul Transilvaniei.

Citește și: Cine sunt consilierii locali din Alba Iulia în mandatul 2020-2024. Ce venituri au potrivit declarațiilor de avere

3. Cu 42.000.000 de lei de la Unicredit Bank s-au cofinanțat o serie de investiții cu fonduri nerambursabile de la UE: reabilitarea centrului istoric, traseul estic, traseul nordic și sudic, fortificația de tip Vauban Alba Iulia, căi de acces, iluminat și mobilier urban specific, asigurarea sustenabilității energetice din surse alternative a următoarelor instituții publice: Colegiul Tehnic „Dorin Pavel”, Căminul pentru Persoane Vârstnice, Centrul de zi pentru Vârstnici, Direcția Programe, servicii de e-administrație și managementul teritoriului pentru Primăria Alba Iulia, intervenții la pasajul peste calea ferată de pe DN1, reparații capitale și dotări tehnico edilitare pe mai multe străzi, modernizare DN1, strada Alexandru Ioan Cuza, podul peste Râul Ampoi și pasajul peste calea ferată, modernizare strada Zlatnei și Calea Moților, reabilitare centru istoric, zona interioară, reabilitare și modernizare Cămin de Persoane Vârstnice, sistem informatic pentru îmbunătățirea relației cu clienții prin servicii electronice în administrația publică locală, reconstruire și punere în valoare acces latura de vest a Cetății Alba Carolina, Parcul Dendrologic. Tot de banii aceștia s-au realizat și următoarele investiții de interes public: reabilitare rețele apă și canal în orașul de jos, consolidare strada Victoriei, reamenajare intersecții, amenajare creșă prin schimb de destinație centrul de hemodializă, reabilitare rețele de apă în Oarda de Jos, reparații capitale pe strada Mușețelului și Măceșului, Biruinței, Busuiocului, Castanilor, Dumbrăviței, reabilitare drumuri pietruite cartier Micești, Bărăbanț, Oarda, Partoș.

4. Cu creditul de la CEC, care întreg a fost de 26.500.000 de lei, s-au finalizat obiectivele cu finanțare prin POR 2007-2013: reabilitarea Cetății Alba Carolina, punerea în valoare a laturii de Vest, modernizarea DN74, strada Zlatnei și Calea Moților și DN 1, str. Al. I. Cuza, inclusiv podul pentru Ampoi și pasajul peste calea ferată, reparații capitale la străzi din orașul de jos și valorificarea resurselor turistice naturale în zona Mamut – Parcul dendrologic „Dr. Ioan Vlad” – Valea Popii. ”

Citește și: Noile SALARII de bază din Primăria Alba Iulia, adoptate în ședința Consiliului Local

5. Din linia de credit de 50.000.000 de lei deschisă anul trecut s-a finalizat deocamdată o singură investiție, creșterea eficienței energetice a clădirii Liceului cu Program Sportiv – 871.580 de lei. În implementare avem însă alte 12 obiective: restaurarea și valorificarea Palatului Principilor, corp principal E – 3.611.410 lei; reconversie funcțională șanț exterior Latura de Nord a Cetății Alba Carolina – 3.596.950 de lei, extindere, reabilitare și modernizare Centru de zi pentru vârstnici – 876.110, creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale, lotul 1, 2 și lotul 3 – 30.528.600 de lei, achiziție autobuze electrice – circa 7.000.000 de lei, creare sistem de iluminat public zona centrală, cartierele Ampoi 1, 2 și 3, plus Partoș – 500.000 de lei, creare sistem iluminat public Cetate – 500.000 de lei, reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban – 1.800.000 de lei, construire grădiniță cu program prelungit nr.16, prin schimb de destinație și extindere clădire cantină din incinta Colegiului Tehnic „Alexandru Domșa” – 656.460 lei și construire, dotare și operaționalizare complex multifuncțional, activități educative, culturale, recreative, social culturale – 150.000 de lei. Total: 50.000.000 de lei.

Dacă locuiți în preajma vreunei investiții care figurează ca fiind realizată și nu o puteți nicicum identifica vă rugăm să vă adresați administrației locale care a tras cortina peste ele. Despre cele în curs de facere, nu ne pronunțăm. Cert este că, la zi, datoria municipală se ridică la peste 100.000.000 de lei, plus diferența la linia de credit, adică 144.073.678 de lei, plătibili la diverse bănci până în anul 2030. Ele, băncile, rămân cu dobânzile și comisioanele care, la toată afacerea, însumează până astăzi 42.522.160 de lei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Ştirea zilei

FOTO| SUBIECTELE la Matematică la Simulare Bacalaureat 2023: Ce au avut de rezolvat elevii de liceu

Ziarul Unirea

Publicat

în

SUBIECTELE la Matematică la Simulare Bacalaureat 2023: Ce au avut de rezolvat elevii de liceu

Marți, 28 martie, continuă simulările pentru Bacalaureat, cu proba la Matematica. Accesul în sălile de examen se face între 08:00 și 08:30, conform procedurii transmise de Ministerul Educației în țară la începutul lunii, iar elevii de liceu trebuie să aibă cu ei un document de identitate: carte de identitate ori pașaport, potrivit informațiilor transmise în școli.

Subiecte Matematică pedagogic, specializarea învățător-educatoare

 

Elit - Gustul Desăvârșit

CITEȘTE ȘI: BACALAUREAT 2023: Modele de SUBIECTE și BAREME din anii precedenți

Joi, 16 martie, Ministerul Educației a publicat, pe edu.ro, ghidul simulării pentru examenele naționale. Potrivit acestuia, repartizarea elevilor se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă în ordine alfabetică pe fiecare clasă, astfel încât colectivele să nu fie amestecate. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice, conform documentului. În procedură se arată că „rezultatele obținute de elevi la simulările naționale sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor”.

Citește și: EVALUARE NAŢIONALĂ 2023: Modele de SUBIECTE și BAREME, la română și matematică pentru elevii de clasa a 8-a din anii trecuți: 2018, 2019, 2020, 2021, 2022

Rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați, scrie pe edu.ro.

Calendarul simulărilor la clasele a XII-a / a XIII-a din acest an școlar. Sunt exceptate câteva conținuturi din programă

Iată calendarul simulării Bacalaureatului 2023 pentru absolvenții claselor a XII-a sau a XIII-a:

27 martie 2023: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
28 martie 2023: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
29 martie 2023: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
30 martie 2023: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
6 aprilie 2023: Comunicarea rezultatelor

Programa pentru simularea examenului de Bacalaureat (BAC) 2023, pentru elevii de clasa a XII-a, prevede eliminarea unor conținuturi de Matematică, Istorie, Anatomie și fiziologie umană, Geografie, dar și la celelalte discipline, după cum a scris Edupedu.ro luna trecută.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO| SUBIECTELE la ISTORIE la Simulare Bacalaureat 2023: Ce au avut de rezolvat elevii de liceu

Ziarul Unirea

Publicat

în

SUBIECTELE la ISTORIE la Simulare Bacalaureat 2023: Ce au avut de rezolvat elevii de liceu

Marți, 28 martie, continuă simulările pentru Bacalaureat, cu proba la Istorie. Accesul în sălile de examen se face între 08:00 și 08:30, conform procedurii transmise de Ministerul Educației în țară la începutul lunii, iar elevii de liceu trebuie să aibă cu ei un document de identitate: carte de identitate ori pașaport, potrivit informațiilor transmise în școli.

CITEȘTE ȘI: BACALAUREAT 2023: Modele de SUBIECTE și BAREME din anii precedenți

Joi, 16 martie, Ministerul Educației a publicat, pe edu.ro, ghidul simulării pentru examenele naționale. Potrivit acestuia, repartizarea elevilor se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă în ordine alfabetică pe fiecare clasă, astfel încât colectivele să nu fie amestecate. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Elit - Gustul Desăvârșit

Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice, conform documentului. În procedură se arată că „rezultatele obținute de elevi la simulările naționale sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor”.

Citește și: EVALUARE NAŢIONALĂ 2023: Modele de SUBIECTE și BAREME, la română și matematică pentru elevii de clasa a 8-a din anii trecuți: 2018, 2019, 2020, 2021, 2022

Rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați, scrie pe edu.ro.

Calendarul simulărilor la clasele a XII-a / a XIII-a din acest an școlar. Sunt exceptate câteva conținuturi din programă

Iată calendarul simulării Bacalaureatului 2023 pentru absolvenții claselor a XII-a sau a XIII-a:

27 martie 2023: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
28 martie 2023: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
29 martie 2023: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
30 martie 2023: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
6 aprilie 2023: Comunicarea rezultatelor

Programa pentru simularea examenului de Bacalaureat (BAC) 2023, pentru elevii de clasa a XII-a, prevede eliminarea unor conținuturi de Matematică, Istorie, Anatomie și fiziologie umană, Geografie, dar și la celelalte discipline, după cum a scris Edupedu.ro luna trecută.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

CRUZIME fără margini într-o comună din Alba: Doi tineri care au UCIS un câine cu o sapă, REȚINUȚI de polițiști

Ziarul Unirea

Publicat

în

CRUZIME fără margini într-o comună din Alba: Doi tineri care au UCIS un câine cu o sapă, REȚINUȚI de polițiști

Doi tineri din comuna Rădești au fost reținuți de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor. Unul ar fi omorât un câine, iar celălalt l-ar fi ajutat să îl captureze.

La data de 27 martie 2023, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 29 de ani, din Leorinț, comuna Rădești și față de unul de 30 de ani, din aceeași localitate, care sunt cercetați pentru uciderea, cu intenția a animalelor, fără drept, respectiv complicitate la uciderea, cu intenție, a animalelor, fără drept.

Se pare că, în seara zilei de 23 martie 2023, cei doi ar fi urmărit câinele unui vecin, care scăpase din curtea acestuia și l-ar fi prins în curtea unuia din ei, context în care cel de 29 de ani i-ar fi aplicat mai multe lovituri, cu o sapă.

Elit - Gustul Desăvârșit

Câinele ar fi reușit să sară gardul imobilului, iar ulterior a fost găsit mort, pe un câmp, de către proprietar, care a anunțat poliția.

Cercetările sunt continuate.

Foto: arhivă


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare